Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Ion Creangă, astăzi de Nicolae Manolescu

Conform celor mai importante contribuții biografice, Ion Creangă s-a născut în martie 1837, adică acum 180 de ani. Chiar dacă data nașterii nu e acceptată de către toți comentatorii, la Humulești a fost instituit recent un Premiu Național purtându-i numele și decernat în apropierea datei cu pricina. Ideea premiului e mai veche.
Un Premiu Ion Creangă a existat și înainte, la inițiativa lui Adrian Alui Gheorghe. Reluat de Cristian Livescu, la o altă anvergură, premiul a fost acordat anul acesta lui D.R. Popescu, într-o ceremonie emoționantă de la Humulești. România literară și-a informat cititorii despre toate acestea. Ceea ce nu s-a spus este că în ultimii ani au fost publicate la Editura Crigarux din Piatra-Neamț mai multe cărți referitoare la marele povestitor, între care una conținând opere proprii și câteva studii critice clasice despre ele.
Operele au fost reeditate în 2004, urmând ediția lui G.T. Kirileanu din 1939 de la Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, luată ca model, cu minime contribuții proprii, și de către Iorgu Iordan și Elisabeta Brâncuș, în ediția care a circulat în toți anii de după Al Doilea Război. Cel puțin, așa ne asigură Cristian Livescu în prefață. Se pare că numele lui Kirileanu n-a putut fi menționat o lungă perioadă. Clasificarea operei este aceeași în ambele ediții și n-a fost contestată decât de mine în Istoria critică din 2008. Kirileanu a publicat în 1939 și cele două povestiri licențioase, „pe ulița mare”, citite la Junimea, dar într-un mic volum separat, ca să nu lezeze, probabil, puritanismul cititorilor epocii. Povestea poveștilor și Povestea lui Ionică cel prost vor revedea lumina tiparului abia după 1989. Dacă nu greșesc, ele apar în ediția de la Crigarux abia a treia oară.
În 2013, același Cristian Livescu a adunat în volumul Ion Creangă în viziunea contemporanilor mărturii datorate unor numeroși comentatori, puțini critici, de la Maiorescu la Sadoveanu, care trebuie luate sub beneficiu de inventar, dar care sunt utile documentar. Interesante sunt paginile din Nicolae Iorga, răspândite în publicații și cărți de la sfârșitul secolului XIX și până în 1940 (Despre Creangă, 2009). Printre cele mai remarcabile intuiții ale marelui istoric, câteva au trecut la Călinescu și la toți urmașii acestuia. Iorga a fost, de altfel, cel dintâi critic adevărat care s-a ocupat de Creangă. Jean Boutière, nereeditat, credea încă în Creangă „scriitor poporal”, îndatorat folclorului, ca și Ispirescu.
O carte capitală este monografia călinesciană din 1938, reeditată la Crigarux în 2015. Nu mai e cazul să insist asupra genialelor considerații despre viața și opera humuleșteanului pe care le datorăm lui Călinescu. Găsim în monografie câteva formulări de neuitat, cărora tradiția critică și școala le-au asigurat o îndelungă posteritate. Unele din aceste formulări au fost considerate atât de șocante de editorii din epoca comunistă, încât au fost eliminate. Din fericire, avem astăzi ediții care respectă litera și spiritul textului călinescian. În polemica deschisă cu G. Călinescu s-a aflat Vladimir Streinu. Cristian Livescu evocă în prefața reeditării studiului postum al acestuia (1971) călătoria pe care autorul o făcuse în 1959 în Neamț, la sugestia lui Mihai Beniuc, care se pare că voise să-l protejeze de o posibilă arestare în ceea ce se va numi mai târziu dosarul Noica- Pillat, expediindu-l departe de Capitală (fără succes, totuși, la înapoiere, Streinu fiind arestat). Deși situat pe o poziție critică diferită sau chiar opusă aceleia a lui Călinescu, Streinu își începe studiul cu descrierea foarte călinesciană a Neamțului. E, de altfel, ceea ce i se poate imputa lui Călinescu: nu poți paria în același timp pe „universalitatea” lui Creangă și pe caracterul „reprezentativ” al operei lui pentru o geografie particulară. Dacă în capitolul despre Goga din Istorie, parcurgerea drumului de la Sibiu la Rășinari are un sens, la Creangă, ea vine în contradicție cu teza fundamentală a monografiei călinesciene. În fine, în 2008, apare la Crigarux o culegere de articole ale lui Al. Piru despre Creangă, selecționate de același Cristian Livescu din cărțile acestuia.
Lipsesc de la apel măcar două cărți foarte interesante: Posteritatea lui Creangă de Mircea Scarlat și Spectacolul lumii de Constantin Trandafir, probabil cea mai originală interpretare a humuleșteanului după studiile clasice despre care am vorbit. I le-am sugerat lui Cristian Livescu și sper să le revedem publicate. Mai este, desigur, și Introducerea în opera lui Creangă a lui George Munteanu, cu toate enormitățile ei, Dicționarul personajelor... și Despre Creangă ale lui Valeriu Cristea și recenta reeditare a Cruzimilor unui moralist jovial de Eugen Simion. N-ar fi rău nici dacă am avea o bibliografie completă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara