Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de etnologie:
Etno-mitografeme iudaice de Simona Drăgan

De la gândirea magicăși politeistă a anticilor, monoteismul forjat pentru prima dată de spiritul iudaic este privit în istoria culturii ca expresie absolută a unei evoluții religioase unice, asupra căreia numai islamicii mai pretind o superioritate comparabilă. Încă de la vechii profeți ebraici au existat critici raționaliste ale credințelor, dar principalul adversar al idolatriei păgâne, reper al purității doctrinei originare, rămâne fondatorul Moise, cel care i-a condus vreme de patru decenii pe evrei prin deșert spre Pământul Făgăduinței și lea prescris, sub impactul revelației, poruncile sfinte. Cu toate acestea, în gândirea iudaică de pretutindeni și dintotdeauna, viața lui Moise e completată cu tot felul de legende, iar practicile divinatorii, necromanția, vrăjitoria, superstițiile (de exemplu, împotriva numărătorii oamenilor la recensăminte), deși interzise vehement prin codurile halahice, au supraviețuit totuși, prezente fiind chiar și în texte canonice, în biografiile unor profeți, regi sau judecători cărora minunile sau miraculosul li se adaugă în viață precum sarea și piperul. Totodată, există clare sugestii ce indică perpetuarea în textele Pentateuhului și ale Talmudului a unor contradicții irezolvabile sau a unor reminiscențe din culte destinate vechilor zei tribali și strămoșești din cultura veche aramaică, ce alcătuiesc o mitologie iudaică proprie, evidențiată în mistica hasidică mult mai recentă, în cea cabalistică a Zoharului sau în folclorul de tip mesianic.
În acest spirit a apărut anul trecut la Editura Hasefer un volum de eseuri de mitologie și ritologie iudaică, semnat de Hary Kuller, vizând recuperarea unui fond de legende biblice sau talmudice ce sparg cadrul rațional al teologiei iudaice doctrinare. Ele nu sunt nici puține și nici obscure, ci, de mii de ani, atestă această neîntreruptă continuitate de credințe și practici iudaice tolerate, care le-au îmbogățit evreilor imaginația, completândule înțelegerea asupra unor mituri fundamentale ale creației și a tradițiilor lor istorice, într-o viziune istoriosofică proprie, adică potrivit „cultului istoriei sacralizate”, ca „epifanie a lui Dumnezeu”.
Tot astfel, și în etnologia și folcloristica românească există nume mari de cercetători evreo-români (vezi Moses Gaster sau Lazăr Șăineanu) fascinați, de exemplu, de un trunchi străvechi de credințe iudeoromâne moștenite, repere ale unui creștinism cosmic apocrif, prin care poporul a completat dogma sau tradiția raționalizatoare a Bisericii. Hary Kuller îi recunoaște drept repere, ca și, mai ales, pe Sir James Frazer, căruia îi este îndatorat în chip declarat și în cea mai mare măsură.
Evoluția autorului a fost mai degrabă inversă: sociolog de formație, el se arată în prezent interesat de recuperarea identității iudaice tradiționale, după considerentul empiric „ce place bunicilor place și nepoților”. Opunându-li-se și dorind să îi convingă pe evreii reformați sau atei (tot mai numeroși) din Diaspora, ignoranți ai Tradiției, că „nu poți fi evreu fără s-o știi, și fără o anume Voință de a te identifica cu spiritualitatea unei totalități, a unui ansamblu”, el a ales în acest sens să îi câștige tocmai cu o zonă mai puțin dogmatică a evreității, cea a riturilor de trecere și a unor obiceiuri de viață domestică sau de sociabilitate ce atestă continuitatea și unitatea unei vechi culturi, și care sunt practicate, mai mult sau mai puțin, inclusiv de nereligioși.
De exemplu, prin comentarii biblice și talmudice, autorul își edifică o mică rețetă prin care, într-o secțiune dedicată profeților biblici, analizează punctual gândirea lor politico-religioasă israelocentristă, punând la un loc, în mod discret și sugestiv, vechea înțelepciune iudaică și deciziile politice sau etice moderne. Totodată, sunt analizate sărbătorile de peste an, gesturi rituale desacralizate (precum răscumpărarea primului născut, destinat cândva sacrificiului) sau idei iudaice prețioase precum abolirea sclaviei (cea mai veche din lume la vechii evrei), egalitarismul, separații sau excluziuni datorate unor considerații puriste intransigente (ex. Moise, om născut în robia egipteană, nu poate intra în Canaan, David, rege războinic, nu are și puritatea necesară fondării Templului sau afirmarea primatului ultimogeniturii prin Iacov, apreciat ca „triumf al inteligenței și al îndemânării asupra prostiei cinstite”).
Astfel, autorul dorește ca, asociind în chip transversal mai multe repere scriptice, să ofere (inclusiv pentru neevrei) o hermeneutică a actelor cotidiene ale evreului contemporan, aptă să constituie totodată, pentru practicant, dar și pentru ateu sau străin, o portiță către „conștientizarea maximă a tot ce spune sau face credinciosul mozaic” (s.a). Rezultatul e un îndreptar util de culturăși gândire iudaică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara