Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
FRUMUSEŢEA IDEILOR de Alex. Ştefănescu


O antologie realizată de un specialist

Recent a apărut o antologie din poezia lui Nicolae Prelipceanu: Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu. Este o antologie realizată inteligent, de un specialist. în cuprinsul ei figurează numai poeme semnificative, selectate cu bun-gust din cele treisprezece volume ale autorului: Turnul înclinat, 1966, Antù, 1968, 13 iluzii, 1971, Arheopterix, 1973, întrebaţi fumul, 1975, De neatins de neatins, 1978, Jurnal de noapte, 1980, Un civil în secolul douăzeci, 1980, Fericit prin corespondenţă, 1982, Degetul de gheaţă, 1984, Arma anatomică, 1985, Maşina de uitat, 1990, Binemuritorul, 1996. Textele, aşezate în ordine cronologică, după anul de apariţie al volumelor, au o valoare în sine şi, în acelaşi timp, ilustrează o evoluţie. Există şi trei poeme traduse în engleză - eşantion poetic pus la dispoziţia eventualilor cititori din alte ţări. Urmează o postfaţă - semnată de un rafinat degustător de poezie, Eugen Negrici -, completată cu o bibliografie critică. Ultima secvenţă a cărţii cuprinde o Bio-bibliografie, bogată în informaţii şi concisă. Cu o ironie subtilă, în biografia poetului sunt incluse evenimente istorice.


"10 august 1942 - se naşte la Suceava Neculai Prelipceanu
1943 - familia Prelipceanu se mută la Babadag
1948 - se mută la Crasna (Sălaj)
1949 - N.P. începe şcoala primară
1952 - cu familia, se mută la Margita (Bihor)
1953 - moare Stalin
1955 - cu familia, se mută la Curtea de Argeş
1957 - moare Petru Groza, stă un minut nemişcat în stradă
1960 - N.P. termină liceul din localitate. Eşec la admiterea pentru Facultatea de Filologie din Bucureşti, pe 25% din locuri - nu avea dreptul la "bursele de sfaturi populare". Se înscrie la Şcoala tehnică de construcţii forestiere din Curtea de Argeş, atunci creată
1961 - intră la Facultatea de Filologie din Cluj, Secţia limba şi literatura română
1962 - debutează cu o poezie în "Contemporanul"" etc.


O carte atât de bine gândită constituie la noi o raritate. Mai trebuie adăugat ceva: specialistul care a conceput antologia este Nicolae Prelipceanu.

Poezia unui sceptic
Nicolae Prelipceanu nu şi-a schimbat foarte mult modul de a scrie, de-a lungul deceniilor. însă şi-a schimbat atitudinea faţă de poezie. în volumul de debut din 1966 este evidentă convingerea poetului că poezia poate eterniza clipa, că îl poate salva. Starea sa de spirit din această perioadă seamănă cu aceea a unui căruţaş care doarme fără grijă în căruţă, dus de caii "veşnic vii":
"caii se mişcă din ce în ce mai încet/ roata din dreapta cât o planetă/ cea din stânga lunecă/ şi celelalte pe rând/ caii se mişcă tot mai încet/ legaţi într-un fel şi de stelele fixe// omul doarme cu faţa în sus/ ce uşor e drumul printre plopi/ noaptea prin ţară/ cu somnul ascuns în copitele/ cailor veşnic vii" (Veşnic vii)
După treizeci de ani, poetul nu mai crede în capacitatea poeziei de a-l face nemuritor (ideea este de altfel şi ironizată, printr-un joc de cuvinte: "binemuritorul"). Resemnat şi surâzător, el aşteaptă declicul final:
"în spatele unui perete/ se aude aparatul de fotografiat/ ţăcănind ţăcănind/ ca şi cum aş fi vreo celebritate// nu te mai nelinişti mi se spune/ e moartea care te fotografiază/ nu ai atins încă probabil/ poziţia optimă" (Ultima fotografie)
Dar să ne întoarcem la modul de a scrie. Nicolae Prelipceanu nu s-a complicat niciodată inutil. Deşi este un filolog experimentat (sau poate tocmai de aceea), a mizat pe simplitate. Gheorghe Grigurcu a şi comparat poezia sa cu "o strângere de mână scurtă, bărbătească". Trebuie să adăugăm însă că este vorba de o simplitate jucată. Poetul ştie foarte multe despre poezie, despre comunicarea lingvistică în general, dar alege dintre toate posibilităţile de exprimare un limbaj direct, firesc, asemănător cu acela din viaţa de fiecare zi. Cu atât mai mare este surpriza pentru cititor, când constată că ajunge repede în plină poezie. Este ca şi cum cineva s-ar da pe un tobogan banal, dintr-un parc pentru copii, şi s-ar trezi într-o altă lume:
"Aceasta e povestea păsării Phoenix pe scurt/ aşa cum mi s-a povestit în copilărie/ într-o seară ovală ca lumea/ cu mult înainte de anul o mie" (Pasărea Phoenix).

Câteva capodopere
Există în sumarul volumului câteva poeme care nu numai că sunt bine scrise, dar au şi acel suflu liric irezistibil, acea anvergură a emoţiei pe care nu le au decât capodoperele. Declamate în faţa publicului, ele sunt ascultate într-o tăcere desăvârşită şi răsplătite, la sfârşit, cu aplauze.
Un asemenea poem este Federaţia mondială a oamenilor de zăpadă. Autorul face un portret-robot al oamenilor de zăpadă şi schiţează un regulament al federaţiei lor. El scoate din neant o lume, imaculată şi efemeră, ai cărei demiurgi sunt copiii. Caricatură diafană a lumii reale, lumea oamenilor de zăpadă ne rămâne în amintire - după încheierea lecturii - ca un vis frumos. Similitudinile dintre oamenii de zăpadă şi oameni sunt sugerate melancolic de poet:
"Oamenii de zăpadă se spală dimineaţa cu zăpadă/ şi spun în cor pe două rânduri/ tatăl nostru carele eşti în ceruri/ dă-ne nouă şi astăzi/ zăpada noastră cea de toate zilele/ şi el le-o dă // Muncim la un om de zăpadă/ o viaţă întreagă/.../ ne construim veşnicia/ şi el râde de felul imperfect/ în care îl slujim/ de modul cum îi spălăm picioarele/ când e pe cruce/.../ Psihologia oamenilor de zăpadă e secretă/.../ nimeni n-are voie să-şi dea doctoratul cu ea/ scrie asta în regulamentul/ federaţiei mondiale a oamenilor de zăpadă".
Alt poem greu de uitat este cel de la care s-a împrumutat titlul întregului volum: Ce ai făcut în Noaptea Sfântului Bartolomeu. Scris şi publicat înainte de 1989, poemul se constituie ca un document al sentimentului vinovăţiei pe care îl trăiau - sau ar fi trebuit să-l trăiască - toţi scriitorii absorbiţi exclusiv de scrisul lor în timpul comunismului:
"Ştiu vei răspunde că ai stat singur la tine în casă/ că ai gândit singur la tine în casă împotriva/ Nopţii Sfântului Bartolomeu/ că ţi-ai scris gândurile pe hârtie singur/ că de fapt nici nu te născuseşi în secolul ăla/ că gândeai împotriva Nopţii Sfântului Bartolomeu/ aşa nenăscut cum erai/.../ Ce ai făcut în Noaptea Sfântului Bartolomeu/ de ce nu erai născut în Noaptea Sfântului Bartolomeu/ gândurile tale împotriva Nopţii Sfântului Bartolomeu/ nu ajung/ cât a ţinut Noaptea Sfântului Bartolomeu/ cât va mai ţine ea// singur în Noaptea Sfântului Bartolomeu nu poţi fi/ pe hârtie urmele nopţii sunt neconcludente"
Repetarea obsedantă a întrebării, în diverse variante, aduce aminte nu atât de un interogatoriu, cât de vaierul cuiva rămas singur într-un loc pustiu. Instanţa supremă, care judecă, inflexibilă, delictul de neintervenţie, de neacordare de ajutor unor semeni aflaţi în primejdie este chiar conştiinţa celui vinovat. Ea aplică loviturile de bici ale remuşcării, şi tot ea este cea care trăieşte interminabila suferinţă.
Simplitatea cultivată cu artă de Nicolae Prelipceanu îl cucereşte pe cititor. Ideile din poezia sa au o frumuseţe a lor, care nu mai necesită nici un fel de cosmetizare. S-ar putea vorbi de o nuditate statuară a acestor idei, de o graţie a inteligenţei, convertită în valoare estetică. Iată, ca exemplu, poemul La infinit, remarcabil prin clara şi eleganta tăietură de daltă cu care a fost scoasă din materia lingvistică ideea:
"Am tot încercat să perfecţionez frunze/ să storc marea din bobul de nisip/ să fac din fiinţa mea o zburătoare/ cu alt chip// am încercat să fac altceva/ dintr-o pasăre Phoenix uitată/ ce mi-a căzut într-o noapte pe ochi/ dintr-o dată// degeaba vrei să perfecţionezi lucrurile/ şi chiar pe tine mi s-a şoptit/ moartea e singura care te perfecţionează/ la infinit".
Prefaţa semnată de Eugen Negrici încântă şi ea prin frumuseţea ideilor.
"Tensiunea care se naşte între tonul calm al mărturiei şi disperarea pe care o disimulează are o nebănuită forţă lirică. Impresionantă este tocmai capacitatea poetului de a întâlni dezamăgirea fără uimire, ca pe o veche cunoştinţă."
După citirea cărţii, simţim nevoia s-o recitim. Nicolae Prelipceanu, Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu, postfaţă de Eugen Negrici, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1999, 260 pag.