Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Internatul de Cristian Teodorescu


Cînd a auzit că intră ruşii în ţară, Fănică a lăsat totul deoparte şi s-a dus să cumpere vin şi ţuică, înainte să crească preţurile. Nu mai stătea la petreceri şi lua vinul pe loc, fără să mai facă turneul degustărilor, ca înainte. Prietenul lui, Pisdosu, a lăsat preţul la jumătate, numai să-i ia Fănică tot vinul din cramă, ca să nu i-l bea ruşii gratis. Cîrciumarul s-a făcut că uită cum îl jupuise Pisdosu de bani. A încărcat două vagoane cu butoaie de vin, deşi nu ştia unde avea să pună tot vinul ăsta. Cu butoiaşele de ţuică s-a descurcat mai uşor. Le-a adus în patru căruţe mari, ardeleneşti, acoperite cu prelate pe care scria VAR NESTINS.

Virginia îi pregătise pe copii de întoarcerea la Braşov. Îî trimisese la Constanţa cu Ionică să le cumpere haine şi ce le mai trebuia pentru şcoală şi la internat. Mircică ar fi vrut tot costum de comandă de la Bucureşti. Nu îndrăznea să deschidă gura. Tanţi se lăsase încîntată de promisiunile chelnerului şi dacă ea nu zicea nimic, el ce să facă? Amîndoi se simţeau mai la largul lor cu Ionică decît cu tot mai posomorîtul lor tată care venea acasă doar ca să-şi schimbe hainele, cînd nu lipsea cîte o săptămînă întreagă. Virginia nu mai avea nici ea timp de ei. Se ducea cu Tudorică în braţe în restaurant şi cînd se întorcea, să-i schimbe scutecele, avea sînii atît de plini de lapte, încît pînă ajungea acasă, că doar nu era să-i dea să sugă de faţă cu chelnerii şi cu bucătăresele, sfîrcurile îi umezeau rochia atît de rău, că trebuia să îmbrace alta, înainte de a se duce înapoi la cîrciumă.

Fănică se întorsese în oraş în fruntea convoiului de căruţe. Descărcase butoiaşele de ţuică la el acasă. Vagoanele cu vin încă nu ajunseseră în Medgidia. Cîrciumarul, cu gîndul la paguba lui, se scapă de faţă cu omul Siguranţei şi zice că sub Antonescu nu s-ar fi întîmplat aşa ceva. Verzui-gălbior la faţă, turnător cînd nu-i putea înhăţa pe atentatorii la siguranţa statului, omul nu mai ştia ce stăpîn are. I-a suflat lui Fănică să aibă grijă ce-i iese din gură, fiindcă nu se ştie cine-l mai aude. A doua zi au apărut vagoanele cu butoaiele de vin. Descarcă Fănică două vagoane, goleşte butoaiele în budanele din pivniţa restaurantului şi rămîne cu două pline. Le duce acasă în grajd lîngă gheţărie. Iar pentru ultimul vagon deschide licitaţie, pentru fiecare butoi în parte. Le-a vîndut pe toate după o jumătate de oră. Şi-a scos banii pentru tot vinul pe care îl cumpărase, dar cu cît se băteau mai tare ceilalţi cîrciumari din oraş pe vinul adus de el, cu atît se întreba mai mult dacă ruşii nu vor veni şi aici în oraş, chiar dacă nu prea aveau ce să caute în Medgidia.

Cînd îi spune Virginia să pregătească darurile pentru profesori, să-i ţină pe copii în ochi de bine, Fănică numai că n-a început să sughiţe. Virginica nu ştia pe ce lume trăim? Veneau ruşii, femeie! Pe Mircică, mai treacă, meargă, îl puteau trimite la Braşov, dar cum să mai bagi la internat o fată pe vremurile astea? Cu o zi înaintea plecării la Braşov, ii spune el fetei sale că, tăticule, te dau aici să faci şcoala în particular, că pe-acolo nu mai ştim ce-o fi. Tîntul de Mircică sare şi el să rămînă acasă unde era mai bine decît la internat. De-abia cînd o vede pe sora lui că plînge fiindcă ea nu putea merge la Braşov, spune că prefera să meargă acolo, decît să rămînă ca prostul în Medgidia. Fănică s-a abţinut să-l plesnească peste gură. A doua zi l-a luat într-o silă reciprocă pe Mircea în aceleratul de Bucureşti, de unde urmau să schimbe cu primul tren spre Braşov. Tanţi, care a sperat pînă în ultima clipă că Fănică o va duce şi pe ea la internat, i-a condus la gară, ca să-i arate lui Mircea că nu-i părea rău că ea rămîne acasă. După ce a plecat trenul şi s-a golit peronul gării, a început să plîngă după fetele de la internat şi, încă fără să-şi dea seama prea bine, după ea însăşi, cea care n-avea să se mai întoarcă la Braşov niciodată.