Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Hoţii, dintre noi şi pentru noi de Cristian Teodorescu

La cît se fură în România de sus, hoţiile de jos par, de la distanţă, mici comicării. Mi s-a întîmplat să fiu scărpinat în buzunar, în autobuze, de diverşi cetăţeni cu chipuri prietenoase. O domnişoară relativ arătoasă şi cu aer sfielnic, îmi trimetea ocheade în înghesuiala transpirată a autobuzului 368 în timp ce îmi pipăia unul dintre buzunarele genţii pe care o aveam pe umăr. Iar cînd mi-am coborît privirea, ca să nu fiu înţeles greşit, şi i-am văzut braţul intrat pînă la cot în geanta mea, răscolind degeaba, m-am uitat din nou la ea. A început să rîdă, aproape neauzit, era un rîs numai pentru mine. Şi-a retras mîna cu graţie, ca după o mîngîiere, încît în loc să fac scandal, am început şi eu să rîd, numai pentru ea, pînă la următoarea staţie, cînd a coborît din autobuz, zîmbindu-mi ca şi cum am fi schimbat cărţile de vizită sau numerele de telefon. Am remarcat că împreună cu ea a mai aterizat pe trotuar un bărbat pe care nu-l observasem şi pe care l-aş fi putut lua drept controlor de bilete. Nici acum nu regret că am preferat estetismul civismului în acea scenă din autobuz. Îmi plac oamenii care ştiu să-şi facă meseria. Tînăra hoaţă din 368 mi s-a părut o actriţă începătoare care şi-a uitat replica, dar îşi parează amnezia cu o graţioasă ieşire din scenă.
            
Am asistat odată, la o pedepsire publică a unui hoţ de buzunare. Mi-a pierit civismul cînd am văzut de ce e în stare pumnul opiniei publice. Mai, mai să-l omoare pe hoţ, cu lovituri îndesate, de parcă nenorocitul ar fi ucis pe cineva. L-a scăpat un poliţist, care a încasat şi el nişte pumni, încercînd să salveze opinia publică de la crimă.
           
În exasperarea ei, opinia publică a ajuns la convingerea că poliţiştii sînt de conivenţă cu hoţii sau viceversa, încît şi-a exprimat fizic acest punct de vedere şi pe pielea nefericitului poliţist care şi-a închipuit că uniforma îl face inviolabil.
           
Vaga mea simpatie faţă de hoţii de buzunare a dispărut însă după ce am aflat nişte istorii trăite de cîţiva bătrîni săraci. Un domn intră într-un magazin cu haine scumpe, de curiozitate. Iese cum a intrat. Hoţul îl pîndeşte la ieşire, îl urmăreşte şi îi dă în cap pe o stradă lăturalnică. Îi ia un portofel fără bani, dar îi lasă în schimb amintirea unei lovituri care de atunci îl face pe bătrîn să urineze fără voie umilindu-l pe viaţă. O bătrînă doamnă, îmbrăcată sărăcăcios, mergînd în baston, se urcă în tramvai după ce a fost la piaţă. Un tînăr hoţ îi fură poşeta în care n-avea decît şase mii de lei, actele şi cheile de la casă. Nefericita cumpărase un carton cu ouă. Şi ca să-şi păzească cele treizeci de ouă s-a lăsat furată de geantă, în care n-avea decît şase mii de lei. Într-un tramvai pe trei sferturi gol, bătrîna doamnă n-a îndrăznit să strige după ajutor. S-a lăsat furată în tăcere, de frică să n-o încaseze.
           
După cîteva zile, Poliţia îi dă înapoi poşeta, tăiată cu o lamă bine ascuţită, probabil un cutter. Din poşetă nu lipsesc nici măcar cei şase mii de lei. Hoţul, veţi spune, a fost cumsecade, fiindcă a aruncat poşeta la vedere. Nu cred. Cînd i-a furat bătrînei poşeta, el s-a purtat ca un terorist. Nu a profitat de neatenţia ei, ci a tîlhărit-o pe faţă, iar, dacă ceilalţi pasageri ai tramvaiului or fi băgat de seamă ce se întîmplă şi au tăcut, de frică, avem de-a face cu un act de terorism de cea mai pură speţă. Dar, cum se întîmplă, la noi, adesea, chiar şi terorismul e ridicol. Nu se întîmplă într-un avion, ci într-un tramvai, iar femeia terorizată nu e nici o bogătaşă şi nici o personalitate politică. Astfel că Poliţia îi prezintă, triumfătoare, nefericitei bătrîne, poşeta tăiată. Cazul s-a rezolvat! Dar teroristul tîlhar n-a fost prins, iar dacă bătrîna doamnă insistă cine ştie ce i se poate întîmpla. Căci Poliţia caută, dar poţi să ştii ce idei îi mai vin şi hoţului între timp?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara