Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Ideilor:
Filosofia nostimă de Sorin Lavric

În filosofie, spiritele ludice nu trebuie neapă rat să fie histrionice, e îndeajuns să fie curioase. Curiozitatea e forma pe care o ia spiritul atunci cînd nu poate scăpa de nerăbdare.
Cauza stă în cuplarea stimulului cu reacţia pe care o provoacă: cine e avid în găsirea unor amănunte insolite are impulsul de a tresări repede la contactul cu ele. De aceea atenţia îi sare de la detaliul observat la expresia prin care încearcă să-l prindă, forma aceasta de impulsivitate dînd naştere unei virtuozităţi expresive de tip alert. Se naşte o ţesătură deasă de comentarii livreşti a căror principală calitate stă în sacadarea frazelor. Paragrafele curg ritmat într-o ondulare scandată, a căror parcurgere îţi insuflă o detaşare aparte, de martor asistînd la o înşiruire de sunete plăcute.
Ciprian Vălcan e un curios de speţă calofilă care şi-a împins îndemînarea pînă la pragul manierismului de tip declamator. În plus, avînd un temperament zglobiu înclinat spre calambururi nostime, scrisul său are o vioiciune nefirească pentru un filosof educat în spiritul rigorilor speculative. De fapt, Ciprian Vălcan are un condei preţios de formaţie franceză la care umoarea ludică împrumută paginilor o impresie de jonglerie conceptuală.
Tematica cărţii e babilonică: citate, evenimente istorice, personaje romaneşti sau filosofice, motive culturale (bufonul, sexul, omul gras, fotografia, sălbaticul, dictatorul) etc. De aceea, la întrebarea ce a vrut autorul să transmită, răspunsul nu poate fi decît unul: un şir de reacţii ludice declanşate de o puzderie de chichiţe culturale. Puse la un loc, ele nu alcătuiesc un întreg, ci o colecţie de figurine disparate. Ce le strînge laolaltă e doar voinţa burlescă a autorului, altminteri juxtapunerea lor fiind fără temei.
Autorului îi place să declame, savurînd eleganţa rotundă a frazelor, de aceea pentru ochiul său un detaliu are sens doar dacă poate fi prins într-o formulă elegantă. Cu o sensibilitate precumpănitor prozodică, pentru care melodia cuvintelor este mai importantă decît sensul lor, urechea sa muzicală îi procură o plăcere care, pentru a fi degustată, nu mai are nevoie de dureri şi scrîşnete. De aceea Vălcan n-are gravitate, n-are virulenţă, adică acel aer tăios care face dintrun autor o voce de luat în seamă. E genul de eseist care, citindu-şi propriile volute stilistice, se desfată de curgerea lor, cititorul bănuindul de jubilare proprie de tip narcisic. Paradoxul este că, neavînd morb histrionic, Vălcan emană totuşi un aer de paradă artistică.
Scrisul lui Vălcan aduce cu o peroraţie scrobită a cărei formă predilectă atinge pragul intensităţii emfatice. Din păcate, genul acesta de travaliu eseistic nu dă naştere unor formule memorabile. Fraza nu poate fi reţinută din lipsă de agresivitate. O procesiune de enumerări frumoase cărora le lipseşte acuitatea. Sînt autori care, orice ar face, lasă o impresie de blîndeţe mucalită şi politicoasă. Din categoria aceasta face parte Ciprian Vălcan. Cuvintele sînt alese cu grijă, dar ele curg pe deasupra realităţii, formînd o peliculă care nu se amestecă cu faptele pe care le descriu, de aceea ochiul le urmăreşte cadenţa nesincopată, într-o alunecare care nu lasă urme. După cîteva pagini, ţi-e greu să reproduci ce ai citit. E cazul paradoxal al unei eseistici impecabile care nu lasă godeu în mintea cititorului. Unduirea frazelor are drept efect o involuntară stare de amnezie, căci atenţia îţi scade din cauza eleganţei monotone a vorbelor. O rotunjime ritmată al cărei efect stilistic se pierde prin disiparea sensului: aceeaşi semnificaţie împărţită în prea multe unităţi de expresie doctă, pornind toate dintr-o bonomie iremediabilă.
În volum predomină sentinţele scurte de tip aforistic sau enumerările de tip sinonimic. „Filosoful e săracul voluntar al spiritului, cerşetorul etern ce agoniseşte zilnic aceleaşi monede, trăind în restrişte, aproape gol, aproape orb, fixat spasmodic asupra ideii asemenea unui idiot divin. Guvernat de încăpăţînarea sa eroică şi morbidă, de monomania solemnă, de încrîncenarea sa de ocnaş regal, caută fără încetare să străpungă armura lucrurilor, părînd să-şi propună să lase în urmă atît sfera lui Parmenide, cît şi neantul fără sfîrşit. Mascarada, scălîmbăiala, histrionismul sterp, caricatura blasfemică – toate acestea tind să intre parcă de la sine într-o definiţie a aşa-zisului homo sapiens, în vreme ce sclavia faţă de sol şi nesfîrşita senzaţie de tîrîre, imaginea unui imobilism tîmp, a unei idioţii eterne, prizonieratul beckettian sînt încă de neadmis.“ (p. 66) Cuvintele sînt frumoase, dar impresia pe care o provoacă e astenică.
Umoarea ludică Ciprian Vălcan caută să şi-o înăsprească printr-o mărire a intensităţii expresiei, dar, în lipsa vînei agresive, patetismul său sfîrşeşte în sunet puternic, adică în ambiţie de oratorie. Eseistul forţează diapazonul, dar, neavînd cheie gravă, sunetele scoase sînt fără efect. Se pare că frecventarea asiduă a autorilor francezi i-a inculcat obiceiul frazei săltate şi neapărat patetice, căreia îi lipseşte însă virulenţa. E ca într-o procesiune verbală în care tropii, cu cît sînt mai zgomotoşi, cu atît sînt mai inofensivi. Deformarea aceasta de ton o capeţi dacă te laşi molipsit de stridenţa gureşă a verbozităţii galice, acel piuit înflăcărat căruia, dacă i se ia sunetul, legătura cu realitatea dispare de la sine.
Aşadar, o emfază narativă fără tăiş ideatic şi o eleganţă sintactică fără profunzime de gînd. Căci emfaza exclude gravitatea, iar calofilia împiedică profunzimea. Nefiind maliţioasă, ironia autorului nu e muşcătoare, ci amuzantă. Îl citeşti ca să mustăceşti, nu ca să cazi pe gînduri. Iată cîteva aforisme: „Un sprinter pe nume Oblomov...“ (p. 69), sau „O lume alcătuită în întregime din portocole, în care metafizica să poarte un nume esoteric: jus d’orange...“ (p. 68) Numai că o filosofie care te amuză e condamnată să stea pe treapta minoră a vodevilului de poante. Autorul scrie nostim din neputinţa de a fi aspru. Îi lipseşte veninul, indignarea, pofta de lovi, de aici arguţia de catifea a cuvintelor sale. Chiar şi atunci cînd disperă, Vălcan îşi diluează deznădejdea în preţiozităţi speculative, tensiunea emoţiei risipindu-se în arborescenţă narativă. Proza lui rămîne la o tonalitate minoră, de giumbuşlucuri culte hrănite de o erudiţie savantă.
Şi mai e o cauză a impresiei de non-beligeranţă pe care o lasă: intuiţiile lui sînt abstracte, nu vitale.
Autorul se simte bine printre cărţi, nu printre oameni, cultura atrăgîndu- l mai mult decît realitatea, de aceea intelectul său e predispus să reacţioneze la motive livreşti, nu la frămîntări intime. Pentru Ciprian Vălcan erudiţia nu e un filtru de care are nevoie pentru a discerne nuanţele unei teme, ci este chiar mediul în care îşi culege temele, nuanţele şi impresiile. De aceea, autorul nu se luptă cu conceptele, ci zburdă în mijlocul lor. Nu se ceartă cu predecesorii, ci ţopăie vesel în marginea unor motive culturale. Un hohot interior îi ucide seriozitatea, volumul fiind o colecţie de panseuri în marginea altor panseuri, o vitrină de bibelouri oglindind vitrinele altor bibelouri, adică variaţiuni culturale pe teme culturale. Într-un cuvînt, o carte erudită şi fină, din care fermentul de viaţă s-a stins. Autorul seamănă cu o femeie care, îmbrăcată cu volănaşe şi dantele, nu se poate privi în oglindă decît rotindu-se într-o parte sau alta, şi e îndeajuns să facă prima piruetă ca ea să declanşeze un lanţ de rotaţii care nu se opresc decît în momentul în care, obosită, femeia schimbă rochia şi îmbracă o alta. În cazul de faţă, schimbă o temă cu alta. Contemplînd parada de piruete, cititorul reţine doar rotirile şi volănaşele, dar nu trupul femeii. Căci trupul e sufocat de dantele scrise de dragul lor însele.
Ca orice paradă de dantelărie licoroasă, registrul cărţii e fatal minor. Cu tente jucăuşe şi enumerări mustoase nu se poate scrie eseu de speţă valoroasă. Dacă nu-şi va schimba tonul de bază, Ciprian Vălcan va rătăci în graniţele efemere al unei eseistici bufe.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara