Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Galele Iaşului Universitar - Petrecere cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată de ---

Galele Iaşului Universitar Petrecere cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată Vreme de două zile, Iaşul a fremătat de poezie, prieteni ai poeziei şi de dezbateri culturale. Galele Iaşului Universitar au făcut săli pline, la Universitatea Petre Andrei, la UMF şi la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, dovedindu-se, dacă mai era nevoie, că nu publicul se ţine departe de artă şi cultură, ci că uneori cele două nu reuşesc să găsească drumul spre el, lăsând astfel cale liberă unor pseudomanifestări bune numai de omorât timpul. Mihai Şora, Sorin Vieru şi Luiza Palanciuc au „provocat” studenţii la o meditaţie asupra lumii – din care face parte şi lumea contemporană – întrebându-se asupra valorii şi rosturilor verbelor „A fi, a face, a avea” şi „riscurilor gândirii”, recitalurile poeţilor Mircea Bârsilă, Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Marin Mălaicu Hondrari, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Dinu Flămând (a doua intervenţie axându-se pe vocaţia de traducător a lui Dinu, care a exemplificat în original şi în traducere Pessoa, Saba, Beckett) au fost admirabile. Ion Mureşan a citit, spectaculos, frenetic, din abia apărutul său volum cartea Alcool, iar poezia tânără a fost prezentă în Aula Bibiliotecii de Laura Dan şi Cosmin Perţa.

Două recitaluri – ale trupei „Pontice” şi Mircea Tiberian şi Nadia Trofin, „La margine de Bucureşti” (vă puteaţi imagina cântecele celebre din perioada interbelică de genul „Mână, birjar” în maniera jazz-ului?) – au electrizat pur şi simplu sala, iar trei studenţi de la teatru, sub conducerea Rodicăi Mandache, au oferit un spectacol pe versurile lui Ioan Es. Pop, extrem de incitant pentru felul în care a propus parcă un alt Ioan Es. Pop, dar la fel de profund.

Juriul, în componenţa Alex. Ştefănescu (preşedinte), Dan Cristea, Nichita Danilov, Ioan Groşan, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, a desemnat prin vot câştigătorul marelui premiu al celei de-a treia ediţii a „Petrecerii cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată”: Gabriel Chifu.

Toţi poeţii participanţi la recitalul poetic au primit distincţii din partea juriului şi organizatorilor.

Reamintim câştigătorii primelor ediţii: Ion Mureşan şi Adrian Popescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara