Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Etna, Muntele Magnific de Ovidiu Genaru


Pentru a zecea oară în Sicilia; de data asta la o nozze, un pretext să revăd locuri dragi. O nepoată, Graziella, jurnalistă, se mărita cu un Giuseppe, sicilian atipic, înalt, de stirpe normandă, şaten, cu ochii deschişi, amândoi bine şcoliţi, cu masterate. Am spus: urmaş al vikingilor pe insula cu fizionomii atât de diverse. Cândva, Palermo, după dominaţia arabă, a fost o mare capitală normandă în Mediterana, urmele sunt peste tot: în piatră, în oameni.

Experienţă inedită, nu merg la nunţi; obligaţie de familie dar şi expediţie de plăcere undeva, în umbra Muntelui Magnific, la Aci Castello, pe malul Mării Ionice, în preajma Ciclopilor lui Homer, numiţi şi faraglioni acum, stânci ţâşnite din azuriul limpede, aruncate de orbul Polifem după obraznicul Ulise, cum spune legenda. Poveştile acţionează ca o piatră filozofală asupra locurilor; le conferă aura necesară şi fac bine la toată lumea. De altfel, în Sicilia, în puzderia de aşezări minuscule, în toate, credinţa îţi poate dovedi cu probe, mereu la timpul trecut, existenţa miracolelor. Sicilienii n-au nici o problemă în a armoniza fericit închipuirea cu lumea reală. Spaţiul e, fireşte, mitologic; sacralitatea pâinii, a vinului şi undelemnului, ca şi în Grecia, colonizatoarea insulei, rămâne indestructibilă: ca şi clanul familial.

Chiar lângă catedrala din Aci Castello, unde s-a oficiat căsătoria, se înalţă, în mare, un faraglioni continuat în vârful trufaş cu o cetate normandă, punct de observaţie strategic în vremuri tulburi, azi doar un spectacol de piatră pentru nuntaşi costumaţi la patru ace; blitzuri, maşini de lux, mireasa frumoasă, un preot deloc ezoteric, cam glumeţ, pragmatic, fără tămâie şi cădelniţă; drum bun în viaţă, într-o Italie scandaloasă, nedemnă de înaintaşi, cu un Berlusconi corupt de amante tinere; încă o prelegere că ne tragem din romani, n-are rost să mai insist. în Italia, vechile turniruri medievale se duc astăzi pe Rai uno, sau la Sky-24.

Politica s-a digitalizat.

Survolăm Etna la mică înălţime; au trecut abia două ore de zbor, cât un veac de stres; ne îndreptăm spre mare, mult, coborâm, ne întoarcem din nou spre tera ferma foarte jos, la înălţimea catargelor şi o ţinem aşa până la insuportabil, mai destul decât multul, pentru a prinde pista la zece metri de ţărm. în meseria lui, pilotul e un Donatello. în tot acest timp Etna lucra împânzind Riviera Ionică şi împrejurimile cu o ceaţă bleu-alburie transparentă; face asta de 700 000 de ani; geologii lucrează cu cantităţi uriaşe de timp. Estimările lor nu-s pentru oameni. Slavă Domnului, am ajuns, îmi place pe sol; vreau să-mi consum pensia la pas. Deja suntem la hotel, în Catania, turbulenta capitală de Est a Siciliei. Zarurile au fost aruncate, merita să risc. Călător profesionist mă las fără să opun rezistenţă prizonierul emoţiilor.

Sicilia e darul Etnei, aşa cum Egiptul e darul Nilului; un melanj fabulos de culturi şi interferenţe temporale, mizerie şi cristale Svarowski, mercato stradale, catedrale şi mânăstiri, ambuteiaje zgomotoase şi livezi nesfârşite de portocali şi măslini, miros de fructe de mare şi feeria gelsominei - unică maree galbenă de flori parfumate ţâşnite din arătura geologică a lavei, încingând ca un sutien pieptul Etnei; istoria locurilor e convulsivă; civilizaţii stratificate, le simţi în ziduri, în fizionomii; un foetaj de greci, romani, cartaginezi, bizantini, arabi, normanzi, spanioli, francezi; dacă n-ai citit cărţile, nu înţelegi nimic din ce vezi şi treci pe lângă această conservă de timp mereu deschisă schimbărilor. Ar trebui să te miri că există Catania; tirani greci i-au deportat locuitorii, i-au vândut ca sclavi, iar cartaginezii au ars oraşul; abia reconstruit, în Evul Mediu, ciuma înjumătăţeşte populaţia; în 1669 un jet de lavă lat de 1 kilometru rade aşezarea din temelii, pentru ca 25 de ani mai târziu un cutremur devastator să-i desăvârşească sfârşitul. Catania s-a dovedit a fi o Pasăre Fönix, iar Etna, demolatorul şi în acelaşi timp constructorul; oraşul a fost rezidit din piatra lavică; toate aşezările de la poalele Etnei, cunosc vreo douăzeci, se împlinesc din darurile Muntelui, Olympul Sicilian.

Renăscut din crimă, murdărie şi decădere urbană, cum scrie ghidul, oraşul multicultural, dar predominant baroc trăieşte o renaştere continuă; viaţa de noapte, celebra passegiata, magazinele, dansul şi muzica, bi­ju­teriile, cafenelele, gelata faimoasă a Sudului, arhitectura şi relicvele trecutului atrag turişti din toată lumea. Ia să vedem ce-i de văzut prinre olendri şi palmieri: Piazza del Duomo, Terme Achilee, Antiche Mura, Amfiteatro Romano, Terme de la Rotonda, Teatro Antico e Odeon, Porta Garibaldi, Basilica Catedrale, vreo douăzeci de chiese, muzee, palazze masive, mânăstiri...

Şi Timpul, lucrarea migăloasă a timpului, totul intact, ros, pătat, cenuşiu, roşietic, conservat, fără implanturi de beton, de culoarea memoriei; şi Parcul Bellini cu un arbore de Magnolia de o mie de ani; materia primă - lava, Via Etnea, principală, e din dale de lavă, lavă îmblânzită, porticuri, ornamente, scări, sculpturi, fântâni, ziduri, trotuare negre ca antracitul, totul e lavă lucrată cu dalta. Adică un material geologic arhibătrân. Liantul? Tenacitatea, cerbicia, gustul pentru armonie, simplitate rafinată şi frumuseţe.

Catania ca punct de plecare spre Etna; Catania port şi aeroport european, Catania shopping şi exotism, Catania spectacol de mercato stradale, orgii de fructe, legume, peşte, scoici, sepii, calamari din toate soiurile mării; undelemn sicilian verzui şi măsline, arome orientale, concurenţă şi invitaţii persuasive, un euro, un euro, un euro... Deopotrivă cu cărţile îmi plac străzile, animaţia Sudului proteic şi gălăgios, viaţa: cu interludii îmi aleg muzeele, profunditatea a ceea ce e superificial. Turmele de turişti consumă nepăsătoare un prezent continuu, cu furculiţa şi lingura; îşi sapă groapa cu gura. Hedonism maxim. Astăzi nu mai moare nimeni pentru patrie, pare ridicol; legea o face egoismul; şi libertinajul şi divertismentul. încărcate calup în autocare, aceste biele sociale care mişcă lumea nu ştim încotro, au iluzia libertăţii; munca lor se acumulează în această formă de cămătărie legală - băncile. Stăpânii lucrează din umbră; manipulare e totul. Istoria, şi ea, a devenit un business, stoarce bani din piatră seacă. Atât, bani şi iar bani. Steme, simboluri, figuri ilustre ale umanităţii satură nevoia de kitcht-uri; efigia lui Homer ştanţată în serie industrială, ca suvenir; Platon, sclavul Siracuziei se poartă la gât ca medalion ieftin, un gablonz. Jemanfiş, cum spune dama de la bar. Şi mai ştie una: că are un corp perfect ca o sculptură de Dante. Mulatra ştie ceva, dar nu cu capul ci cu întrepicioarele. E suficient pentru o pereche de buze siliconate. Imigranta îşi oferă serviciile în ţara lui Habarnam; nu-i contest valoarea de întrebuinţare, cum ar spune Marx. Hotelul nostru se numeşte San Max; lipseşte R-ul care a tulburat lumea; de aceea, probabil, serviciile sunt impecabile; 3 stele sunt suficiente pentru un nuntaş venit din Est.

Dar cine este acest personaj înalt de 3350 de metri, intrat adânc în memoria antichităţii? Colonna del cielo, pentru Pindar; grecii îşi spuneau Aitnč, probabil fum, ardere: Aetna pentru romani şi Gebel pentru arabi, desemnând generic Muntele, termen uzual şi astăzi în imaginarul popular. în 387 î. H., Platon a venit din Grecia pe mare ca să-l vadă aici pe Hefaistos forjând metale fierbinţi; Dionisos îi protejează viile terasate pe versanţi; în folclorul sicilian e Montgibello. Anul trecut i-am văzut şi eu arterele stacojii de lavă, noaptea, de pe ţărm, la Giardini Naxos, sub cerul înstelat; şi m-am simţit ca făcând parte din antichitatea viitorului îndepărtat; asta e, mintea nu-mi dă pace, se pierde în ficţiuni atemporale. Diodor Siculul evocă exodul autohtonilor din calea magmei topite, înainte de războiul Troiei; Tucidide, în secolul al V-lea î. H. descrie o Catanie inundată de lavă. 31 de erupţii în 2001; viteza de curgere a lavei nu depăşeşte 15 km/oră; suprafaţa vulcanului - 1570 km pătraţi, cât un mic stat european; circumferinţa bazei 200 km; un gigant, 40 km în diametru; înfricoşată, atentă, neputincioasă Sicilia dăinuie la picioarele muntelui; distrugătorul e şi constructor; în timp lava devine cel mai fertil pământ; aşezările omeneşti se caţără continuu pe vulcan semnându-şi astfel pieirea: fatalitate.

Rifugio Sapienza, la cota 1900, ultima Thule într-un peisaj selenar; şoseaua, autocarele, turiştii, amestecul deşertăciunii unui azi efemer cu dimensiunea impenetrabilă a duratei geologice; simţi ceva şi nu ştii ce simţi. S-ar putea şi mai sus pentru temerari, dar nu îndrăznim. E frig. Se spune că romanii au inventat îngheţata pe Etna; zăpadă dulce, întâmplare cu miere şi nuci. Dune de lavă, vechi cratere adormite, măruntaie ale pământului, vânt aspru, veşnicie încremenită în forme bizare. Bieţii de noi, cumpărăm suveniruri din piatră lavică; ne dovedim vremelnicia, dacă mai era nevoie.

Parcă suntem veniţi aici din viitor, extratereştri, îndărăt în vremea dinozaurilor magmatici; personaje din Jules Verne. într-un fum de opiu par învăluite orizonturile Etnei, până dincolo de Catania; marele oraş zgomotos nu-i decât un prundiş măcinat de istorie; evadaţi din timp consumăm drogul priveliştilor alpine; şi ceva mitologie. Apoi coborâm, trecem prin mici oraşe fermecătoare încastrate de ziduri antice potopite de valuri de azalee roz; coborâm, coborâm spre Zafferana, Etneea, Santa Venerina şi Giarre, spre plajele aglomerate; venim din poala lui Zeus, vom bea o bere pe terasă, în lumina orbitoare a golfului, pe unde şi Platon trecu ceva mai înainte, poate ieri. în Sicilia înveţi repede să nu te mai miri de nimic; meseriile antice au trecut, intacte, la contemporani, ulei de măsline presat la rece de copiii internetului, ca să dau un exemplu; proaspete sunt aromele vechilor culturi, proaspete toxinele eşapamentelor. însă Marea, Marea tot mai aruncă la ţărm manuscrise pierdute. După douăzeci de ani de trudă educativă asiduă, Italia se mărgineşte cu un albastru pur. Barosanii noştri cu lanţuri de aur au făcut din Pontul Euxin o hazna.

Să nu uit: acele orăşele supraetajate pe stânci, aflate sub zodia întâmplării şi necesităţii, casele înghesuite, intens vieţuite, un desen de copil, toate meseriile şi atelierele, meşteşugurile, nimic artificial, balcoanele de fier forjat, florile şi zidurile, unde toţi se cunosct cu toţi de o mie de ani; Camporotondo, Belpasso, Mascalucia, Tremestieri, Trecastagni, San Gregoria, Pedara, Nicolosi, Viagrande. Le-am străbătut pe toate; în Viagrande, în mijlocul unei livezi de portocali, la reşedinţa Poggio Ducale, oxidată de timp, într-un parc gazonat, cu arbori seculari, de unde se vedeau luminile corăbiilor şi stelele Etnei, în această suprarealitate siciliană de noapte de iunie s-a desfăşurat nunta. Fără dans; nu se fură mireasa; naşul nu stoarce punga mesenilor, cu lăutarii după el; domnii şi doamnele lunecau pe gazon ca umbrele în Senatul roman. Lipseau doar togele.

Transcriu, pentru că sună frumos, nume de bucate: Spumante Metodo, Champenoise Ferrari, Spumante Cantina Fontanafredda, L'angolo della Fritturina di Paranza, Caponata alla Gattopardo, Mille Foglie di Melanzane ala Siciliana, Tonno in Crosta di Patate Boulangere, Beccafico di Mascoline con Pinoli e Vvetta, Verdure Selvatiche saltate all'Olio d'Oliva, Torte Augurale, Baba, Geli, Fragole, Ananas, Kiwi e Melone con Gelato al Limone, L'angolo della Frutta Esotica.

Şi încă o delicatesă pe toată durata: briza golfului.