Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica ediţiilor:
Integrala Caragiale (II) de Cornelia Ştefănescu


Concepţia constituirii ediţiei I.L. Caragiale, Opere, în trei volume (2000, 2001) a stat în atenţia Cronicii ante-rioare. Îmi revine plăcuta îndatorire să-mi continui prezentarea, folosindu-mă de argumentele puse în circulaţie de ediţie, care îi asigură integrarea în pretenţioasa definire de ediţie "integrală". Încercare, sensibilă, dacă ne gândim că unghiurile din care sunt privite argumentele se vădesc, numeric, copleşitoare, iar prin complexitate, provocatoare. Să ne gândim numai că unele publicaţii periodice, rămase undeva în necunoscute funduri de depozite, pot fi rezervoare de posibilităţi de înregistrare, datare, interpretare, cu nimic mai prejos de periodicele cercetate cu asiduitate.
În finalul cronicii precedente, am comentat Notele, pentru ceea ce aduc ele nou de pe urma parcurgerii periodicelor vremii lui Caragiale. Am rămas datoare cu identificările, parte definitorie pentru unitatea valorică a ediţiei; cu textele introduse, fără să fi fost incluse, chiar dacă uneori au figurat ca titlu sau motiv de meditaţie; cu contribuţiile mari ale unor publicaţii, de unde identificările au intrat masiv în vederile unor cercetători. Fără a uita contribuţia fondului de manuscrise care, ca şi accesul la periodice, presupune minuţioasă implicare, dozat şi chibzuit cântărită.

Autorii ediţiei au conştiinţa că de datoria lor este să efectueze o lectură de tip special, stimulatoare de judecăţi, dar şi de răspunderi, să ştie cum să cântărească faptele pentru ca evidenţa să nu se descopere doar capcană. De aceea, stabilirea paternităţii devine uneori o adevărată problemă. Un text ca Sălăgeanul, este atribuit de unii cercetători lui M. Eminescu. După ce îl publică în Opere, IV, A. Rosetti, Şerban Cioculescu, Liviu Călin renunţă la el. Iar Marcel Duţă îl inserează cu rezerve în volumul Publicistica şi corespondenţa, îngrijit de el şi prefaţat de Dan C. Mihăilescu. O serioasă dezbatere de idei pe tema paternităţii este provocată de cartea lui Marin Manolescu, Caragiale şi Caragiale, în "Manuscriptum", în paginile căruia Al. Călinescu, Mihai Zamfir, Paul Cornea, răspund împreună cu Florin Manolescu obiecţiilor formulate de Liviu Călin. Dezbaterile continuă în alte trei numere consecutive, cu observaţiile lui I. Cremer în Bobârnacul. Noi contribuţii istorico-literare. Dezbateri-provocare în jurul articolului Situaţii politice
şIdeile politice se-curcăţ..., care precede seria identificărilor şi recuperărilor, republicate de Florin Manolescu în Addenda la cartea Caragiale şi Caragiale.
Un lucru trebuie să fie limpede: identificări au făcut şi Paul Zarifopol şi Şerban Cioculescu. Paul Zarifopol numeşte cu plăcere contribuţia lui Barbu Lăzăreanu, când acesta îi semnalează în vederea ediţiei "sâmburele acţiunii" din O noapte furtunoasă în La Moşi din "Foaie interesantă", din 1878. Şerban Cioculescu, pasionat de idee, îşi continuă cercetarea în periodice şi, descoperind Porunca domnească în "Almanahul lui Moş Teacă din 1900" încredinţează descoperirea "Gazetei literare" din 1957, primind în numărul imediat următor al revistei replica lui Ion Manole, bazată pe alte relaţii posibile, sugerate de folclor şi de Anton Pann. Acelaşi procedeu, în cazul textului Statu Quo, descoperit în "Constituţionalul" şi publicat ulterior în "Luceafărul" din 1962.

Marin Bucur scrie implicat fericit în acţiunea de identificare, acţiunea lui, susţinută prin transcriere şi comentare, împlinind volumul Restituiri. Articole. "Bucureştiuri", "diverse", mofturi", note, însemnări, texte literare şi traduceri din ziarele: "Alegătorul liber", "Uniunea democratică", "Voinţa naţională", "Constituţionalul", "Era nouă", "Gazeta poporului" - ... (1986). Lui i se datorează iniţierea Bibliografiei I. L. Caragiale. I. Cremer identifică multe titluri, în Date noi despre începuturile publicistice şi literare ale lui I. L. Caragiale, extras din "presa noastră". Dar şi în cazul său, ca şi în al altora, identificarea nu înseamnă şi publicare, de aceea numai includerea respectivelor texte în ediţia de faţă egalează cu un prim pas în această direcţie, amplificând motivat argumentaţia pentru caracterul "integralităţii" ediţiei. Chiar şi unele descoperiri ale lui Şerban Cioculescu rămân la stadiu de semnalare şi comentare a textului, A. Thiers, de exemplu, deşi altele sunt restituite şi însoţite de comentarii privitoare la modul responsabil de identificare.
În această ordine de idei, semnalez dificultatea procesului identificării, Paul Zarifopol venind cu un exemplu, pentru limpezirea paternităţii unui text fiind nevoie de buna credinţă a unui om ca Alecu Urechia, în stare să-şi decline paternitatea articolului Gazometru, semnat "Cloroform", printr-o scrisoare, recunoscând în falsa atribuire o răzbunare de moment a lui Caragiale.
Autorii Bibliografiei au identificat ei înşişi contribuţiile nesemnate ale lui Caragiale, ca Dorina Grăsoiu, Giosué Carducci de Edmond Rod, pe care îl şi publică în "Revista de istorie şi teorie literară", după "Constituţionalul"; în schimb textul Chestiuni politico-ideologice din "Ziua" nu este supus aceluiaşi regim de integrare proprie. Stancu Ilin stabileşte cronologia apariţiei şi dispariţiei "Moftului român", într-o cuprinzătoare demonstraţie în "Revista de istorie şi teorie literară", atât referitoare la unele inconsecvenţe din Viaţa lui I. L. Caragiale, cât şi semnalarea că numerele din 1902 "aparţin juridic" lui D. Teleor, articolul lui George Caïr Fuit "Moftul român" îi confirmă opinia că seria a III-a a publicaţiei este o altă revistă, fără nici o legătură cu I. L. Caragiale.
Scrupulul exactităţii caracterizează activitatea editorială a autorilor ediţiei de faţă. Ei reproduc reacţiile din presa exilului, textele lui Th. Cazaban şi N. I. Herescu, publicate în "Jurnalul literar", reacţie faţă de politica de reconsiderare a scriitorului cu prilejul centenarului naşterii, din 1952. Sunt atenţi de câte ori a fost semnalat articolul Take Ionescu, pentru comparare. Rezultatul este de ţinut minte. Ediţiile anterioare îl reproduc din periodice de trei ori, ediţia de faţă, încă de unsprezece ori.

Din plăcerea confruntării textului literar cu modelul posibil, este verificat Mersul trenurilor, între 18 aprilie - 1 mai 1900, ca răspuns imediat dorinţei primarului de Mizil, Leonida Condeescu, de a opri un minut trenul în urbea lui. Fapt care ne poartă cu gândul la Marcel Proust care, dorindu-şi să ajungă în România la moşia lui Anton Bibescu, de la Corcova, măsoară pe un ghid diferenţa în kilometri dintre Paris-München-Corcova.
Este de remarcat atenţia cu care sînt urmărite neconcordanţele şi greşelile de tipografie, implicarea ediţiilor semnate de înaintaşi, mai ales de Şerban Cioculescu, fiind o adevărată lecţie de întocmire a unei ediţii critice. Ea este pornită de la exactitate şi de la relaţiile existente între Paul Zarifopol şi Şerban Cioculescu, dialogul dintre ei pe tema acceptării sau neacceptării unor puncte de vedere personale, amintind de intervenţiile imediate ale lui Caragiale pe paginile publicaţiilor, pe care le avea sub ochi.
"Simt enorm şi văd monstruos" este sentimentul preluat de la autorul cunoscutei schiţe Grand Hôtel "Victoria Română", după ce, încercând să comentez ediţia de faţă, îmi dau seama câte ar mai fi de spus şi cât de departe mă aflu în a surprinde măcar o parte a esenţialului, fiindcă, de fiecare dată când credeam că urmez calea cea dreaptă, realizam cât mă cufundam în hăţişul de detalii pe care îmi impuneam să le ocolesc înţelept. Fără a reuşi.




I.L. Caragiale, Opere, II. Teatru. Scrieri despre teatru. Versuri. Ediţie îngrijită şi cronologie de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav. Prefaţa Eugen Simion. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000; III. Publicistica. Ediţie îngrijită de Stancu Ilin, Constantin Hârlav. Prefaţa Eugen Simion. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001. Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Colecţia "Opere fundamentale".