Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Ingeborg şi Paul de Cornelia Maria Savu


1

sticla ferestrei a plesnit ultima ca o ţeastă rasă lovită pe la spate. flăcările s-au ridicat deasupra zorilor spălăciţi salutîndu-mi plecarea într-o călătorie printre lucruri opuse şi fără urmări (ţigara aprinsă şi-a făcut datoria). cu-n fir de fum în colţul buzelor m-am trezit din rufele somnului în prima dimineaţă după moarte amintindu-mi că la ultima întîlnire mi-ai spus ,să nu trăieşti uşor să nu scrii uşor să nu mori uşor. dumnezeu este indescifrabil".



2

înainte de naştere pe noi ne-au scăldat apele morţii. flăcările morţii ne-au ademenit în groapa roşie pregătită pentru arderea de tot înainte de naştere. din gîrliciul spaimei ne-am potolit setea şi de trei ori pe zi în faţa barbarilor am înghiţit dumicatul de spaimă. îmbrăcaţi în hainele pestriţe ale risipitorilor n-am înfulecat din viţelul cel gras tăiat pentru întoarcere - am fost jertfiţi cu lovituri de satîr bont în spatele casei. ,apă şi scrum cît vezi cu ochii" au povestit despre noi îngerii păzitori înainte de naştere.



3

abia se luminează prin lăstărişul beţiilor de noapte. doi morţi în viaţă clinică ascunşi în odaia cu ierburi aromatice atîrnate de grinda tavanului. între tîmpla mea dreaptă şi tîmpla ta stîngă un cuţit negru. singurul drum din oraşul acesta pe care trece un călău obosit ,vărul ghilotinei" spui tu ,un contabil care-şi ascunde chitanţierul sub redingotă" spun eu. dispare în singura casă neagră de la capătul drumului şi abia se luminează prin lăstărişul beţiilor de noapte. ,cînd amesteci poezia cu moartea scoţi la vînzare bunurile mîntuirii şi nebunia-i monedă de schimb" spui şi deschizi poarta singurei case negre din oraşul acesta. ,să dăm foc ghildei noastre să-i sfidăm letargia". două grămăjoare de oase în odaia cu ierburi aromatice. deasupra lor moartea se face ghem ca un cîine de pază.



4

doamna 0 e vîrful triunghiului pe care-l îmbrăcăm în rochie otrăvită. îţi mîngîie fruntea ca o piatră umedă. ar arunca-o în geamul ospiciului să respire în voie nebunia. cînd îmi citeşte scrisorile mila din ochii ei ar putea hrăni un orfelinat întreg. ,rău mai trăiţi domnilor" i se pare că aude în somn, departe de coapsele sulamitei şi de părul cînepiu al margarethei revărsat peste caseta cu bijuterii mincinoase. ar spăla cu leşie alămurile unei vieţi liniştite să nu te mai lege nimeni ca pe-un tîlhar de codru dacă duci o piesă la teatrul din mannheim. ,nu mi-e nici nepot nici cîine aşa că n-am o fotografie de-a lui" strigă prin uşa întredeschisă fată-n casă la porţia de tabac şi cafea, la sticla cu vin de lîngă pat, ,gîrbov e timpul, ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui". doamna 0 e vîrful triunghiului pe care-l îmbrăcăm în rochie otrăvită în fiecare dimineaţă.



5

sîngele băiatului are gust de portocale amare. asta dacă-l ronţăi vărsat în zăpada pe care-o faci bulgăr în palmele fierbinţi. cum ţi s-a întîmplat pe treptele măcelăriei lui potszudek într-o zi de iarnă grozavă. seara aveau să te cuprindă apele galbene ale primului leşin, aşezat între genunchii părinţilor în sala de concert. ca într-un bot de miel hăcuit. măcelarul potszudek trecea arcuşul peste gîtul viorii tăindu-i carotida cu scrîşnet îngheţat. îşi afunda mîinile pînă la coate în hălci de muzică zdrenţuite, dezghioca din carnea aburindă ochii albi cu miez vineţiu în care mai pîlpîia spaima vitei înjunghiate împroşcînd cu spumă roşu sidefie partiturile şi primele rînduri. bemolii însîngeraţi clipoceau în vaietele orchestrei peste care cădeau încet bucăţi de viscere din tavanul boltit. ai ţipat şi pereţii s-au apropiat ameninţător strivindu-ţi pieptul cînd botul mielului hăcuit s-a închis prinzîndu-te în întunericul lui umed. te-ai trezit întins pe zăpadă. aproape de urletul galben, în valuri, al unui cîine de pripas şi ai spus ,îngerii păzitori au îmbrîncit un diavol în pielea cîinelui".



6

,eşti fata unui rege nebun, ţeşi pînza în atelierul de ceaţă cînd bufniţa aşezată pe umăr hipnotizează întîmplarea............................................."

şi cînd ai pus punct ţi se spune ,toate astea-s literatură" şi realitatea surîde în treningul ei esoteric prevăzut pentru saltul în gol. cine/ce face acţiunea şi cine/ce o suportă. după o zi de muncă stelele reci se uită fix la mijloacele de producţie şi se literaturizează (crezi tu). aşa cum stau acum la o masă joasă-n localul plin cu picturi de gang şi metri de sticle în rafturi. fac propoziţii ,vreau o pizza cu ciuperci şi-un pahar cu vin roşu." instinctul de conservare se strînge dulceamar pe cerul gurii ca o bomboană după mult timp dezlipită de stofa prăfoasă a buzunarului. faci propoziţii. fata regelui nebun îşi ţese pînza deasupra ta. în prag, păianjenul urzeşte fire pentru cumplitele întreceri. iei creierul în palme, obiectul perfect în care-şi descară dumnezeu mînia şi scrii....



7

pentru morţii în viaţă clinică, dialectica devine melancolică dimineaţa. alb de plumb sub pleoape şi negru de fildeş în cerul gurii. între giardini şi arsenale (ziua-noaptea) cerul e-o burtă vînătă în care bolboroseşte rugăciunea dublă a scrisului nostru. o femeie al cărei neam se pricepea să cheme, la drumul mare, năpîrcile şi să arunce cu piatra în geamuri luminate. un bărbat care-ar fi putut să vîndă lumînări, rachiu şi mătănii în prăvălia tatălui, aşteptînd să-i fie purtat cadavrul într-un vagon plin cu stridii spre ţinutul barbarilor. stau lîngă mangalul stins şi privesc cerul ca o burtă vînătă în care bolboroseşte rugăciunea dublă a scrisului lor: ,despre oameni ştim că se nasc, le este frică şi mor".



8

ne culcăm în poeme ca-n odaia cu ierburi aromatice atîrnate de grindă. puterea putrezeşte în braţele femeii, bărbatul adulmecă mirosul de pînză jilavă al morţii. ne-am culcat în scrisul nostru ca-ntr-un sicriu de plop, uşor, pornit în derivă pe rîul amniotic.



9

ţi-ai pus ochelarii pe prima treaptă a scărilor care duc la apa îndiguită. cu ochii larg deschişi ai început să cobori după ce ţi-ai scos pantofii. ştiai că drumul va fi uşor, legănat de alge şi pînza broaştei. ai prins cu mîna dreaptă lanţul balustradă rece şi umed. înaintai cu ochii larg deschişi ca două globuri de gheaţă în care au şi început să lucească valurile verzi, îndemnînd la călătorie printre lucruri opuse şi fără urmări. degetele ţi s-au încleştat pe balustradă cînd apa ţi-a trecut peste frunte şi-ai văzut cîmpia neagră cu orizontul înfipt în ochii încă larg deschişi. atît. din camera de hotel făcută scrum ar trebui să te văd cum înaintezi pe cîmpia pe care-am păşit şi eu cînd m-am trezit din rufele somnului în prima dimineaţă după. cum ne-am închipuit în scrisul nostru şi cum nu se-ntîmplă. cînd amesteci poezia cu moartea scoţi la vînzare bunurile mîntuirii şi nebunia-i monedă de schimb...



10 (epilog)

să nu trăieşti uşor să nu scrii uşor să nu mori uşor. dumnezeu este indescifrabil. apă şi scrum cît vezi cu ochii au povestit despre noi îngerii păzitori înainte de naştere. două grămăjoare de oase în odaia cu ierburi aromatice. deasupra lor moartea se face ghem ca un cîine de pază. doamna 0 e vîrful triunghiului pe care-l îmbrăcăm în rochie otrăvită în fiecare dimineaţă, ai spus îngerii păzitori au îmbrîncit un diavol în pielea cîinelui. iei creierul în palme, obiectul perfect în care-şi descarcă dumnezeu mînia şi scrii. despre oameni ştim că se nasc, le este frică şi mor. ne-am culcat în scrisul nostru ca-ntr-un sicriu de plop, uşor, pornit în derivă pe rîul amniotic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara