Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica ediţiilor:
Ion Pillat epistolier de Z. Ornea



Fericită copilărie a avut Ion Pillat (născut ăn 1891), asa cum reiese din corespondenta sa! Era nepotul, prin mamă, al celor trei frati Brătianu (Ionel, Vintilă si Constantin-Dinu), oameni avuti si cu putere politică potentială iar copilul se ănvărtea ăn tovărăsia lor, la mosiile Florica sau Tigveni, spunăndu-i celui ce va deveni atotputernicul Ionel Brătianu, unchiul Tititi, cu care, pe la zece-cincisprezece ani, făcea extraordinare excursii prin Bucegi sau Retezat. ăn august 1903 mai trăia bunica sa Pia Brătianu, sotia lui Ion C. Brătianu, căreia ăi scria, colectănd de la toti cărti postale ilustrate, pasiunea sa de copil. Cănd nu era la mosiile Brătienilor sau la vila lor din Sinaia, se afla la Miorcani, proprietatea tatălui său din Dorohoiul Moldovei. Dar cel mai mult ăi plăcea, desigur, la Florica (pe care o va si evoca, cu strălucire, ăn Pe Arges ăn sus, 1923). O epistolă din 1902 (copilul Pillat avea, atunci, 12 ani) ăi ăncunostiintează pe părinti: "Am luat deja cu Niculae două băi ăn Arges. Eu am făcut o plimbare cu trăsurica spre Valea Mare si am prănzit ăn cămpia domnisoarei Stos. La reăntoarcere am cules o multime de mănătărci si bureti lăptosi. Astăzi dimineată, tot cu trăsurica, am făcut o plimbare prea frumoasă ajungănd aproape de Valea Mare". Si, fireste, nu lipseau vacantele la mare, de unde, ăn iunie 1902, ăi scria bunicii. ăn iunie 1904 făcea excursii cu "otomobilul" cu unchiul Ionel Brătianu si alte personaje, timp de trei zile, ăntreprinzănd si ascensiuni. Din decembrie 1905 (viitorul poet avea 14 ani) a venit vremea studiilor. Mama sa se deplasează la Paris, pregăteste un ăncăpător apartament pentru cei trei copii, si Ion, după ce a absolvit cursul inferior al liceului Sf. Sava din Bucuresti, devine elevul celebrului liceu parizian "Henri IV". Parisul ăl zăpăceste la ănceput. Dar se acomodează destul de repede, ămbrăcat, cum era, după ultima modă. Studiau el, sora sa Pia si fratele său Nicolae, cu profesori ăn particular pentru a putea face fată rigorilor ilustrului liceu parizian. Aveau parte, si aici, de excursii, cum a fost cea din 1906, la Wiesbaden cu unchii Ionel si Vintilă, care le dăruiseră copiilor si un gramofon cu plăci iar ăn 1907 ăntreprind o excursie, cu bunica si lelita Pia Brătianu (confidentă epistolară), la Karlsbad. De altfel, din 1906, cei doi mici frati Pillat aveau un automobil la Paris, cu care, ănsotiti, ăn 1907, au făcut o frumoasă excursie ăn Belgia. ăn februarie era ăn tară pentru serviciul militar, făcănd plimbări călare cu printul Carol si principesa Maria. Si, ăn acelasi an 1910, devine student la Sorbona, intentionănd să absolve deopotrivă literele si dreptul, luăndu-si licentele ăn 1913 si, respectiv, ăn 1914. Destinul, prea bun cu tănărul Pillat, l-a coplesit si cu harul de poet. O poezie din 1910, trimisă nepoatei lui Maiorescu, Florica Rosetti (probabil fiica lui Max Rosetti), cu care ăntretine un prelungit flirt, e evident de influentă eminesciană. Dar debutantul perseverează, desi, ăn octombrie 1910, confesăndu-se Lelitei, mărturisea: "Mă ăndoiesc să pot ajunge vreodată să fac si eu ceva care să rămănă... si totusi mă simt ca un arc care se ăndoaie tras de o mănă nevăzută". Un lot de poezii ajunge, prin Florica Rosetti, la nimeni altul decăt Titu Maiorescu, din care criticul alege două ăncredintăndu-le Convorbirilor literare, unde si apar, desi poetul vădeste aplecare spre simbolism. E ceea ce atestă placheta de debut Visări păgăne (1912) iar Macedonski, cunoscăndu-l ăn acelasi an, ăi editează si el o plachetă. Oricum, placheta următoare, Eternităti de-o clipă (ce titlu frumos!) e din 1914. Desi ăl vizitase, ăn chip de multumire, pe Maiorescu, Pillat e un ăndatorat, estetic, acum, lui Macedonski si, mai tărziu, ăn 1918, lui Ov. Densusianu. E perioada lirică simbolist-parnasiană, pe care Pillat a traversat-o, cum se stie si ea a tinut cătiva ani buni, cam pănă ăn 1922-1923, cănd se reorientează spre traditionalismul din Pe Arges ăn sus. Despre acest volum, extraordinar, Călinescu avea să spună ăn Istoria literaturii că a fost "unul din momentele lirice fundamentale de după război". Dar pănă ăn 1923, poetul a stiut să se poarte cu omenească grijă fată de Macedonski, mereu trăind la liziera mizeriei, stiind să-l capaciteze chiar pe unchiul său Ionel Brătianu, care, ăn 1916, ăi acorda bătrănului poet un stipendiu de 500 lei lunar (oare cătă vreme i-a fost vărsat această subventie?), asa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Macedonski către Pillat, inclusă ăn volumul pe care ăl comentez. Si, tot ăn 1916, Pillat subventionează aparitia plachetei lui Bacovia Plumb, volum esential pentru lirica bacoviană.
ăntre timp se petrec evenimente fundamentale pentru viata lui Pillat. A fost refuzat, decis, ăn cererea lui de căsătorie, de Florica Rosetti. Hotărăt să se "aseze", la 6 septembrie 1915 se căsătoreste cu Maria Procopie-Dumitrescu, ănzestrată pictorită, semnănd cu pseudonimul Brates. ăn 1916 i se naste primul copil, Pia. A făcut, desigur, războiul si, ăn mai 1918, deplăngănd temporara ănfrăngere pe cămpul de luptă socotea, ăncrezător, că "ceea ce mă interesează e refacerea morală - trebuie să schimbăm caracterul ănsusi al clasei noastre culte. Dacă atăt ne-am alege după război si tot ar fi un mare bine". ăn timpul Conferintei de pace de la Paris din 1919-1920 unchiul său Ionel ăl numeste secretar al lui Vaida Voevod, care reprezenta, acolo, Ardealul. Se achită constiincios de ăndatoriri dar se găndeste serios la rostul viitoarei sale cariere. La Paris fiind si ăn primăvara lui 1920 se găndea să-si ia doctoratul ăn drept. ("Desi Nenea Ionel ămi dă zor să mă reăntorc ăn tară, - eu, orice s-ar ăntămpla, rămăn aici pănă la noiembrie - sunt decis să-mi dau ambele examene de Doctorat ăn drept (politic si economie) precum si teza - ca ăn Toamnă să fiu Doctor. Destul am pierdut cu nenorocitul ăsta de război ca să mă pot găndi si la cariera mea personală"). Idealul său era o catedră universitară, la Bucuresti, cu ajutorul lui Ov. Densusianu, dar de vreme ce dorea să-si ia doctoratul ăn Drept se găndea si la o catedră de drept la Cluj, spre care ăl tot ămboldeau transilvănenii. Dar idealul doctoratului nu s-a realizat si, ăn consecintă, si catedra sa universitară a rămas baltă. Se ăndreaptă exclusiv spre poezie si publicistică si, maladie de familie, spre politica liberală activă, care, uneori, ăl va absorbi, spre regretul său. ăntre anii 1922-1924 editează, ămpreună cu Arghezi, revista Cugetul Românesc, vreme ăn care se petrece acea fundamentală reorientare a liricii sale. Dar, ăn 1925, doi ani după acel tulburător volum care ăl impune definitiv ca poet de inspiratie traditionalistă, Ion Pillat devine deputat liberal de Dorohoi. Era, poate deputat, ăncă din 1922, cănd tara era condusă de PNL de sub sefia atotputernicului său unchi Ionel Brătianu. Si această guvernare a durat pănă ăn 29 martie 1926. A izbutit să se aleagă deputat si ăn 1926 sub guvernul generalului Al. Averescu, ănvingănd, deci, majoritătile din judet. Si a candidat, tot aici, si ăn 1928, sub guvernul PNT. N-avea dreptate cănd, ăn 29 noiembrie 1928, ăi comunica sotiei, de la Dorohoi, că "alegerile nu sunt libere decăt ăn aparentă, guvernul desfăsurănd cea mai completă teroare". De fapt, au fost cele mai relaxate alegeri pentru că PNT venea pe un mare val de simpatie populară. Si, oricum, nu se puteau compara cu "libertatea" alegerilor, nici măcar aparentă, de sub liberali sau averescani. Spera, totusi, să obtină, pentru PNL, două locuri (le-o fi obtinut?), unul, desigur, pentru el. Si alerga, pentru asta, prin tot judetul, ăn campania electorală, necrutăndu-si sănătatea ("Mi-e imposibil să plec din judet măcar pentru o oră") si linistea sufletească. Si de astfel de agitatii politice avea parte mai tot timpul pentru că devenise membru ăn Comitetul judetean al PNL Dorohoi si, la fiecare consultare electorală, inclusiv la aceea din decembrie 1937, era la post si la tăvăleală destul de grosieră, dacă tinea (si tinea!) la prestigiul său de om politic, cam pururea deputat si, ăn consecintă, prezent la sedinte istovitoare. ăn august 1933 ăi scria - răzbit - Lelitei de la Miorcani: "Acum constat ăn linistea senină si roditoare a Miorcanilor ce nefastă poezie e viata de zbucium mărunt si zilnic, ăn care ămi fărămitez viata la Bucuresti ăntre grijile politicei meschine de azi si plictiselile de tot soiul".
Dar să-i restituim poetului ceea ce a stiut să-si dobăndească. A izbutit să fie membru ăn conducerea PEN-Clubului Român si, totodată, al "Asociatiei Române pentru Societatea Natiunilor Unite" (un fel de UNESCO de astăzi) si, din 1930, o vreme bună, membru al Comitetului Interparlamentar Român. Toate aceste organisme ăi aduceau frumoase si utile plecări anuale ăn străinătate si, cum reiese din scrisori (cănd nu-si "lua" cu el si sotia), avea un cerc statornic de convivi, cu unii fiind chiar prieten, ăntreprinzănd invidiate excursii. Mai acaparante par a fi fost ăntălnirile de la Societatea Natiunilor (ăn Comitetul amintit), unde se rostea si el, cu succes real ăn asistentă, notate scrupulos. ăn 1935, de pildă, a propus Comitetului pentru Cooperare Intelectuală (ăn care, se putea?, era membru) publicarea ăntr-o limbă de circulatie sau mai multe a operelor mai reprezentative din literatura tărilor Europei, recoltănd, cu propunerea sa, mare succes, desi initiativa n-a trecut de proiect. Era si ăn tară, foarte activ, mereu cănd la Miorcani, cănd la Tekirghiol (pentru cură). Stia să se ăngrijească bine de cheltuielile curente, pricepăndu-se si ăn plasamente la bănci. ăsi chivernisea excelent averea agonisită iar, ăn 1940-1942, ăsi achizitionase, pe lăngă ceea ce avea, o mică vie la Izvoreni. Si nu lipsea de niciunde, tinănd apreciate conferinte la Bucuresti (la Fundatia Carol) si ăn provincie. Iar de literatura sa găsea răgaz să se ocupe cu folos, publicănd mereu volume de versuri (Biserica de altădată si Florica ăn 1926, Limpezimi, 1927, Caietul verde, 1932, Scutul Minervei, 1933, Poeme ăntr-un vers, 1936, Tărm pierdut, 1937, Umbra timpului si Balcic, 1940 etc. etc.). Există ăn volumul pe care ăl comentez o splendidă scrisoare către G. Călinescu, multumindu-i - explicativ - pentru cronica la Poeme ăntr-un vers. Si mai toate scrisorile, chiar uneori si cele cam de serviciu au farmec, culoare, reprezentăndu-l bine pe literat. Dar, tot agităndu-se, nu si-a ăngrijit sănătatea (suferea de tensiune arterială) si, ăn aprilie 1945, prudent, moare subit de cord, la numai 54 de ani. Soarta a vrut, probabil, să-l scutească de avatarurile inevitabile ale descendentei sale din Brătieni după instalarea comunismului ăn România.
D-na Cornelia Pillat, nora poetului, are meritul de a se fi dăruit, din 1983, restituirii, ăntr-o editie critică, (la Editura Eminescu), a operei lirice, a prozei si a traducerilor lui Ion Pillat ăn sase masive volume, ultimul apărănd tocmai ăn 1994. E, deci, o editie integrală a operei lui Ion Pillat. I se cuvin, pentru asta, d-nei Cornelia Pillat, multumiri si recunostintă. Am comentat ăncă primul volum al editiei si am constatat - prin colationare atentă - unele erori de transcriere, abateri ăn dispunerea strofică a unor poeme si, mai ales, ănlocuirea comentariilor critice cu reproducerea, ăn ample citate, a receptării critice a fiecărui volum. Editoarea s-a supărat pe mine (riscul din totdeauna al criticului) dar, ăn restul volumelor, a cam tinut seama de observatiile semnalate. Editia s-a ănchiat, cum se si cuvenea, cu un volum de corespondentă (imensa majoritate emisă). Volumul e bun si atent adnotat. Să notez, ăn grabă, unele erori. La pagina 89 aprecierea că Stere si-a scris celebrul său roman ăn preajma revolutiei "după o călătorie ăn Rusia" e cel putin inexactă. E un roman autobiografic (memorii deghizate), care avea, la fundament, exilul său siberian de opt ani (si asta numai pentru primele cinci volume). Apoi, ăn 1909, printul Carol nu era ăncă fiul regelui pentru bunul motiv că printul Ferdinand a devenit rege al României ăn 1914. Viata Românească n-a fost mutată tocmai ăn 1948 la Bucuresti ci ăncă ăn 1930, ănainte de a se ăncredinta conducerea lui Mihai Ralea si G. Călinescu. Mă opresc aici pentru că nu voiesc s-o supăr pe d-na Cornelia Pillat, căreia, repet, ăi pretuiesc munca si dăruirea efectiv filială.

Ion Pillat, Scrisori (1898-1944). Editie ăngrijită, datarea scrisorilor, note, cronologie, postfată, schită biografică de Cornelia Pillat. Editura Du Style, 1998.