Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Instituţiile europene şi religia de Tudorel Urian


În ultimii ani s-a vorbit mult despre rolul pe care religia ar trebui să-l joace în România de azi. De la citarea până la automatism golit de sens a unei frânturi de gând al lui Malraux ("Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc"), până la negarea oricărui rol al credinţei dincolo de porţile bisericii, toate poziţiile au fost exprimate pe tonuri mai mult sau mai puţin vehemente. Primele pagini ale ziarelor au fost ţinute zile bune de scandaluri privind oportunitatea construirii unei Catedrale a Neamului (ca să fim corecţi, în dispută au fost mai mult locaţiile propuse pentru înălţarea edificiului decât ideea în sine) sau obligativitatea elevilor cuprinşi în diversele cicluri de învăţământ de a studia religia în şcoli. România celor 20 de ani de tranziţie a mai fost scena unor confruntări între Bisericile ortodoxă şi greco-catolică privind soarta unor lăcaşuri de cult din Ardeal şi a unei dezbateri privind statutul de Biserică naţională al BOR. Nu este mai puţin adevărat că sub Patriarhul Teoctist, BOR a deschis larg porţile ecumenismului prin acceptarea istoricei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea în România.

Atunci când mass-media de la noi ia în discuţie subiecte legate de noua construcţie europeană, rareori analizează poziţiile comunitare în domeniul vieţii religioase. Ceea ce nu înseamnă că la Bruxelles aceste teme nu preocupă. Dimpotrivă. Chiar în această primăvară la sediul Parlamentului European a fost organizată o amplă dezbatere privind raportul dintre ştiinţă şi credinţă în lumea contemporană, la care au participat savanţi de prestigiu (inclusiv laureaţi ai Premiului Nobel) şi înalţi prelaţi şi gânditori creştini (în special din spaţiul catolic).

Specificitatea Uniunii Europene este dată de multiculturalism, plurilingvism şi multiconfesionalism. În momentul de faţă, pe teritoriul comun european există şase mari religii şi confesiuni, unele dintre ele dominante în una sau alta dintre ţările membre: catolică, protestantă, ortodoxă, anglicană, musulmană şi iudaică. Pe lângă acestea, în anii din urmă, în majoritatea statelor membre au proliferat tot felul de secte şi grupuri religioase mai mult sau mai puţin prezente în viaţa publică. Felul în care principalele instituţii europene gestionează (legislativ şi instituţional) această situaţie nu este lipsit de importanţă. În anumite situaţii legislaţia europeană poate intra în conflict cu poziţiile exprimate de reprezentaţii unor biserici care pot avea un rol decisiv în conturarea opiniei generale a cetăţenilor dintr-un anumit stat membru sau altul. Spre a da un singur exemplu, este limpede că eventuala legiferare a căsătoriilor homosexuale ar trebui să ţină cont şi de părerea reprezentanţilor diverselor religii şi confesiuni. Altminteri, există riscuri reale ca în anumite state să se ajungă la tulburări de stradă. Chiar România a fost scena unor manifestaţii şi contramanifestaţii (e drept, destul de anemice faţă de ceea ce se întâmplă în alte state) pentru/împotriva drepturilor minorităţilor sexuale.

Radu Carp este prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti şi directorul co-fondator al INTER - Institutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale şi Inter-Religioase. Altfel spus, este un om excelent situat pentru a fi pe deplin familiarizat cu organizarea şi activitatea instituţiilor politice şi legislative europene, dar şi a diverselor Biserici şi organizaţii religioase din diversele ţări ale continentului. Cartea sa Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul european este o excelentă analiză a locului pe care religia îl ocupă în spaţiul public comunitar, a relaţiilor dintre religie şi modernitate, a tendinţelor de secularizare din lumea contemporană. Consideraţii foarte interesante sunt făcute pe marginea comportamentului religios al cetăţenilor din statele membre ale uniunii în funcţie de nivelul de bunăstare atins sau de felul în care aleg să se implice în ritualurile religioase. În finalul cărţii sunt prezentate instituţiile şi reprezentanţele religioase cu sediul la Bruxelles, al căror rol este acela de interlocutor, dar şi factor de lobby pe lângă instituţiile europene, în elaborarea şi punerea în practică a politicilor comunitare. Se poate spune, de aceea, că volumul lui Radu Carp este o combinaţie de viziuni şi abordări (filosofică, religioasă, politică, administrativă şi antropologică), rezultatul fiind o excelentă monografie a rolului pe care trebuie să îl joace/trebuie să îl joace religia în spaţiu comunitar. Ceea ce impresionează este în primul rând claritatea demonstraţiei şi erudiţia autorului, aproape fiecare afirmaţie a sa fiind pusă în corelaţie cu ideile unor gânditori importanţi ai lumii contemporane. Unele dintre afirmaţiile lui Radu Carp sunt susceptibile să stârnească revelaţii importante. În funcţie de propriile preocupări, fiecare are o idee despre tendinţele lumii contemporane în materie de credinţă religioasă. Unii (nu neapărat de la noi) constată o îndepărtare a omului modern de biserică, în primul rând din cauza ina­dap­ta­bilităţii ritualurilor de cult la dinamica vieţii contemporane. Alţii (poate cu precădere în spaţiul ex-comunism) văd, dimpotrivă, tendinţa contrară, sensul prin­cipal fiind nu cel spre secularizare, ci, dim­potrivă, spre o nouă sacralizare. Chiar dacă nu oferă un răspuns ferm acestei dileme, autorul are meritul de a ne pune pe gânduri: "Diminuarea participării la ritualurile religioase în Europa nu trebuie interpretată ca fiind semnul secularizării, ci mai degrabă a ceea ce Grace Davie a numit Ťbelieving without belongingť - a crede fără a aparţine neapărat unei confesiuni religioase sau a participa la ritualuri. Europenii nu şi-au pierdut sentimentele religioase, dar nu şi le manifestă neapărat într-un mod instituţionalizat. (...) Un alt fenomen care se manifestă în Europa în paralel cu cel descris de Davie, este, în opinia autoarei Daničle Hervieu-Léger, Ťbelonging without believingť - a aparţine unei confesiuni religioase în mod formal prin participarea la ritualuri fără a avea convingeri religioase. Explicaţia acestui fenomen rezidă din persistenţa unei memorii colective naţionale în care religia a avut un loc determinant şi se manifestă în unele ţări, cum ar fi Danemarca prin plata taxelor către Biserica Luterană chiar şi de către cei care nu cred în Dumnezeu sau nu participă regulat la slujbele religioase." (pp. 68-69)

Extrem de interesantă este activitatea de lobby pe care Bisericile şi organizaţiile religioase o fac pe lângă instituţiile europene (Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei) chiar şi în probleme care la prima vedere nu au nicio legătură directă cu activitatea lor. În acest sens este amintită pledoaria Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolelui pentru integrarea Turciei în structurile comunitare, ca semn al reconcilierii dintre lumea musulmană şi Occident. În realitate, aşa cum bine observă Radu Carp, nu se poate face abstracţie de interesul direct al înaltului prelat dat de relaţiile excelente existente între Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol şi ţara care îi găzduieşte sediul, Turcia.

Capitala Europei unite, Bruxelles, este spaţiul unor interese (politice, economice, de afaceri) deseori divergente în care actori de toate felurile se grupează pentru a-şi susţine cât mai eficient poziţiile. Bisericile şi organizaţiile religioase au intrat demult în acest joc, fiind nu de puţine ori în competiţie directă cu alte grupuri de interese ce acţionează de multă vreme la Bruxelles. Potrivit lui Radu Carp, ele sunt puse uneori să susţină puncte de vedere contrare celor promovate de Biserici. Autorul oferă şi un exemplu: "...industria farmaceutică, puternic reprezentată în capitala europeană, în ceea ce priveşte finanţarea din bugetul Uniunii Europene a cercetărilor legate de clonare." (p. 174)

Foarte bine documentată şi excelent scrisă, cartea lui Radu Carp se adresează, în primul rând, specialiştilor în afaceri europene. Ea poate fi însă un excelent prilej de meditaţie pentru toţi oamenii cu adevărat responsabili, interesaţi de dimensiunea spi­rituală a vieţii, prezentul şi viitorul religiilor în noile condiţii ale Europei unite.