Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Filmului:
Gore: pasiune şi omor de Angelo Mitchievici

Contesa însângerată (The Countess, 2009)
Regia: Julie Delpy. Cu: Julie Delpy, Anamaria Marinca. Genul filmului: Dramă, Istoric, Thriller. Durata: 94 minute. Premiera în România: 15.10.2010. Produs de: Social Capital. Distribuit în România de: New Films Romania.

Contesa Elisabeth (Erzebet) Bathory ră- mâne una dintre figurile sângeroase ale istoriei, un serial killer care a stârnit un scandal imens într-o epocă familiarizată, de altfel, cu violenţa.

Înscrisă într-o galerie terifiantă alături de Ivan cel Groaznic, Vlad Ţepeş, Gilles de Rais, fără a avea anvergura istorică a primilor doi, contesa pare exact genul de personaj desprins din romanul gotic sau din genul noir. Ceea ce a făcut ca scandalul să ia proporţii s-a datorat şi faptului că Erzebet provenea dintr-una dintre cele mai puternice familii ale aristocraţiei maghiare, familia Bathory. Însă, ca şi în cazul lui Gilles de Rais, fascinează nu sângele albastru vărsat de familia bathoreştilor în luptele cu turcii, ci sadismul castelanei care a torturat şi ucis cu complicitatea Darvuliei, sfetnic de taină şi vrăjitoare, sute de fete utilizându-le sângele ca pe un exilir al tinereţii fără bătrâneţe. În momentul în care contesa a făcut greşeala să elimine şi câteva fete cu ascendenţă nobiliară a fost demarată o anchetă care i-a stabilit vinovăţia, fiind condamnată la recluziune perpetuă într-una din camerele castelului unde a fost zidită. Prin vocea naratorului, contele Istvan Thurzo (Daniel Brühl), biografia lui Erzebet Bathory (Julie Delpy), ca şi filmul, se metamorfozează într-un romance, o ficţiune edulcorată menită să dilueze pasional aura macabră a contesei sângeroase.

Istoria apocrifă relatată de fostul iubit relevă cel puţin două dimensiuni ale cazului, ambele servind de explicaţie pentru comportamentul atroce al contesei. Pe de o parte, este climatul de violenţă la care este intenţionat expus copilul. Execuţiile, chiar şi aceea a primei iubiri inocente cu un fiu de ţăran care plăteşte cu viaţa imprudenţa, fac parte din privilegiul aristocratic. Această violenţă este prezentată ca o dimensiune latentă a personalităţii contesei căsătorită ulterior din raţiuni politice cu unul dintre puternicii aristocraţi, baronul Nadasky, a cărui moarte o lasă pe contesă fără niciun sprijin şi cu trei copii. Cea de-a doua explicaţie decurge din lovestory-ul cu fiul contelui Gyorgy Thurzo (William Hurt), fiu mult mai tânăr decât ea, poveste întreruptă din raţiuni strategice de către tatăl acestuia. În complicitate cu unul dintre aristocraţii detracaţi, contele Dominic Vizakna (Sebastian Blomberg), el stimulează acea parte a personalităţii contesei care răspunde actelor de cruzime cu care este presărată copilăria şi adolescenţa ei. Un accident determină fantasma sângeroasă: sângele unei servitoare pe care contesa o loveşte într-un moment de furie îi atinge pielea şi-i dă impresia că în locul atins ea devine deodată strălucitoare, proaspătă, diafană. Suficient pentru contesă să treacă la o nouă serie de cosmetice în care elementul definitoriu îl constituie sângele uman, mai precis cel al fecioarelor, virginitatea ridicând gradul de puritate al leacului de frumuseţe.

Contrar adevărului istoric, Darvulia (Anamaria Marinca) apare aici mai puţin ca un complice malefic cât o sfătuitoare bună, încercând să modereze dorinţa de sânge a contesei şi să o prevină în privinţa riscului unei relaţii cu un bărbat mult mai tânăr ca ea. Amantă ocazională a contesei, repudiată de aceasta, Darvulia moare de chagrin d’amour într-un moment în care nu leşinurile şi sărurile sunt la modă, ci mai degrabă fecioarele de fier şi arderea pe rug. În schimb, îi serveşte contesei drept ghid în cruzime contele Vizakna, care îşi oferă servitutea în cel mai clasic scenariu masochist cu putinţă, de care Sacher Masoch însuşi ar fi fost încântat. Sadism, masochism, tortură, fecioare sacrificate, cadavre devorate de lupi în pădure, castel medieval, dragoste damnată, întreaga recuzită a romanului gotic se află aici pentru a alcătui plămada de mediocritate şi de spectacol ieftin menită să trezească fiori fetelor de pension. Julie Delpy pare indecisă ce să ne ofere mai întâi – o mare dragoste damnată sau o lecţie de emancipare.

Pe de altă parte, regizoarea construieşte un alibi contesei, cel mai puternic alibi: dragostea trădată. Din cauza cruzimii societăţii în care trăieşte, o lume în care bărbaţii fac legea cu sabia sau cu vorba împletită veninos, o biată văduvă ajunge în situaţia disperată de a-şi pune în practică fantasma macabră. O scenă la masa contesei ne dezvăluie cu un elan feminist suspiciunea cu care este privit proiectul de emancipare al femeii în secolul XVII. Contesa serveşte replici ironice episcopului catolic – ea este protestantă, prilej de a vorbi despre cruzimea războaielor religioase şi a crimelor înfăptuite de Inchiziţie –, sublinind rapacitatea clerului înalt. În ceea ce priveşte egalitatea bărbatului cu femeia, contesa are un răspuns diplomatic: femeia este egală cu bărbatul şi diferită. Acest „diferită” pare să o salveze de la excomunicare, însă contesa nu se lasă şi-i dă înainte cu sense and sensibility disociind maliţios punctele slabe ale femeii, simţirea având drept organ nobil inima, de cele slabe ale bărbatului, care se plasează într-un organ mai puţin nobil de la periferia existenţei romantice. Aflăm cum contesa vorbeşte nu mai puţin de şase limbi străine dintre care greaca veche şi franceza în care îi răspunde de asemenea ironic papistaşului. Refuză o mezalinaţă cu contele Thurzo pentru că sângele acestuia nu este suficient de albastru, dar şi pentru că îi înţelege strategia. În principiu, nu este partener angajat într-o polemică cu ea care să nu-i simtă maliţiozitatea şi inteligenţa, o selfmade woman din secolul XVII, în măsură să se ridice la standardul dezideratelor feministe, să-i pună pe bărbaţi la locul lor demonstrându-le ipocrizia funciară.

Şi totuşi, contesa are o slăbiciune pentru tânărul şi neexperimentatul Istvan Thurzo, care se îndrăgosteşte de ea cu o pasiune adolescentină, instrumentată cinic şi politic de tatăl său care îşi doreşte puterea pentru el şi pentru acest fiu naiv. Este contesa o victimă a unei prea mari iubiri? Ca şi Francis Ford Coppola în Dracula (1992), Julie Delpy scoate din monstru o figură romantică; în cazul lui Vlad Ţepeş transformat în vampir, damnarea venea din sinuciderea soţiei care atrage după sine contractul demonic, iar la contesa care-şi vampirizează victimele din dragostea trădată. Cronicarul şi totodată amantul care-i vizitează mormântul modest statuează aceast rol simultan al contesei, de călău şi victimă. Vinovăţia sa se diluează treptat, ceea ce este monstruos apare justificabil până la un punct prin lentila unei sensibilităţ i contrariate, a unui psihic labil. Societatea o condamnă pe contesă la actele sângeroase, de presupus fiind că o dragoste împlinită alături de tânărul Istvan Thurzo ar fi transformat-o într-o femeie normală cu mici ieşiri isterice şi atât.

Întreaga orchestraţie romantică nu se susţine la nivelul personajelor, mecanismul justificativ se loveşte de evidenţele istorice şi de terifiantul crimelor în serie, crime însoţite şi de tortură. Chipul contesei învăluit de tristeţe de la început până la sfârşit apare neschimbat, excepţie făcând îmbătrânirea sa rapidă închisă între zidurile celulei sale. Pare la-ndemână încercarea de a explora mai adânc un personaj pentru a afla raţiunile, resortul intim al faptelor sale, numai că aici construcţia explicativă este una schematică şi inoportun deformată de ideologia feministă a unei emancipări blocate, unde contesa sângeroasă devine o victimă a bărbaţilor, a unei societăţi care are ca numitor comun cruzimea, manipulată astfel încât să îi fie mai uşor înstrăinată averea. Unde sunt membrii numeroasei familii a Bathoreştilor? Ei nu apar, văduva este lăsată de izbelişte, ori se ştie că familia Bathoreştilor a încercat pe cât cu putinţă să amortizeze scandalul în care şi armoariile lor erau muiate în sângele care nu trebuie, şi numai poziţia contesei a scutit-o de la o moarte cumplită. Darvulia a fost executată împreună cu servitoarele care au servit-o pe contesă în întreprinderea sa macabră. Fără îndoială mediocru, filmul Juliei Delpy încearcă să ne stoarcă o lacrimă pentru contesa sângeroasă, însă din păcate, cel puţin în acest caz, romanţa nu-şi are justificarea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara