Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Flori de câmp de Ovidiu Genaru


Aproape

O ajung din urmă şi o întreb dacă este ea
"Eu sunt", îmi răspunde, "Eu în carne şi oase".
Observând-o atent, am dubii: este şi nu este ea
în acelaşi timp. Şi totuşi seamănă.
Muşc dintr-un măr şi ea muşcă dintr-un alt măr.
"Chiar aici am fost părăsit de o femeie
cu ani în urmă, care semăna cu dumneata".
"Chiar aici", îmi spune, "am fost părăsită
cu ani în urmă de un bărbat care semăna cu dumneata".
"Era în amurg", îi spun.
"Era cam pe seară", îmi răspunde.
"Atunci suntem aproape noi!" exclamăm,
şi plecăm aproape împreună.

Locul

Îmi arată curbura spatelui; "Făcută anume
să alunece rochia".
Oftează fără să o doară:
"Cu gura cânt la flaut".
Şi mă îndeamnă complice: "Caută locul,
dar să ştii că e schimbător. Ieri era
lobul urechii, cândva a fost pubisul, azi nu mai ştiu".
Va trebui să încerc, să parcurg întregul
din creştet până la călcâile roze.
"Nu-mi cunosc corpul, e plin de surprize şi
pentru mine".
Încep cercetarea şi ea mă consolează:
"N-o să te las singur, îl vom căuta împreună".

Formele imperfecte

Spre faima ei e urâtă: glas aspru; mâna e grea
Vestmintele îi stau alandala - sperietoare.
Şi pentru că îi place între bărbaţi, şi-i înfruntă,
vreo cinci se luptă să-i câştige favorurile.
Comentează unii că spritul este un dar
doar al formelor imperfecte,
şi că frumoasele din naştere
ar fi mediocre şi proaste.
Şchioapă şi nurlie, tocmai aici e secretul:
zeii nu creează extreme ci combinaţii.

Patru parfumuri

Îmi bate la uşă: "Am venit să-ţi spăl vasele,
ştiu că eşti boem".
Începe să spele:
"Mi-e cald, pot să mă fac comodă?"
Şi după un timp: "Ce stai, desfă-mi copcile, nu ajung".
Ceva mai târziu: "Masează-mi picioarele,
am obosit". Trece o vreme:
"Sunt transpirată, adu-mi ligheanul,
vreau să mă răcoresc". Mă vede galeş:
"Sper să nu te prindă somnul!"
Abia după miezul nopţii îmi spune şi preţul,
vrea patru parfumuri pentru patru zone erotice.
"Să fie de iasmin, de santal, de ginestra, de caprifoi".
Toate textele lor sunt echivoce, sugerează şi neagă,
relevă şi ascund în aceeaşi clipă,
virtutea îţi intră seara în casă
şi până dimineaţa ia chipul desfrâului:
"Dacă mă chemi, vin şi mâine".

Seara

Mai ales seara, seara când lumea pare un vulcan stins
şi aerul o rugăciune către îngeri,
mai ales seara
îţi promit o plimbare cu barca pe plânsul femeilor...
"Numai din cauza ta", îmi răspunse.

Aproape toate

Experienţa îi îngăduie jocul şi-i aprinde
imaginaţia:
de la fiecare va lua ce-i mai frumos
ca să obţină femeia râvnită: sub părul
negru al lui V s-ar potrivi ochii verzi
ca ficusul, ai lui N; sânii Mariei vor fi
legănaţi pe talia Anei, se potrivesc
de minune. Coapsa să fie de fildeş,
şi va fi a creolei. Şi aşa, mereu, alege
ba de la una, ba de la alta câte ceva,
căci toate au, în parte, ceva de preţ
însă superlativul nu-l atinge nici una.
Greu va fi cu sufletul. Va găsi, oare,
harul acela care să locuiască un astfel
de trup compus în închipuire?
A lăsat la urmă triunghiul lui Kipris:
pentru desfătări concurează aproape toate.

Îmbrăţişaţi
Îmbrăţişaţi ca naufragiatul cu scândura
ne hărţuim şi ne salvăm
aruncându-ne unul în braţele celuilalt,
Şi totuşi gură pentru refuz şi corp
pentru dragoste,
Tu, foarfecele meu arţăgos care tai cu picioarele
acest capot a cărui căptuşeală eşti tu.

Pocăinţa

Deci se confirmă: "Te-am iubit şi te părăsesc".
Şi mi-a înapoiat plângând toate darurile:
colierul, mărgelele, broşa şi talismanul
care ne purtase noroc.
"Chiar dacă o să mă vezi cu alţii
să nu-ţi pară rău, nu te merit".
Apoi a dispărut prin măhălălile rău famate
spre a exersa, aşa cum mi-a promis, pocăinţa.
S-a aruncat în braţele porcilor, chinuindu-şi trupul
ca să obţină diferenţa necesară
şi din mizerie se lamentează pentru cel părăsit.

Cocoşelul

Zăboveşte la oglindă: cum îi stă părul şi cum,
ca o cocotă alege parfumul, unul care excită
chiar şi pisicile; dintr-un vas
cu rachiu de caise trage o duşcă,
îşi face curaj cocoşelul. Frogul, se ştie,
crează virtuţi noi, însă trecătoare.
I-a pregătit şi un dar: îi va duce versurile
lui Sapho, care te fac să renunţi la
principii
şi scad împotrivirea.
Şi-acum i le citeşte aşteptând reacţia
inocentei: "Oh, le ştiam, figurile astea
sunt vechi ca mormintele, să-ţi arăt
ce-am scris eu". Recită şi exemplifică.
În variante, novicea şi-a depăşit maestra.


*
* *

"I-ai văzut?"
"Mă dezbrăcam şi mi-a poruncit: aprinde lampa!"
"Te pândea?"
"Apoi m-a ademenit în baia cu mirodenii".
"L-ai auzit?"
"Pune lavandă şi pune şi iasomie, mi-a spus".
"Se ascundea?"
"Apoi i-am simţăit îmbrăţişarea..."
"Era tânăr, bătrân?"
"N-avea chip: era zeul Pervers al apei
în care se scaldă fecioarele..."

Credincioasa

Îmi este credincioasă, tocmai asta e chinuitor.
Mă ridic eu, oare, la înălţimea devotamentului ei?
Pentru ea, eu sunt prizonierul care nu fuge.
Pentru mine, ea aş fi vrut să-mi fie doar aspiraţie.
Devotament, n-am nevoie de liniştea ta.

Curtezanul

Rememorează dintr-un jurnal, cum fac bărbaţii,
numele jupâneselor cucerite: parcă răsar
scânteieri şi se sting într-un port ireal,
marea, se ştie, amplifică nostalgiile
şi treptat detaliile se combină
şi apar şi confuziile:
unde, când şi cu cine? A fost curtezanul
frumoaselor, cel puţin aşa a crezut; nu
le-a iertat, le-a consumat până la capăt.
Şi totuşi, cu anii, o nelinişte îl frământă:
au, nu cumva victoriile au fost şi înfrângeri?
Au, nu cumva a fost el cel cucerit?
Oare ultima replică nu macină
soclul pe care şi-a clădit reputaţia?