Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Falsa pudoare de Nicolae Manolescu



S-ar părea că, pentru majoritatea oamenilor, arta nu e artă fără un dram de idealism. Cea mai puternică reminiscentă clasicistă în materie de gust este tocmai aceea legată, etic, de conceptul de bine si, estetic, de conceptul de frumos. Adevărul este, în schimb, indiferent, dacă nu insuportabil. Cu toată vigoarea realistă a artei din ultimele secole, cînd au fost înlăturate multe dintre barierele si obstacolele ce stăteau în calea înfătisării adevărului vietii, gustul dominant continuă a fi sensibil la "înfrumusetarea" realitătii în virtutea unui principiu pedagogic care tine la "educarea" celui care citeste o carte sau contemplă un tablou. Mai mult: acest idealism desuet nu se sfieste să evoce adesea, în sprijinul său, argumentul, paradoxal în context, al adevărului reprezentării. Versul lui Eminescu despre cuvîntul ce exprimă adevărul, a fost, nu o dată, citat cu entuziasm de către adeptii cosmetizării realitătii, pentru care urîtul n-are ce căuta în artă, iar răul, cu atît mai putin.
Este uimitor să constati că proletcultismul, în anii '50, si national-comunismul, în anii '70-'80, dar si după revolutie, s-au folosit uneori de exact aceleasi argumente idealiste, cînd a fost vorba să manipuleze arta în scopuri proprii. Campania contra lui Arghezi, bunăoară, a început, în presa comunistă de la sfîrsitul deceniului 5, cînd poetul mai era încă liber să publice, cu observatia că nu poate pretinde a fi national (poetului abia i se decernase Premiul National) un poet care scrie că "viata e o mare porcărie". Ulterior, în articolul lui Sorin Toma, tocmai astfel de expresii sau imagini "negative" vor fi colectionate în vederea condamnării operei întregi ca decadentă, burgheză si nocivă ideologic. O jumătate de secol mai tîrziu, iată, texte din Cioran sau din optzecisti care au intrat în manualele scolare alternative, sînt incriminate pentru "vulgaritate" ori pentru că ar face apologia betiei. O referintă absolut întîmplătoare la revista Playboy îi oripilează pe profesori si pe părinti, care sar în apărarea virginitătii morale a bietilor elevi, dar, totodată, dau buzna să cumpere cel dintîi număr al versiunii românesti.
Idealismul pe care l-am mentionat încurajează o falsă pudoare, de care multi nu sînt foarte mîndri. Mai întîi, pudoarea aceasta nu functionează decît atunci cînd operele sînt recente. Ceea ce i se reprosa lui Arghezi în prima parte a secolului, i se trece cu vederea în cea de a doua. Astăzi nimănui nu-i mai dă prin cap că autorul Florilor de mucigai n-ar merita statutul de poet de manual, că lectura în clasă a Radei si celorlalte poezii din volum ar fi jenantă. În al doilea rînd, pudoarea cu pricina nu este una pur morală: ea îsi asociază elemente ideologice inconstiente. De ordin national, înainte de toate. Istoria natională s-ar cădea să fie privită fără exceptie în mod pozitiv. Exemplaritatea ar fi un concept obligatoriu. Despre trecut, numai de bine. Cum se vede, nu adevărul e cel căutat, ci idealizarea. Cu toate contradictiile de rigoare: nimeni nu pare supărat de portretul pe care cronicarul i-l face lui Stefan cel Mare ("repede de sînge vărsătoriu"), prezent în manuale dintotdeauna, dar orice remarcă negativă a autorilor contemporani la adresa aceluiasi domnitor stîrneste revoltă.
Argumentul educativ (nu vorbim de literatură, ci de manuale!) este, si el, specios. Educatia nu se poate face întorcînd spatele realitătii. Continuînd să opunem literatura (frumoasă, ideală, nobilă) vietii, perpetuăm atît o gresită idee de literatură, cît si o mentalitate idealistă care blochează receptarea la nivelul trivial al consumatorilor de telenovele, cu binele mereu triumfător asupra răului, cu happy-end si tot dichisul. Este un cerc vicios: gustul dominant impune o educatie prin care îsi garantează pozitia dominantă. Se autogenerează la infinit. Cercul acesta vicios nu poate fi spart cu usurintă. Si nu referendumul în probleme de stiintă si artă este solutia. Din contra: trebuie lăsati profesionistii să-si joace rolul. Elitele înnoeisc. Majoritătile conservă.