Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Ghid practic pentru ştirişti de Nicolae Manolescu


Ce înseamnă ştire – la televiziune, la radio, în ziare? Ceva care merită să fie ştiut. V-aş putea oferi alte cîteva definiţii mai complicate, de felul celor învăţate la facultăţile de ziaristică, dar nici una mai simplă. Aşa că o consider bună pe asta.

E de la sine înţeles că nu orice informaţie este şi o ştire. Ca să fie cu adevărat o ştire, o informaţie trebuie să aibă cîteva însuşiri. Trebuie să fie, înainte de orice, nouă. Adică s-o aflăm în premieră. Riscul este, desigur, ca ştiristul să caute trufandale cu orice preţ. Ca să-l evite, e destul să ţină seama că fiecare noutate se iveşte în anotimpul ei. Fiind sezoniere, ştirile ţin seama de meteorologia politică, economică sau de alt fel. În al doilea rînd, o ştire satisface o curiozitate firească. Trebuie să ne iasă cumva în întîmpinare. Dar să nu ne surprindă prea tare. Mulţi ştirişti au obsesia senzaţionalului. Este o eroare. Senzaţionalul oboseşte. Ştiristul mai trebuie să deosebească curiozitatea firească de aceea patologică. Nu e bine să-i alimentezi telespectatorului, ascultătorului sau cititorului toate frustrările, complexele sau interesele nesănătoase. Un anume grad de generalitate este o însuşire obligatorie. Ceea ce nu mă interesează decît pe mine şi încă pe cîţiva poate fi o informaţie profesională, ştiinţifică, familială, dar nu o ştire. În fine, ştirile trebuie să fie credibile, din punctul de vedere al conţinutului, şi neutre, din punctul de vedere al prezentării. O ştire neverosimilă ori absurdă este o contradicţie în termeni. O ştire partizană, tendenţioasă sau pur şi simplu ironică atrage după sine necreditabilul informaţiei. De la formă, ne întoarcem la conţinut: ştirea este altceva decît comentariul evenimentelor, este chiar evenimentul în stare nudă, lăsat să producă asupra celor care o află efectul dorit de fiecare sau de care fiecare este capabil. Ştirea este ca boabele de grîu care intră în moară. Cu măcinatul se ocupă telespectatorii, ascultătorii, cititorii de ziare.

Nu e greu de remarcat care este reversul acestor calităţi. Aşadar, ce nu este o ştire? Un lucru deja cunoscut, vechi sau care nu adaugă nimic nou unei informaţii difuzate înainte; şi, invers, un lucru atît de şocant, încît ne provoacă mai degrabă oroare decît interes; un lucru pe care, pur şi simplu, nu avem nici un motiv să-l aflăm sau care se adresează la foarte puţini, ca un schimb de mesaje personale între ştirist şi publicul său; în sfîrşit. nu sînt ştiri comentariile speaker-ului.

Rămîn cîteva precizări de făcut. Nu toată mass-media şi nici toate ziarele din lume au în vedere aceeaşi noţiune cînd vine vorba de ştiri; şi nici aceeaşi concepţie despre importanţa lor, aşadar despre ordinea în care trebuie difuzate. Dintotdeauna mass-media şi presa din SUA, de exemplu, au îndeplinit mai strict criteriile enumerate de mine. Francezii însă n-au dispreţuit niciodată încărcarea informaţiei de comentarii. Neutralitatea nu e o noţiune iubită în presa italiană. Canalele de televiziune ori ziarele din România sînt, mai toate, de stînga ori de dreapta, susţin puterea sau i se opun. Cît priveşte ierarhia ştirilor, americanii au o idee pe care dimensiunile ţării lor şi faptul de a fi despărţită de o mare parte a planetei prin două oceane o justifică în bună măsură: pentru ei ştirile descresc în importanţă pe măsură ce locul la care se referă este mai îndepărtat. O idee asemănătoare au încercat să inculce ziariştilor români cei cîţiva profesori americani de jurnalism care ne-au vizitat după Revoluţie. Dar România nu e numai o ţară mică, dar e şi una fără pondere în Europa şi în lume. A grada ştirile în funcţie de învecinarea obiectului lor cu noi ar fi o dovadă de orgoliu naţionalist. Chiar şi pentru cel mai marginal dintre români, ceea ce s-a petrecut luna trecută la Madrid este mai plin de consecinţe decît focul care a distrus o locuinţă de lîngă a lui ori decît accidentul de maşină de pe şoseaua care traversează satul. Noi sîntem mai dependenţi de Europa decît SUA de restul lumii.

Şi, dacă tot am vorbit despre noi, se cuvine să remarc o diminuare a frecvenţei ştirilor politice generale în avantajul celor sociale, locale, mondene sau pur şi simplu senzaţionale. Nu sînt convins că reorientarea aceasta a buletinelor de televiziune îndeosebi ţine de schimbarea interesului telespectatorilor sau de o strategie informaţională. Ceea ce îmi dă de gîndit este, am mai spus-o, tendinţa de a transforma orice ştire într-un divertisment. Pînă şi oamenii politici, preferaţii ştirilor de mai ieri, vin în studio tot mai des ca V.I.P-uri, nu ca parlamentari sau miniştri. Şi viaţa lor personală trece înaintea celei publice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara