Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Fostul candidat extern de Cristian Teodorescu



Nobelul luat de Günter Grass a reaprins în lumea literară de la noi istoria cu înclinatiile de stînga ale juriului acestui premiu. Oricum, cu aplicatie la Grass, istoria asta are conotatii insultătoare. El nu s-a vîrît sub o anumită umbrelă ideologică de la adăpostul căreia să-si scrie cărtile. Nu e un scriitor care si-a croit cărtile pentru a le feri de intemperii de moment. Si nu e nici un fanatic al ideilor altora. Grass are un fel de a fi care-l face de stînga. Care e motivul de nemultumire pentru asta?!!! Mijloacele lui artistice si întregul pe care îl construieste sînt ale unui scriitor pentru care, de fapt, ideologia nu contează. Fiindcă el nu e un autor care se autoprogramează în functie de o ideologie convenabilă. Grass are un destin, pe care fireste că l-a si construit, dar asta nu face decît să explice acordul lui cu acest destin. Numai ratatii se plîng că soarta i-a împiedicat să îsi construiască destinul. Mă refer la ratatii cu proiecte mici pe care nu sînt în stare să le realizeze, nu la ratatul care are intuitia faptului că prin alegerea sa, indiferent care ar fi aceasta, el ratează un destin posibil. Aceasta e poate una dintre sansele scriitorului. Oricîte posibile destine ratează, toate aceste rateuri îl aduc mai aproape de micul sau marele său destin. Libertatea scriitorului e una dureros paradoxală - el e ceea ce refuză să fie, nu ceea ce îsi închipuie că ar putea fi. Devii scriitor după ce supravietuiesti constatării minimale că ti-ai închis toate celelalte posibile destine în viata curentă, dar nu poti accepta că nu mai e nimic de făcut în privinta tuturor celorlalte posibilităti la care ai renuntat.
În definitiv, chiar si atunci cînd vorbeste despre sine însusi, scriitorul e o persoană care minte. Mă refer la autorul de fictiune; însă si atunci cînd "minte" el o face în numele unui adevăr la care nu există altă cale de acces. Iar Grass face parte din acea categorie de scriitori, nu prea numeroasă, ai cărei reprezentanti fictionează în numele unei viziuni personale, nu din nacela unei ideologii. Scriitorul cu o viziune personală se poate despărti de o anumită ideologie politică, fără ca asta să-i fractureze opera. Cîntăretul ideologic, ilustratorul literar cînd se despart de ideologia pe care au slujit-o îsi fracturează bibliografia.
În Est, a avea convingeri de stînga înseamnă, foarte adesea, fie o fostă complicitate cu totalitarismul comunist, fie, mai rar disidentă, ceea ce nu exclude o fostă complicitate în anumite cazuri, fie, pur si simplu, o discretie totală, în cazuri rarisime. În occidentul Germaniei, un Günter Grass are ca scriitor cu aplecare pentru stînga o cu totul altă istorie decît scriitorii din estul aceleiasi tări care în timp avea să se reunifice.
După mine, Günter Grass îsi merită premiul pe deasupra tuturor speculatiilor posibile. Însă nu cred că un scriitor devine mai important după ce a cîstigat un premiu literar, chiar dacă acest premiu e Nobelul. Ciudat, dar Grass îmi era mai apropiat ca scriitor înainte decît acum. Vedeam în el un candidat etern, respins din cauza felului său incomod de a fi. Dacă Academia suedeză l-a ales, îmi place să cred că juratii nu l-au mai respins, în nici un caz că l-au premiat pentru viziunea lui, care, în acest caz, ar fi un soi de premiu de consolare pentru disidenta estică a Germaniei.