Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Tropice Surâzătoare:
Frontierele Braziliei de Mihai Zamfir


Dimensiunile şi forma unei ţări par date o dată pentru totdeauna - cel puţin aşa credeam la lecţiile de geografie. în Europa şi în bazinul mediteranean, acolo unde timp de secole popoarele s-au terorizat şi s-au masacrat reciproc pentru stăpînirea cîtorva mii de kilometri pătraţi - frontierele se prezintă astăzi definitiv fixate; imaginăm acum ţările europene cu forma şi cu suprafaţa lor, ca pe nişte efigii istorice bine fixate. Dar dacă ieşim din Europa şi ne îndepărtăm de Mediterana? Ne întîmpină o cu totul altă realitate.

În Africa, harta majorităţii ţărilor s-a desenat abia în ultimele decenii; nici cel mai silitor elev n-ar fi în stare să identifice cu exactitate statele africane formate din fostele colonii engleze şi franceze, să le deseneze conturul, să spună ce oraş e capitala. în Asia, imperiile au fost săpate pe hartă cu milenii în urmă, schimbările de frontieră s-au petrecut rar şi au avut aerul unor prăbuşiri tectonice. Iar în America, desenarea hărţilor a ascultat, după toate aparenţele, de reguli complet diferite, de fantezii aproape estetice.

Uriaşa Brazilie contemporană, de exemplu, n-a însemnat la început decît cîteva puncte izolate pe imensa coastă a Atlanticului, cîteva mici aşezări portugheze întoarse toate cu faţa spre Ocean, adică spre locul de unde sosiseră colonizatorii. Aceste puncte de reper în necunoscut s-au numit mai tîrziu Salvador, Belém, Rio de Janero, Săo Paulo (pentru a folosi numele de astăzi ale oraşelor respective), dar aşezările trăiau într-o atmosferă de fortăreţe izolate: dincolo de ele, se întindeau necunoscutul şi pericolele. Trebuie să aşteptăm finalul secolului al XVII-lea pentru ca portughezii să se aventureze dincolo de cetăţile de la ţărm, înconjurate cu şanţuri de apărare, după moda medievală. Timp de aproape două sute de ani, oamenii nu s-au prea mişcat de pe coastă - şi atunci cînd au făcut-o era cu mare timiditate şi circumspecţie. Vreme îndelungată, Brazilia a fost o îngustă fîşie de-a lungul Oceanului Atlantic, cîteva oraşe mititele cu cîteva posesiuni în jur, destinate mai ales să asigure orăşenilor o minimă subzistenţă.

Apare însă, ca o boală contagioasă, febra aurului; în căutarea metalului galben şi a pietrelor preţioase, Brazilia îşi lărgeşte nemăsurat teritoriul: visul îmbogăţirii rapide îi împinge pe portughezi spre nebunie şi uneori spre eroism. Dorind aur cu orice preţ, ei descoperă de fapt Brazilia, adică o ţară în care, pe lîngă aur, puteau exploata nebănuite resurse agricole, trestia de zahăr, cafeaua, cacao, fructele savuroase, lemnul de construcţie. Drumul către aur, pe cărări nebătute şi pe fluvii uriaşe, a arătat pasionaţilor de îmbogăţire rapidă că există, poate, şi alte mijloace pentru atingerea aceluiaşi scop, bunăoară agricultura.

Brazilia capătă forma actuală doar la jumătatea secolului al XVIII-lea, cînd teritoriile portugheze şi cele spaniole ale Americii de Sud se delimitează printr-un tratat semnat (culmea!) tocmai în capitala Spaniei, la Madrid: "cucerirea Vestului" de către portughezii porniţi în căutare de aur s-a aflat astfel confirmată printr-un Tratat inviolabil. "Goana după aur" şi consecinţa ei, cucerirea Vestului, s-au produs cu aproximativ două secole înaintea evenimentelor simetrice din America de Nord, dar cu rezultat asemănător - crearea a două state mari şi bogate. Harta Braziliei va mai suferi retuşuri pînă tîrziu, în secolul al XIX-lea, dar ele nu vor modifica mult uriaşa formă familiară.

Aurul, pietrele preţioase, cafeaua şi trestia de zahăr au împins spre Apus frontiera Braziliei, aproape de locul unde ea se află astăzi; dar Brazilia rămăsese pînă de curînd o ţară de coastă, o naţiune legată indisolubil de Ocean. Viaţa ei culturală şi politică avea drept scenă privilegiată porturile de la Atlantic; aproape tot ceea ce se petrece semnificativ în societatea braziliană are chiar şi acum loc doar în Săo Paulo, Rio de Janeiro, Recife, Salvador, Natal, Porto Alegre etc., adică marile oraşe-porturi. Fără imensa ei coastă întinsă pe aproape 7.500 de kilometri, Brazilia şi-ar pierde identitatea.

"Despărţirea de coastă", mutarea treptată a centrului de greutate al ţării spre interior, este opera ultimelor decenii. Marile oraşe Goiânia, Belo Horizonte, Cuiabá ori Palmas nici nu existau pînă în primii ani ai secolului XX decît sub forma unor aşezări neglijabile. Dar toată lumea simţea că Brazilia ar trebui să părăsească plaja şi să se mute în interior. Construirea noii capitale, Brasília, a marcat ultimul act, şi cel mai vizibil, al unei drame colective întinse pe secole.

Dacă Brazilia are vreun viitor, el se găseşte în interiorul ţării; coasta braziliană, celebră, luxuriantă, prezentă la televiziune şi pe cărţile poştale, personifică mai degrabă trecutul.