Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Film:
F. Brunea Fox şi... Filantropica de Marius Chivu


De la Caragiale nu s-a inventat nimic nou" scria în 1928 F. Brunea-Fox, cel pe care Geo Bogza îl considera părintele reportajului românesc şi căruia Tudor Arghezi îi admira "inteligenţa sclipitoare".
Constructivist discret - a publicat o singură carte în timpul vieţii, F. Brunea-Fox îşi câştigase în epocă apelativul de "prinţ al reporterilor", iar reportajele sale extraordinare din mahalaua Bucureştilor interbelici, cele despre leproşii dintr-un lazaret din Delta Dunării sau cele de pe insula Ada Kaleh îl făcuseră pe Ovid S. Crohmălniceanu să constate că, deşi sub semnul vitreg al efemerului, "păstrează o nemaipomenită prospeţime". Secretul constă în poezia care se strecoară pe negândite în reportaje şi într-un simţ extraordinar al...vieţii.
Un singur lucru aş mai spune despre acest scriitor. Obişnuia să declare că nu-l preocupă anul 2000. Şi totuşi...
în numărul 14/2002 al României literare, regizorul Nae Caranfil mărturisea într-un interviu că ideea care a stat la baza scenariului Filantropicii i-a fost inspirată de un articol de ziar. Fără să o spună clar, regizorul lăsa să se înţeleagă că era vorba despre un articol recent.
Reportajul lui F. Brunea-Fox care mi-a atras atenţia are titlul Trustul Cerşetorilor, a apărut în 1932 în ziarul Dimineaţa, şi în 1978 în volumul Reportajele mele (1927-1938) la Editura Eminescu. Mi-a atras atenţia pentru că prezintă numeroase asemănări cu scenariul Filantropicii, deci, implicit, şi cu realităţile din presa ultimilor ani.
Extraordinar este faptul că Brunea-Fox îşi începea reportajul din 1932 mărturisind că în fiecare an publica la ziar un reportaj mai vechi reprodus ad litteram pe considerentul că lucrurile rămăseseră în fond aceleaşi.
Dar să vedem cum arăta "trustul cerşetorilor" în urmă cu jumătate de secol şi care ar fi elementele care se regăsesc (întâmplător sau nu) în cel mai bun film românesc al anului 2001.
Intuind în spatele cerşetoriei o anumită "psihologie a actului caritabil", F. Brunea-Fox scria: "ş...ţ publicul, în neputinţă să discearnă între mizeria ce merită ajutorată şi o mizerie uneori mincinoasă, le-a rezolvat pe amândouă sentimental, evanghelic. Oricine întinde mâna o face fiindcă e forţat să o facă. Nimeni nu trândăveşte din viciu, din trândăvie pură." (p. 181)
Pornit pe firul unor vagi informaţii, reporterul descoperă nişte "bujbeiberi, care plecând de la postulatul că într-o societate pragmatică şi sărăcia poate constitui un filon de profit, am transformat patriarhala cerşetorie într-o modernă şi solidă afacere ş...ţ într-o întreprindere organizată comercial cu statut, contabilitate, inventar." (p. 182)
Reporterul află şi numele a doi dintre cei versaţi în subtilităţile "psihologiei carităţii" care predau "arta cerşetoriei". Unul dintre ei, Eftimie Creţu este, fără îndoială, strămoşul lui Pavel Puiuţ. Care era strategia lui Creţu? Să-l lăsăm pe Brunea-Fox: "întâi trebuie demarcată piaţa, adică terenul de operaţie, deoarece ş...ţ deverul e în funcţie de zonă, de cartier, de aglomeraţie. Există străzi generoase şi altele mai puţin. Rentabilitatea lor suferă fluctuaţiuni misterioase." (p. 185)
Conştient că "sărăcia are numeroase aspecte", Creţu este, în fond, un artist, care deţine "secretul de a travesti identitatea originară a insului" şi care îşi "fasonează" clientul potrivit aptitudinilor pe care le posedă: "Dacă i se pare că unul e "mai bine" ca şchiop decât ca chior, îl va obliga să prindă rolul nou. Sunt prea mulţi chiori, auzi? Piaţa cere şchiopi! Va explica el, doct şi autoritar." (p. 187)
Textele care "merg" sunt de genul: "înduraţi-vă de un paralitic ieşit din spital!" sau "Ajutaţi un invalid fără pensie, de două ori rănit, o dată la Mărăşeşti şi o dată la picior!", iar debutul în public se va face sub supravegherea atentă a "maistrului."
Reporterul vrea să-l cunoască personal pe Creţu şi întâmplarea i-l scoate în cale pe Chitră, "poetul covrigilor, vânzător ambulant de rime" (parcă-l şi vedem pe Florin Zamfirescu) care acceptă rolul de intermediar.
Apropo de Chitră - "poetul covrigilor", Brunea-Fox află că "ştie despre dadaism, şi despre surrealism, de la lăptăria lui Ghiţă din Bărăţiei" (azi "Lăptăria lui Enache").
Chitră îl avertizează pe reporter că acest Creţu nu admite să fie "tras pe sfoară" şi circulă cu un automobil "pilotat" de un şofer cu "comision". Versurile lui Chitră sunt mai stupide decât cele ale "poetului Gării de Nord": "eu când trec prin Campoduci,/ Toate fetele sar la uluci / Şi când trec prin Nerva Traian, /Damele pentru ciorapi n-au un ban."
întâlnirea reporterului cu Creţu nu are loc la demisol ca în film, ci într-o hrubă de pe o uliţă "înţepenită în capcana beznei şi glodului". Mai departe, nu vă spun!
N-am să închei cu vreo remarcă patetică despre coincidenţele şi ironiile istoriei, interesante şi întotdeauna fermecătoare, ci cu un fragment dintr-o scrisoare pe care ziarul Dimineaţa a primit-o după publicarea reportajului lui Brunea-Fox de la d-na T. din strada Vasile Lascăr: "Cerşetoria, ca şi prostituţia, e un rău necesar. Ea constituie un debuşeu pentru mila de aproapele nostru, ne îndeamnă să jertfim din bunurile noastre materiale, ceea ce e o acţiune de salubritate sufletească. Altminteri, refulând impulsiunile generoase riscăm ca egoismul să ne intoxice sufletul."

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara