Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Exive sau ixive de Rodica Zafiu


Un cuvânt argotic necuprins în dicţionarele noastre generale, stabil ca sens, dar cu mai multe variante fonetice şi ortografice, este ixivă (sau icsivă, exivă, ecsivă...). Termenul a fost înregistrat de V. Cota, în micul său glosar de argou din 1936 (Ar­got-ul apaşilor. Dicţionarul limbii şmecherilor), în forma de plural icsive, cu definiţia "acte, hârtii fără valoare". După mai bine de jumătate de secol, cuvântul pare să fie încă în circulaţie, mai ales în limbajul lumii interlope. A reapărut într-un reportaj despre hoţii de buzunare (din revista Flacăra, nr. 22, 1993), tot la plural, cu explicaţia "acte". Într-un alt articol (din Adevărul, 13.07.2005), se inventariau "cuvintele cele mai utilizate în argoul şuţilor", amintindu-se şi de ixivă ("act"). Un alt text jurnalistic sugera o anumită specializare semantică: "buletinul şi paşaportul, numite generic Ťexiveť, rămân întotdeauna la proxenet" (Ziarul de Iaşi, 23.10.2001).

Glosarele şi dicţionarele de argou apărute în ultimii douăzeci de ani au înregistrat termenul, dar au căzut în capcana variantelor sale, pe care le-au tratat ca şi când ar fi fost cuvinte diferite. Glosarul lui T. Tandin (Limbajul infractorilor, 1993) cuprinde, la litera E, forma ecsivă, în expresia a da ecsivă, cu sensul "a da de ştire, a anunţa", iar la litera I - forma ixivă, cu pluralul ixive şi explicaţia "acte de identitate". Nina Croitoru Bobârniche, în prima ediţie a Dicţionarului de argou al limbii române (1996), defineşte cuvântul ecsivă ca "bilet trimis clandestin de deţinuţi de la o celulă la alta; scrisoare trimisă acasă prin unul din vizitatori, fără ştirea ofiţerilor din penitenciar", iar ixivă (cu pluralul ixive) - "acte, buletin de identitate". La ediţia a doua (2003), autoarea adaugă la ecsivă sensul "ştire, anunţ", ilustrat de expresia preluată probabil de la Tandin (a da ecsivă). George Volceanov şi Anca Volceanov (Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române, 1998) tratează cuvântul tot în două intrări lexicografice diferite: ecsivă - "act găsit într-un portofel furat"; "mesaj scris trimis pe căi ilicite complicilor din libertate" şi ixivă - "act de identitate". Definiţiile rămân neschimbate în ediţia din 2006, semnată doar de G. Volceanov.

E destul de evident că, etimologic, ecsivă şi icsivă sunt variante ale aceluiaşi cuvânt; argoul, cu circulaţie tipic orală, cuprinde multe cazuri de oscilaţii între sunete (ogeac şi hogeag, ciumeg şi ciumec, bidiviu şi bididiu, zulă şi julă). S-ar putea presupune, totuşi, că variantele fonetice s-au diferenţiat semantic, în timp, una căpătând sensul de "document", iar cealaltă - sensul de "scrisoare, mesaj". De fapt, lucrurile nu stau aşa. Particularizările fiecăruia dintre aceste sensuri provin doar din eşecul pe care îl întâmpină culegătorii de argou în încercarea de a separa sensul stabil de valorile contextuale. Argotizanţii nu-i pot ajuta, pentru că explicaţiile lor rămân cel mai adesea contextuale şi aproximative, stângaci formulate. "Act de identitate", "buletin şi paşaport", "act găsit într-un portofel furat" sunt, toate, ipostaze contextuale ale aceluiaşi sens fundamental: "act". La fel, "bilet trimis clandestin de deţinuţi de la o celulă la alta" sau "scrisoare trimisă acasă prin unul din vizitatori, fără ştirea ofiţerilor din penitenciar" sunt simple ipostaze contextuale ale sensului "scrisoare". Citatele din texte confirmă această echivalenţă. În Vieţaşii de pe Rahova (2005), a lui Eugen Istodor, o tânără foloseşte acelaşi termen pentru scrisoarea (deloc "ilicită" sau "clandestină") pe care o primeşte - şi pentru cea pe care o trimite unui condamnat: "Mami astăzi am primit exiva de la tine şi m-am bucurat foarte mult pentru tot ce mi-ai scris. (...) Mami să-mi scrii dacă ai primit exiva de la mine" (p. 71).

Tot citatele (din internet) demonstrează că, de fapt, nu există o legătură stabilă între fiecare dintre forme şi un sens principal: ecsivă - forma cea mai frecventă azi, se pare - are şi sensul "act, document" - "ia să dea o ecsivă parlamentul României" (ziua.net, 28.04.2007); " ce-a căutat, neică, să dea Ťecsivať de urgenţă", (ziua.net, 11.06.2008) -, inclusiv " act de identitate": " Operaţiunea a fost denumită ŤExiveť (nume venit de la actele false folosite pentru aducerea în Italia a fetelor) şi a urmărit anihilarea unei bande care s-a dovedit a fi deosebit de bine organizată" (Ziua, 24.10.2003). Aceeaşi formă apare (cu o variantă ortografică) şi ca echivalent pentru " declaraţie": " păi ăsta a dat sute de eksive presarilor şi niciodată nu a sifonat pe nimeni" (sport4all.ro, 7.10.2007).

În ceea ce priveşte originea termenului, pare să existe un fir destul de solid care leagă forma argotică românească de una similară din argoul rusesc: ksiva. Relaţia etimologică corespunde atât formal - e posibil ca în română să fi apărut o vocală protetică (e sau i), pentru a uşura pronunţarea grupului consonantic iniţial (ks) - , cât şi semantic: ksiva apare în diferite studii despre crima organizată, având sensul "notiţă, mesaj" (Mark Galeotti, Russian and post-Soviet organised crime?, 2001, p. 9; Federico Varese, "The society of the vory-v-zakone, 1930s-1950s", în Cahiers du monde russe, 39, nr. 4, 1998, p. 517), dar mai ales "paşaport; act sau document" (Soviet Sociology, 29, 1990, p. 81). Unele texte explică şi etimologia termenului argotic rusesc, care ar proveni din idiş - unde ksiva apare ca variantă fonetică a ebraicului ktiva "scriere (actul de a scrie; text scris)" (Raissa Rozina, "Cultural constraints in meaning extensions: derivational relations between actions and happenings", în T. Eniko Németh, Károly Bibok, Pragmatics and the flexibility of word meaning, 2001, p. 245). Sensul etimonului explică foarte bine stabilitatea nucleului semantic al argotismului românesc: scrisoarea, declaraţia sau actul de identitate sunt tipice " obiecte scrise". Şi calea de pătrundere în argou este verosimilă; ne putem doar întreba, ca şi în cazul cuvântului blat, dacă românescul ecsivă/icsivă este preluat direct din idiş sau (şi) din rusă.

Desigur, uzul colocvial actual poate produce devieri considerabile faţă de sensul de bază, pentru că termenul este obscur pentru cei mai mulţi vorbitori. De aceea poate fi folosit, contextual, chiar cu sensul vag şi generic "chestii": "mă mai interesează şi o placă TX sau pe-acolo, dacă zace pe undeva. Mă rog, exive d-astea..." (forum.computergames.ro, 1.11.2003).