Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Primim:
False dezbateri de Doina Jela


Lipsind din ţară mai mult timp, n-am fost în măsură să iau cunoştinţă de întreg dosarul unei discuţii în legătură cu cartea mea, Lexiconul negru- unelte ale represiunii comuniste, apărută în ianuarie 2001 în colecţia Procesul Comunismului a Editurii Humanitas.
Cum o parte a textelor care mă priveau era trimisă sub formă de scrisori "deschise" editorului, prezentîndu-se acestea mai mult ca nişte somaţii, am răspuns la un moment dat semnatarului principal, printr-o scrisoare particulară, în care îi explicam că pînă nu-mi voi putea revedea întreaga cantitate de documente consultate, nu pot să-i răspund public şi eventual să-i prezint scuze pentru erorile comise. Am primit de la interlocutorul meu un răspuns, de acceptare, tot particular, la acea scrisoare şi corespondenţa noastră s-a întrerupt. Sînt datoare să-i mulţumesc pentru păsuire şi să răspund imputărilor ce-mi sînt aduse atît în revista Contemporanul, din România, cît şi pe Internet.
Principalul lor autor este, am dedus, un tînăr scriitor, matematician, trăind în Statele Unite, care găsind în paginile cărţii mele numele tatălui său, fost subofiţer, apoi ofiţer de miliţie, actualul general de poliţie la pensie şi profesor universitar, Ion Suceavă, se socoteşte lezat de prezenţa acestuia într-o "listă a torţionarilor" şi-mi cere reparaţie.
După verificarea tuturor documentelor scrise şi înregistrate aflate în posesia mea, iată ce pot răspunde.
Lucrarea mea, cu toate imperfecţiunile ei, pe care nu le contest, se bazează, pe lîngă mărturiile orale, înregistrate, sau scrise, pe izvoare scrise, deci pe informaţii cu caracter public. De cele mai multe ori, cînd mai multe mărturii inedite, deşi venind din surse diferite, nu erau confirmate de una edită, "articolul" de dicţionar a fost eliminat la ultima lectură de dinaintea tipăririi lucrării. în cazul de faţă, sursa principală este mărturia unuia dintre membrii lotului Arnăuţoiu, capturaţi, judecaţi şi condamnaţi în 1959. Depoziţia acestui martor a fost făcută publică deja în Cuvîntul nr. 9, martie 1992 , iar colecţia Cuvîntul pe 1992 este citată de mine în bibliografie.
în scrisoarea particulară pe care i-o adresam tînărului scriitor Bogdan Suceavă, îi spuneam că după părerea mea fiii nu sînt răspunzărori de trecutul taţilor şi de faptele lor, ci fiecare răspunde pentru sine şi îi ceream iertare pentru suferinţa pricinuită lui, ca fiu.
Cum însă, deşi extrem de gravă, declaraţia martorului din comuna Nucşoara, cuprinsă în sursa menţionată de mine, nu a fost niciodată retractată de cel care a făcut-o, mai mult, acest martor declară şi azi că o menţine, cum generalul Ion Suceavă nu a făcut nimic în toţi aceşti ani pentru a-şi proteja imaginea publică şi a impune adevărul, sau ceea ce el socoteşte a fi adevărul, consider că acela care trebuie să ceară scuze fiului său pentru suferinţa pricinuită este chiar generalul Ion Suceavă.
Cît despre suspiciunea că "ticăloşia" m-ar fi împins să ascult şi să citesc atîtea orori, cît despre falsele întrebări cu privire la intenţia mea de a mînji biografii curate, aceste întrebări şi suspiciuni sînt posibile doar în climatul de inextricabilă confuzie care domneşte azi în România. în absenţa legii care să stabilească caracterul criminal şi antiuman al regimul comunist şi să definească în termeni minimali cine e victimă inocentă, cine delator şi cine unealtă a represiunii, (chiar pînă la nivelul femeii de serviciu, căci voi întreba pe un alt preopinent al meu, dacă o asemenea femeie nu era unealtă, de ce era nevoie să i se dea un grad în securitate?), totul e posibil. Şi prin urmare, sînt posibile false dezbateri în care nu respectul pentru adevăr hotărăşte ce şi cît din ce ai aflat, să aduci la cunoştinţa opiniei publice, cît şi ce să retractezi din ceea ce deja ai spus, ci frica de galoane şi funcţii.