Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Falsa problemă a tehnocraţiei de Cristian Teodorescu


În noianul contraargumentelor faţă de candidaturile la preşedinţie ale lui Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu, descopăr exclusivisme care ascund, în fond, diverse interese sau judecăţi parţiale. Ceea ce se poate pentru Stolojan nu e indicat pentru Isărescu. Sau dimpotrivă, Isărescu e omul pe mîna căruia trebuie mers, spre deosebire de Stolojan, care ar fi un fel de mînă moartă. Sau - amîndoi sînt o apă şi un pămînt provenind din grupul lui Vasile Secăreş, Un Viitor pentru România, care Secăreş făcea muncă de îndoctrinare politică la Ştefan Gheorghiu, pe vremea lui Ceauşescu.
Trebuie să recunosc un lucru, nu văd nici în unul, nici în celălalt candidatul optim, nou-venitul care ar putea metamorfoza România bătînd din palme. Şi unul şi celălalt au însă un avantaj care contează acum în România. Faţă de candidaţii politicieni cu vechime, ei nu vin cu acel trecut politic care desparte România. Aici cred că preşedintele Constantinescu s-a aflat la înălţimea unei observaţii remarcabile. Că e nevoie de un preşedinte fără trecut în luptele politice din ultimii zece ani.
Despre şansele unei candidaturi Stolojan se vorbea încă de pe vremea cînd fostul premier s-a declarat sprijinitorul lui Ion Iliescu, în '96, în timpul campaniei electorale. Atunci, dl Stolojan a declarat că d-sa e de partea valorii, ceea ce nu i-a fost de folos în turul doi fostului preşedinte Iliescu. Acum, dl Stolojan a intrat în competiţie cu cel pe care l-a sprijinit, declarînd că între timp vremurile s-au schimbat. Erau ele în schimbare şi atunci, dar cu acel prilej dl Stolojan şi-a plătit datoriile faţă de dl Iliescu.
În fond, ideea unui candidat tehnocrat s-a copt pornind tocmai de la dl Stolojan, cel care în '96 a stîrnit regrete că nu candidează el însuşi.
Spectaculoasa ascensiune a d-lui Isărescu se sprijină şi pe mitul tehnocratului personificat iniţial de dl Stolojan. Cu deosebiri şi de moment şi de start.
În timp ce dl Stolojan şi-a încheiat angajamentul la Banca Mondială, fostul guvernator al Băncii Naţionale se putea întoarce liniştit la funcţia sa după ce ar fi încheiat cu mandatul de premier. Dacă el s-a lăsat înduplecat, cum se spune, de insistenţele preşedintelui Constantinescu, n-aş zice că a cedat celei mai rele influenţe posibile. Chiar dimpotrivă. Dl Isărescu a acceptat să candideze în condiţii asemănătoare acelora în care mi-am imaginat că o va face. Mi se pare că am scris într-un microscop despre asta. Şi nădăjduiesc că nu mi se va spune că ştiam ce va să vină. În această privinţă nici măcar consilierul de taină al premierului, dl Adrian Vasilescu, nu cred că a fost un favorizat al soartei. Cît despre ipoteza că dl Isărescu s-ar fi lăsat manevrat de echipa de la Cotroceni, care încearcă astfel să rămînă acolo şi după plecarea lui Emil Constantinescu, ea mi se pare neserioasă. Nu de sfătuitori duce lipsă premierul în această perioadă, la fel cum nu le-a simţit lipsa nici cînd era guvernator la Banca Naţională. Ca personaj posibil, Mugur Isărescu mă interesează de mai mulţi ani. Am remarcat că nu-şi arată cărţile pînă nu se convinge că ştie ce au în mînă ceilalţi. Şi nici atunci nu le arată pe toate. Experienţa de la Banca Naţională a făcut din el un om cu instinct politic în perpetuă alarmă. Dar care are o gîndire fundamental pozitivă, ceea ce e o raritate la noi. Premierul se fereşte de cuvîntul "nu", deoarece a învăţat la BNR că acest cuvînt poate avea efecte dezastruoase. Iar cînd îl foloseşte, obţine cu ajutorul lui efecte pozitive, de tip, dacă vă amintiţi, "România nu e în primejdie să intre în incapacitate de plată".
Alegînd să candideze la preşedinţie, şi unul şi celălalt dintre aceşti doi tehnocraţi au acceptat, implicit, riscurile de oameni politici, cu care vor avea de a face în campanie. Cum se vor descurca? Asta nu depinde, cred, de atuurile lor tehnocratice, ci de abilitatea politică a fiecăruia.