Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Ieşirea în larg a romanului basarabean (II) de Ion Simuţ


O lume separată

Romanul basarabean nu a făcut joncţiunea normală cu literatura din România, cum nu a făcut-o nici poezia. E uşor identificabil un moldovenism de sorginte sadoveniană (mai ales la Ion Druţă), uneori crengistă (deci tradiţionalistă, mai ales în romanul comic al lui Vasile Vasilache, Povestea cu cocoşul roşu), dar lipsesc cu desăvârşire semnele unei receptivităţi din modernitatea romanului (Camil Petrescu, Anton Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade etc.). E greu să-ţi dai seama că George Meniuc (născut în 1918) e din aceeaşi generaţie cu Laurenţiu Fulga (n. 1916) şi Marin Preda (n. 1922), că Vasile Vasilache (n. 1926), Ion Druţă (n. 1928), Aureliu Busuioc (n. 1928), Vladimir Beşleagă (n. 1931) şi Serafim Saka (n. 1935) sunt contemporani cu Constantin }oiu (n. 1923), Ştefan Bănulescu (n. 1929), Nicolae Breban (n. 1934) sau George Bălăiţă (n. 1935). Dialogul normal între cele două zone nu a existat până în 1989 şi rămâne încă un deziderat. Până în 1989, romanul basarabean, cu micile lui izbânzi, era o lume separată, închisă aproape etanş, faţă de proza românească, cum o lume separată şi separatistă e şi lumea socială şi politică a Basarabiei de astăzi, reticentă, burzuluită, dacă nu chiar ostilă faţă de România. Romanul basarabean e un capitol exotic, derutant, stânjenitor, greu integrabil în istoria literaturii române contemporane. De aceea, printre alte motive, am spus că literatura basarabeană e a cincea roată la căruţă, una de rezervă, pusă deoparte, dosită printre alte obiecte plasate într-o aşteptare nedefinită până să li se dea atenţia cuvenită.

Lipsa de sincronizare modernă e o carenţă frapantă. Dacă e întrucâtva explicabil că romanul basarabean nu are punţi de comunicare cu romanul din România, e destul de ciudat că nu are nici un fel de relaţie semnificativă (sau nu am ştiut eu să le identific?) nici cu proza rusă, clasică sau modernă. Nu pun la socoteală oportunismele din anii ´50, care nu pactizează cu tradiţia profundă rusească, ci cu ideologia sovietizantă (triumfalismul comunist, colhozurile, modelele personajelor idilizant-pozitive, retorica fericirii colective), care nici nu merită adusă în discuţie. Micile izbânzi ale romanului basarabean apar după 1965, ca şi în romanul din România, după eliberarea de poncifele propagandistice şi după relaxarea obligativităţilor tematice. Romanele Zbor frânt de Vladimir Beşleagă, Singur în faţa dragostei de Aureliu Busuioc şi Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache apar în 1966, Disc de George Meniuc, în 1968 - dar rămân prizonierele unor modalităţi tradiţionale ale naraţiunii şi, pe deasupra, nu ies din zona unor teme la fel de tradiţionale: drama războiului şi situaţia satului. Retrospectiva sau flash-back-ul e cea mai importantă intervenţie în cursivitatea lineară a naraţiunii obiective. Subiectivitatea, câtă e, are aplecare lirică şi naturistă, adesea cu inflexiuni sentimentale. Nu transpare nimic din asimilarea vreunui model european sau american, deşi critica basarabeană, extrem de generoasă, vede uneori sincronizări care nu prea există. Limbajul analizei psihologice e foarte timid, slab structurat. E profund dezamăgitor să constaţi că nici în deceniul şapte literatura bună basarabeană (şi, în mod special, romanul) nu e racordată nici la literatura rusă, nici la literatura europeană şi nici măcar la literatura din România. Pare că vine de nicăieri sau că e căzută din cer. Romanul mitic sau fantastic, specia de maturitate a unei literaturi, lipseşte cu desăvârşire. O notă discordantă, plăcută, fac comicul, parodia şi ironia din Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache, un roman care se singularizează în multe privinţe, fără a mi se părea însă că se detaşează şi valoric de restul produselor epice. Ce să mai zicem de romanul livresc, corintic, gen Radu Petrescu şi Mircea Horia Simionescu? Cred că ar fi excesiv să-i căutăm un corespondent sau să ne aşteptăm ca el să existe într-o literatură preocupată în mod vital de apărarea valorilor naţionale, nemaiavând timp de speculaţiile autoreflexivităţii (aici o excepţie notabilă este Gesturi de Emilian Galaicu-Păun), deşi aceste speculaţii există pe unele mici porţiuni ale epicului. O simplă iluzie de audienţă e traducerea romanului basarabean în spaţiul sovietic: e vorba de cele mai multe ori de o literatură oportunistă, peste tot la fel în lagărul sovietic. Dar e la fel de adevărat că au fost traduse în rusă bune romane de Ion Druţă, Aureliu Busuioc - prea puţine însă din categoria cea mai reprezentativă valoric.

O altă problemă delicată este vocaţia romanului. George Meniuc (poet, eseist şi autor de proze lirice) şi Vasile Vasilache (scenarist, nuvelist şi traducător din rusă) sunt de fapt autorii câte unui singur roman, Disc şi Povestea cu cocoşul roşu. Aureliu Busuioc (poet, scenarist, nuvelist şi traducător) a mai publicat alte romane după Singur în faţa dragostei, dintre care (dacă mai există) ştiu numai de Unchiul din Paris (1973) şi, mai recent, Lătrând la lună (1997). Cea mai evidentă şi mai convingătoare vocaţie de romancier are, după părerea mea, Vladimir Beşleagă, publicând după Zbor frânt (într-adevăr, cartea sa cea mai bună): romanul pentru adolescenţi Durere (1979), romanul pe tema familiei Ignat şi Ana (tot în 1979), un roman istoric în două părţi - Sânge pe zăpadă (1985) şi Cumplite vremi (1990). Personalitatea de cea mai mare anvergură a fost percepută multă vreme aceea a lui Ion Druţă, cu o foarte bogată activitate de prozator, pe lângă nuvele, naraţiuni autobiografice şi piese de teatru distingându-se romanele: Frunze de dor (1955), Povara bunătăţii noastre (1961-1967, apărut în 1991 şi la Bucureşti în colecţia "Biblioteca pentru toţi"), Clopotniţa (1972, apărut în 1988 şi la Bucureşti), Biserica Albă (1975, de asemenea editat la Bucureşti). Dacă pactul său ciudat cu Moscova nu l-ar fi compromis, am fi putut spune că Ion Druţă a dobândit pentru Basarabia rolul de scriitor naţional. Aşa nu putem spune decât tristul adevăr că prin biografia sa de la senectute Ion Druţă a rămas sovieticul romanului basarabean, plasabil exact la antipodul lui Paul Goma, care poate fi numit europeanul romanului basarabean. Cei doi - Paul Goma şi Ion Druţă - cu biografii (sau secvenţe biografice) extrabasarabene, cu pacte ideologice insolite, sunt, de fapt, marii absenţi ai acestei antologii a romanului basarabean. Proza basarabeană are, cu adevărat, mulţi nuvelişti şi povestitori buni (după cum o arată cele două volume de Proză scurtă, publicate în 2004 de Editura Ştiinţa-Arc în colecţia "Literatura din Basarabia în secolul XX"), dar romancieri de vocaţie şi de anvergură nu are mai mulţi de doi sau trei (dacă îl socotim şi pe ereticul Paul Goma).



Viitorul unei literaturi regionaliste

Între cele două extreme (poli sau antipozi) - Paul Goma şi Ion Druţă - unul cosmopolit şi prooccidental, celălalt naţionalist şi (paradoxal) promoscovit, văd desfăşurându-se celelalte avataruri ale romanului basarabean. Constantin Stere e sentimental şi memorialistic în Smaragda Theodorovna, George Meniuc e nostalgic şi poetic în Disc, Vasile Vasilache e comic şi satiric în Povestea cu cocoşul roşu, Aureliu Busuioc e neorealist şi uşor melodramatic în Singur în faţa dragostei, Serafim Saka e socializant şi psihologizant în Linia de plutire, Vladimir Beşleagă e analitic şi panoramic în Zbor frânt, Ion Druţă e simbolic şi patetic naţional în Clopotniţa, iar Emilian Galaicu-Păun e experimentalist şi postmodern în Gesturi. Există o suficientă diferenţiere între stiluri, teme, tonalităţi şi construcţii narative. Puterea de absorbţie a realului e simţitor mai mare decât capacitatea de fabulaţie şi speculaţie epică. Dezvoltările imaginarului şi îndrăznelile fantasticului nu au un debuşeu semnificativ. Creaţia de personaje memorabile e şi ea în suferinţă. Dar problematizarea existenţei (limitele şi perpetuarea vieţii împotriva vicisitudinilor istoriei în Povara bunătăţii noastre de Ion Druţă, confruntarea cu moartea în Zbor frânt de Vladimir Beşleagă, sentimentul trecerii ireversibile a timpului în Disc de George Meniuc) atinge uneori tensiuni demne de toată atenţia. Deficitară mi s-a părut inventivitatea tehnicilor narative moderne şi postmoderne. Ar încăpea aici o discuţie lungă despre exigenţele sincronizării romanului, dar sunt convins că ele vor fi din ce în ce mai clar asumate de acum încolo (riscul cunoscut e căderea în mimetism).

Aşteptarea mea e ca romanul basarabean, cu trecutul şi cu prezentul lui, să-şi construiască un viitor, care nu poate fi altul decât şansa de a intra într-un dialog fertil dincolo de graniţele actuale şi să fie receptat cum se cuvine măcar în România. Sunt încrezător când mă gândesc, poate cu exagerare, că viitorul romanului basarabean are ca stimulent o tradiţie prea firavă şi prea mult hărţuită de politică şi istorie. Perspectivele romanului basarabean stau - o ştim cu toţii şi o repet cu obstinaţie - în participarea lui directă la viitorul literaturii române, după cum perspectivele literaturii române stau în capacitatea ei de integrare europeană. De aceea iniţiativa editorială a unor antologii ca aceasta, care să fie promovată în afară ca un blazon al romanului basarabean, e întotdeauna binevenită. Ea va declanşa interesele de lectură, apetenţa pentru comparaţii, care vor determina, în cele din urmă, introducerea cărţilor importante într-un circuit cultural de promovare.

Basarabia nu există în sine, prin sine şi pentru sine (iertată să-mi fie preţiozitatea filosofică a formulării unui deziderat); sau, mai bine zis, nu ar trebui să existe în sine, ca simplă mândrie a unei identităţi naţionale, când ea este, de fapt, doar o secvenţă dintr-o identitate naţională românească mult mai largă şi mai complexă. Basarabia nu poate fi înţeleasă corect, adică în tragedia ei, decât ca o eroare a istoriei, o eroare a politicii româneşti, ruseşti şi europene. Drept consecinţă, romanul basarabean e şi el o eroare a istoriei literaturii româneşti, o curiozitate regională ce are ambiţia de a se transforma într-o problemă culturală separată. Atunci vom înţelege corect romanul basarabean când vom accepta că, în fond, el nu există decât ca un capitol ciudat din istoria literaturii române.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara