Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Günter Grass şi "Titanicul german" de Rodica Binder


După ce ultimul său roman O poveste lungă fusese făcut literalmente praf de criticul Marcel Reich Ranicki, Günter Grass revine în luminile rampei cu o nuvelă avînd dimensiunile unui scurt roman, publicată zilele acestea la Editura "Steidl". Im Krebsgang (în pas de rac) - a fost lansată printr-o excelentă şi perfect concertată campanie publicitară.
Recenziile la noua carte a lui Günter Grass au umplut paginile de foileton ale marilor ziare germane cu cîteva zile înainte de data oficială - 5 februarie - a punerii în vînzare în librării. Demn de atenţie mai este un detaliu: în ajunul acestui eveniment editorial, Marcel Reich Ranicki îşi inaugura noua sa apariţie la televiziune - evoluînd de astă dată "Solo" (cum se intitulează emisiunea sa bilunară).
De astă dată el a întîmpinat cu superlative proaspăta scriere a fostului său prieten. Cu un singur lucru pare însă temutul şi admiratul critic a nu fi de acord: cu părerea emisă de Günter Grass referitoare la tema nuvelei sale - acesta fiind de altfel elementul care reţine deocamdată din plin atenţia opiniei publice şi a mass-media.
Cele peste 200 de pagini ale cărţii abordează (ca sursă a naraţiunii) cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei civile: scufundarea de către un submarin al Armatei Roşii, a imensei nave Wilhelm Gustloff, supranumită "Titanic"-ul german, mîndrie a regimului naţional-socialist, pornită din portul Danzig/ Gdansk (oraşul natal al lui Günter Grass, unde, tot în paranteză fie spus, scriitorul îşi va avea propriul său muzeu ).
La originile sale, acest pachebot "de lux egalitar" asigura tuturor călătorilor un grad aproape identic de confort cît timp a mai domnit pacea, după instalarea la putere a naziştilor. în timpul războiului, nava a fost transformată în lazaret şi în cazarmă. în ziua de 30 ianuarie 1945, cînd "Wilhelm Gustloff" pleacă în ultima sa călătorie, la bordul său se aflau îmbarcaţi 9.000 de pasageri (majoritatea femei şi copii, dar şi cîteva sute de militari germani), fugind cu toţii spre vest din calea Armatei Roşii şi a acţiunilor de răzbunare ce însoţeau înaintarea acesteia.
Capitolul alungării germanilor din estul Europei la finele celui de-al doilea război mondial a constituit multă vreme, dacă nu neapărat un tabu, în orice caz un subiect eludat . într-un recent interviu publicat în săptămînalul "Die Woche", Günter Grass încerca să explice acest fenomen: "Fiindcă fărădelegile de care noi germanii suntem răspunzători au fost şi sunt copleşitoare, pare a nu ne mai fi rămas forţa necesară pentru a relata şi istoria propriei noastre suferinţe. Refugiul în masă al populaţiei din Prusia răsăriteană a fost de la un capăt la celălalt o adevărată catastrofă, dar una de natură secundară, deoarece nelegiurile comise de germani au constituit elementul declanşator al dezastrului".
Criticul literar Reich Ranicki contestă părerea lui Günter Grass şi declară că, dimpotrivă, s-ar fi putut de la bun început vorbi fără reţineri despre alungarea germanilor din răsărit. Numai că prozatorul îşi exprimase deja în cuprinsul aceluiaşi interviu regretul faţă de faptul că dramaticul subiect "tabuizat" a fost instrumentalizat de ideologia de extremă dreaptă. ...O democraţie relativ consolidată cum este cea germană - afirmă Günter Grass - trebuie să fie capabilă să înfrunte forţele dreptei (extremei drepte n.n.) cu un arsenal adecvat de argumente.
Or, situaţia este uşor diferită. Revista "Der Spiegel" consacră un număr special ultimei scrieri a lui Günter Grass înscrisă din start, firesc, în fluxul recent al unor reflecţii pe marginea istoriei, străine de interdicţii, prejudecăţi şi tabuuri. Sunt difuzate în ultima vreme documentare istorice, filme în care martorii evenimentelor - atîţia cîţi au mai rămas în viaţă - au cuvîntul, dezgropînd de sub pătura grea a tăcerii sinistrul capitol al alungării germanilor din răsărit.
A trebuit să treacă peste un deceniu de la prăbuşirea cortinei de fier şi încetarea războiului rece, ca să poată fi adusă în discuţie, de pildă, vinovăţia generalului britanic Harris răspunzător pentru ploaia de fosfor abătută peste Dresda, (supranumită la acea vreme, Florenţa de pe Elba), pentru bombardarea sălbatică a Kölnului şi a altor oraşe germane, deşi se ştia că la finele războiului acestea nu mai aveau vreo importanţă strategică şi erau populate de refugiaţi civili.
în ceea ce-l priveşte, Günter Grass a declarat că se simte foarte vinovat pentru a fi eludat, în intervenţiile sale verbale şi în scrierile sale, capitolul alungării germanilor din ţinuturile de răsărit. Nuvela în pas de rac anulează acum aceste omisiuni şi se plasează, prin codul ei literar, în dezbaterile pe marginea istoriei, în cîmpul vast al memoriei colective şi - nu în ultimă instanţă - în sfera delicată a intransigenţelor morale.
în noaptea de 30 ianuarie 1945, cînd nava "Wilhelm Gustloff" părăseşte portul Gdansk, la bordul ei se află şi un mai vechi personaj al scrierilor lui Günter Grass - Tulla Pokriefke, purtînd în pîntec o sarcină ajunsă la termen. "Titanicul german" este lovit de trei torpile lansate de pe submarinul sovietic "S 13". Efectul este fatal, vasul se scufundă, cea mai mare parte a pasagerilor îşi află sfîrşitul în apele reci ale Mării Baltice. Cei scăpaţi de la moarte sunt puţini. Printre supravieţuitori cititorul o regăseşte pe Tulla Pokriefke care dă în aceeaşi noapte naştere unui băiat, Paul.
O jumătate de secol după tragica scufundare a navei "Wilhelm Gustloff", fiul Tullei, Paul Pokriefke, bărbat ajuns în floarea vîrstei, jurnalist de profesie, stă în faţa computerului, uşor plictisit de interminabilele poveşti ale mamei sale despre catastrofa din noaptea acelui 30 ianuarie 1945, o întîmplare ce face oricum parte de la început din propria-i viaţă. Navigînd în Internet îi este dat să facă o cumplită descoperire care-l vizează direct.
în ziua de 4 februarie 1936, Wilhelm Gustloff, lider nazist, se afla la Davos, în Elveţia, pentru a face propagandă în favoarea partidului său. Deodată este ucis cu patru gloanţe de pistol, trase de David Frankfurter , student în medicină, evreu, care prin gestul lui a vrut să lanseze semnalul rezistenţei antifasciste. "Titanicul german" construit în timpul celui de-al Treilea Reich va fi botezat cu numele"martirului" nazist.
Revenind în prezentul narativ, aflăm că Paul s-a despărţit de soţie şi că fiul său, Konny, a rămas la mama lui. Konny, a cărui poreclă electronică este "Wilhelm", un tînăr de care nimeni nu prea are timp să se ocupe şi care se află sub influenţa povestirii în formule repetitive a tragediei navei "Wilhelm Gustloff", cade sub incidenţa propagandei difuzate extremişti de dreapta "via Internet". întîlneşte tot pe această cale numele unui anumit David Frankfurter virtual, crede că el ar avea o legătură cu asasinul lui Wilhelm Gustloff, îi propune o întîlnire necunoscutului, vrea să-l ucidă, dă greş, este judecat şi condamnat - dată fiind încă situaţia sa de minor - la o pedeapsă ceva mai clementă decît cea prevăzută pentru adulţi.
Günter Grass oferă însă cititorului şi posibilitatea de a opera pe cont propriu unele analogii, de a decela chiar unele componente simbolice ale naraţiunii: pachebotul reprezintă astfel reproducerea la scară redusă a celui de-al Treilea Reich, Tulla Pokriefke trăieşte cu speranţa că într-o bună zi fiul ei va scrie romanul pe care ea îl anunţă ori de cîte ori povesteşte, stereotip, întîmplările de demult, Paul ziaristul îşi dă seama că tragedia scufundării navei se sustrage oricărei transcrieri în plan literar şi se decide să recurgă la culegerea de mărturii pentru un ipotetic roman... pe care-l scrie în cele din urmă tocmai autorul nuvelei în pas de rac, al romanului Toba de tinichea, al ciclului Trilogia Gdanskului.
"Nuvela lui Günter Grass face parte din tot ceea ce literatura germană a ultimilor ani ne-a oferit mai cutremurător şi mai convingător ", îşi clama în termeni superlativi verdictul nimeni altul decît Marcel Reich Ranicki, precizînd că anumite pasaje ale nuvelei i-au stors lacrimi. Chiar dacă elementul lacrimogen rămîne discutabil în evaluarea calităţii estetice a literaturii, el este demn de luat în seamă în cazul lui Reich Ranicki.

P.S. Aflu, înainte de a expedia manuscrisul la redacţie, că nuvela În pas de rac va fi ecranizată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara