Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Traducerilor:
Farmecul discret al poeziei de Iulia Popovici


În anii 70, pe atunci studentul Gheorghe Iorga a obţinut o bursă de studii în Iran. S-a întors de la Teheran după un an, însă literatura persană a rămas pasiunea vieţii lui, iar din 1996 publică la edituri din Bacău traduceri din iraniană şi traduceri din română la editura Parasteh din Teheran. Ultima apariţie este o antologie de poezie mistică persană, din secolul XI pînă în secolul XX, însoţită de note bio-bibliografice, de o largă introducere şi de reproduceri de foarte bună calitate după minunate miniaturi de secol XIV-XVI.
Selecţia textelor din Călătorii cu limba tăiată are la bază o altă antologie, mult mai cuprinzătoare, publicată în Iran în 1960-1961; bazîndu-se pe criterii axiologice şi de reprezentativitate pentru evoluţia poeziei mistice, Gh. Iorga alege 21 de autori, de la Abu'Said (cca. 960 p. Ch.) la Eqbal (1877-1938), cu un număr total de 78 de texte, a căror traducere, trebuie spus de la început, îi face mare cinste profesorului băcăuan.
Poezia sufi nu e însă un domeniu dintre cele mai accesibile cititorului român modern; din păcate, nici prefaţa acestei antologii nu reuşeste să facă lucrurile mai clare, de vreme ce ea însăşi suferă de un exces de imagini figurate şi de ceea ce s-ar putea numi "întorsături din condei" menite să lege între ele citate dintre cele mai eclectice (de la maeştrii sufi la Burkhardt şi Demenghem). în lipsa unei oarecare logici interioare, introducerea lui Gheorghe Iorga rămîne o înşiruire de date şi informaţii disparate despre lumea islamului şi poezia sa. Se creează în plus o anume circularitate, în măsura în care istoria poeziei persane prezentate în introducere face trimiteri la poeţi a căror viaţă şi operă e prezentată în notele de la sfîrşit, în care la rîndu-le se fac trimiteri la noţiuni explicate în introducere.
Totuşi, orice păcate va fi avînd teoreticianul Iorga, traducătorul Iorga e cu adevărat un specialist. Şi aceasta în primul rînd pentru că nu-şi propune niciodată imposibilul, nu încearcă să păstreze în română versificaţia persană, incompatibilă cu limba lui Alecsandri (deşi există precedente, traducerile din Homer ale profesorului Sluşanschi, de exemplu), şi nici nu cade în capcana dezambiguizării textului prin traducere. în schimb, varianta românească reuşeşte să păstreze intactă pluralitatea cheilor de lectură ale fiecărei poezii, de la iniţierea în tainele misticii sufi la farmecul genuin al metaforicei poveşti de dragoste: "Neputînd să dorm într-o noapte, mi-amintesc,/ am auzit fluturele spunîndu-i lumînării:/ "Te iubesc; că sînt mistuit e firesc;/ cît despre tine, de ce aceste plîngeri, această ardoare?'/" Biet îndrăgostit de mine, răspunse lumînarea, mierea, prieten drag, s-a fost separat de mine;/ de cînd a ei dulceaţă mi s-a-ndepărtat,/ ca pe Farhad, iubitul celebru, un foc mă arde.'/ în timp ce vorbea, un torent îndurerat de lacrimi/ pe faţa-i pală se revărsa./ Spuse: "închipuitule, nu-i fapta ta Iubirea:/ n-ai nici răbdare, nici stăruinţă, căci fugi, abia atingîndu-te de flacăra mea;/ eu, eu rămîn să mă topesc întreagă;/ de arde puţin focul iubirii din aripa ta,/ uite! Pe mine mă arde de la un capăt la altul;/ nesocoteşte lumina mea luminînd adunarea!/ Torentu-mi de mişcătoare lacrimi îl vezi, ardoarea mea!'/ Nu trecuse decît o parte din noapte/ şi o frumoasă stinse c-o singură suflare lumînarea./ în timp ce fumul se ridica, se-auzi:/ "Aşa-i sfîrşitul Iubirii, o copile!/ Iată şi calea, de vrei să-l cunoşti:/ numai prin moarte te salvezi din ardorile ei.'"(Sa'di).
Acesta este doar un exemplu, toate celelalte poezii sînt la fel de fermecătoare şi de provocatoare. Să sperăm că cel puţin ca traducător Gheorghe Iorga va continua să se ocupe cu literatura persană, făcînd-o cunoscută publicului românesc (nu numai celui din Bacău).