Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Fundăturile poeziei de Marius Chivu


O dată cu reala metamorfoză managerială, Editura Dacia ameninţă să devină, alături de Editura Vinea, cea mai mare furnizoare de carte de poezie română contemporană. Lucrul este, în sine, lăudabil. Din păcate însă, nu putem să nu ţinem cont şi de un alt aspect, extrem de important de altfel. În condiţiile în care s-au făcut simţite anumite reacţii de respingere a poeziei (vezi simptomele lui Ion Simuţ, pertinente de altfel), criticii tineri (C. Rogozanu sau Paul Cernat, de pildă) ocolesc tacit cărţile de poezie lăsându-le în seama şi mai tinerilor recenzenţi, iar cititorii par mult mai atraşi de roman, deci în lipsa unei pieţe active a cărţii de poezie, îndoiala asupra calităţii poeziei publicată ca pe bandă rulantă pare pe deplin justificată. Şi din păcate realitatea nu prea are cu ce să o contrazică.
Într-una din seriile dedicate poeziei contemporane, la editura clujeană tocmai a apărut al treilea volum al lui Nicolae Coande - fundătura homer. Primul ciclu, Pompa - introductiv, aş zice - stă sub semnul nostalgiei soarelui care "este aici şi totuşi dincolo/ de orice înţelegere", un astru tutelar care însă "moare interior" o dată cu inima poetului, semn nu doar al degradării unui eu dezorientat într-o lume obscură, ci şi al unei dureroase disoluţii cosmice.
Al doilea ciclu marchează începutul unei dificile încercări de salvare a poetului claustrat între ziduri: "următoarea lume ar putea fi sufletul dacă mă hotărăsc/ să scap de pielea asta putredă[...] atâţia ani pierduţi pe lume în frica prelungită că aici e totul./ alta e nepăsarea mea. viaţa continuă la fel de bine de/ sub cenuşă" (dacă mă hotărăsc). Aşteptarea indefinitei salvări şi starea de coroziune psiho-fizică ("azi omul nu este decât pielea lui") sunt excelent surprinse în, probabil, cel mai reuşit poem al volumului: "puţin câte puţin elementele scad în întuneric/ după atâta aşteptare nu-mi mai simt sângele zvâcnind în ceafă/ doar mirosul putred al podelei/ urcă în nări odată cu urina care se prelinge din tavan./ cine să fie dincolo - unul ca mine?" (aş putea lăsa câteva urme).
Soarele e tot mai jilav ("un soare de sânge închegat", "soare de muci"), nu mai rămâne decât o lumină "care se înnegreşte la capete", iar lumea seamănă tot mai mult cu o pubelă "o mlaştină de carne". Dar călătoria pierderii şi ieşirii din trupul putred se dovedeşte a fi până la urmă o fundătură mai rea decât moartea însăşi ("bâjbâiala sub limba unui coşmar"), căci materia şi instinctele primare domină lumea, iar sufletul este în final vomitat: "nu mă satur oricât aş mânca şi mănânc toată ziua/ şi noaptea îmi tremură gingiile după o bucată de carne/ şi când adorm visez că înghit pe nemestecate ce a mai rămas/ din ciotul cu care scriu pe zid" (o profeţie nu se mai poate).
Pe coperta a IV-a, poetul schiţează inutil într-un stil neologic preţios ideea volumului. Deşi vorbeşte despre "viaţa contrasă în subsidiar şi multiplicată în anomie" (s.m.) sau despre o lume "sedusă de catabază şi inspirată doar scatologic" (s.m.), lectura poemelor ne arată doar o palidă realizare a acestora. Respiraţia lirică largă, menită să urmărească coerent traseul concepţiei volumului pare să lipsească, iar poetul încearcă deseori să compenseze divagând prin versuri irelevante neinspirat construite, amalgam de imagini şi motive recurente (câine, sânge, limbă, pământ ş.a.). Unele supralici-tări atât simbolice, cât şi imagistice dau câteva versuri total nefericite, ce-i drept aproape suprarealiste: "trăiesc pe o insulă înconjurată de înjurături precise", "vine pe ape un ochi fals sufletul cu un peşte în gură/ oac oac iese din smârcuri Masculofemina", "apa unde-şi spală prostia stamba", "va scoate din burtă un sâsâit ca de gaşcă latină"...
Volumul lui Nicolae Coande pare insuficient elaborat, nedecantat, iar senzaţia cititorului după ce a închis cartea este că a rămas cu prea puţin, că experienţa a fost una subţire. Acesta e riscul care apare atunci când oferta masivă de poezie nu e determinată de o piaţă reală. În astfel de condiţii cititorul de poezie este descumpănit. Pus în faţa unei producţii editoriale mari, în mare parte îndoielnică, datorate lipsei unei politici de tipărire clare, se va orienta încet, dar sigur, către.. proză.



Nicolae Coande - fundătura homer, Colecţia Poezie, Seria "Poeţi de azi", Ed. Dacia, Cluj, 2002, 60 p., f.p.