Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Ion Tudor Iovian de Ion Tudor Iovian

o ţară unde nu poţi nici să trăieşti nici să mori

"am deschis poarta iadului" - zice -

şi căpcâni de smoală şi sânge şi litere strâmbe se
revarsă
huind
în odăi pe străzi în păduri peste ape
din mintea înnegurată
din gânguritul copilului
din lacrima despicată cu toporul
din inima cea bună a
samarineanului

şi nu mă lasă nici să trăiesc
nici să mor
în ţara asta a lui nichipercea şi-a nimănui

"lepădat sunt din faţa ochilor Tăi" - spui şi tu şi tu şi tu

şi ei sunt câtă frunză şi iarbă
şi ei sunt legiune -
frig şi spaimă urât şi târziu în preajma lor
vaet şi hulă
scârnă aruncată pe flori cărţi făcute scrum
vaca Domnului strivită cu bocancul
încrâncenare

şi ei
călare pe suflete hrănindu-le cu murdărie
cu smârc şi otravă grâu stricat cântece cu moarte
gloduri

şi ei
cu gheara înfiptă în gâtul tatălui
şi ei descărcând pubelele eşecului
în ochiul mamei curat
hohotind
hohotind

şterge-i Doamne din lume şterge-le numele din catastifele
tale
adu
zăpezile copilăriei
florile de cireş
plânsul în sughiţuri al băieţelului părăsit pe autostradă -

în lăcaşul încăpător al spaimei
picură Doamne lumină
să ningă doamnelor şi domnilor cu fulgi de lumină

ia uite-l
pe Marinică D.J. care îmi cere un foc
să-şi aprindă fitilul vieţii lui cenuşii
uite-l
pe Bobo-Trei-Nasuri răscrăcărat peste calea ferată
vrea să-i dau o chitanţă ca să locuiască
în paradisul Cursa de Şoareci
măcar trei ani
el cu puştoaica lui friptă la 220V cu multă dragoste

iată-l
şi pe Muri-KK omuleţul de gumă şi rumeguş cu un
ochi roşu şi un ochi alb
jupuind sfinţi şi filozofi din Jena şi Sankt Petersburg
cu briceagul

toţi vor muri - zice - deja au făcut-o prin ganguri
umede şi reci
fără să plătească Organonul
- ah ah ah nu -
ci Orgasmul cosmic comic şi unic
acum îmi arată bicicleta cu care a mers pe ecuatorul ceresc
fără să cadă în hăuri
şi pe don'şoara aceea
frumoasă cât eu nici nu pot
o mai frumoasă să-mi socot
ca soaţă pentru Barbă-Cot

ay ay ay
Ą Lolita - fetiţa cu Tom Degeţelul în mână
deja în flăcări erotice Ą
iat-o
cum trece
dintr-o parte în alta prin ureche
cu vrăjitorul din Oz
cu păsărica împăratului Roş
sfârâind lângă Pipăruş cel Viteaz

ay ay nebunatico
te-ai culcuşit în ventricolul stâng
şi aştepţi
să vină primăvara să-ţi crească sânii cât pâinile

o să cânţi acuşica ambetată absolut de clorofila lui aprilie

"trei iezi
cucuieţi
fetei uşa descuieţi
dar
pe rând
pe rând
băieţi"

dar ei nu mă lasă
să dorm să dorm
să intru încet în mine
ca apa în apă
ca lumina în pământ
ca pământul în pământ

şi ei cotrobăie prin sertăraşele minţii cu băţul cu gheara
- ce-or fi căutând -

poate chipul tău străvechi de om
aruncă
giocondele odaliscele acadelele serenadele în stradă
pe Venus-în călduri-şi-în-spume -
o împăiază
bat ţăruşi în inima dragostei

fac
din parcul de distracţii al poeţilor de antărţ
o debara cu vechituri pentru hrana academiei
se lăfăie
cu sentimentele de doi bani cu plânsetele pufoase şi dulci
copiate la indigo
de omul căzut în macacus macacus

şi ei dau foc
peisajelor de septembrie tivite cu albastru celest şi cu aur
toarnă gaz şi motorină
peste dumitriţe şi begonii
în ţevăria coşmarului care începe din apartamentul 12
de pe Bălcescu din Buhussy-City
dintr-o ţară unde nu poţi nici să trăieşti nici să mori

ca lumea să se-nvârtă să se-nvârtă
până la uitarea de sine
să se-aleagă
praful şi pulberea şi de ea şi de dorinţele noastre

da da omule

uită cine eşti
uită-ţi numele
smulge-ţi rădăcinile din smoală şi din smârc
despeliţează-te
aruncă în foc pieile multe şi râncede
ale vârstelor
aruncă-te în ziua de mâine

dă-te de-a berbeleacul
prin paradis
prin sare şi piper
dă-te cu capul de toţi pereţii

omule

tot mai puţin om
omule macacus macacus

şi spune
NU

şi spune NU

vămile - vameşii
(fragment)

şi te întorci acasă
dintr-un trecut vinovat
prins în gheţuri între două lumi
sub un cer de catran

şi faci asta de sute de ori pe zi
de ani în şir

dar la capătul străzii chiar lângă neonul plesnit
o mână te înşfacă de ceafă şi te-aruncă în malaxorul zilei de ieri
şi eşti tras pe roata nenorocului ca să uiţi că ai
fost om
şi te-ai putut bucura o clipă
de iasomia unei nopţi de mai fără capăt

lângă benzinăria albastră
îţi compostează trecutul alt vameş-căpcân
îţi taie mărunt-mărunt nervii ţi-i dă
prin sare şi piper şi ecstasy
şi salivează de satisfacţie rece

abia îţi mai tragi sufletul lângă arţarul placat în oţel
şi dai armele cuvintele cărţile de tarot
poezia
cămaşa
dai sânge pentru măreţia patriei
dai carne obosită şi vânătă
altui cerber cu chip fără chip

da da omule
vămile trebuie plătite vameşii -

şi renunţi la amintirea zilelor când ai fost fericit
la biletul dus-dus către paradisul din colţ
la limba în care Dumnezeu îşi ţese gândurile
visurile
la dicţionarul vis-vis

şi te întorci acasă
din mai multe vieţi din mai multe morţi
dar la poartă
îţi fură somnul alt vameş
altă gheară îţi smulge
din inimă
peisajele stropite cu aur ale copilăriei
îţi ademeneşte pasărea care-ţi susură în urechi
cântecul depărtărilor
fragranţa eşecului

şi lepezi cămaşa încălţările pieile
lepezi zările
dai de pe deget inelul
îl rupi chiar deasupra hăului care se cască-n odaie

eşti gol acum -

şi gheara deasupra goliciunii tale

***

umbre pietrificate sub cearşaf degete uscate
oglinzi şiroind de albeaţă şi
sânge şi
irealitate
patul desfăcut
papucii reci
periuţa de dinţi pe cimentul băii
lângă o pată sleită de lumină din frumuseţea zilei
bătând în negru

într-un cârlig
în haine vechi şi mereu prea strâmte
trupul de copil trupul de adolescent
trupuri
deja rase tunse frezate eviscerate
cu ştanţa spaimei înfiptă adânc în ochi

şi vântul fluierând
a tîrziu a pagubă şi pustiu prin lume

***

dar acolo într-o ladă mâncată de vreme şi cari
trăgând în sită 40 de bobi ca să-şi afle ursitul la drum de seară
cea-care-are-chipul-tuturor-şi-al-nimănui
aşteaptă
să-ţi tragă o scatoalcă în loc de "bine-ai venit"

dragule
corbul dostoievski
de când Doamne ai adormit
printre betoane stropite de fiere
şi pubele
şi câini
încuiaţi în brumă
printre aurolaci fără chip
şi fetiţe
de consum străvezii ca apa prăvălite de ecstasy
pe trotuare
de când Doamne te-ai culcuşit
printre hârtii cu semnături de sânge contracost
şi fetuşi gâtuiţi cu sârmă de copii în zori
nesăţios şi răi
corbul dostoievksi
croncăne

DAR VOI - chiar aşa chiar
DE UNDE ?TI?I C? SUNTE?I VII

la capătul stăzii - din gurile de canal -
croncăne

de când Doamne ai aţipit în răcoarea grădinilor din cer
aici
castanul s-a surpat într-o singură noapte
ca un candelabru
şi păsările nu mai pot tăia aerul de pâslă
şi cu furie îşi smulg penele de petrol
aici
corbul dostoievski ţipă dând roată

DAR VOI - chiar aşa chiar
DE UNDE ?TI?I C? SUNTE?I VII

de când Doamne ţi-ai întors faţa de la lume
şi ne-ai uitat limba şi poveştile şi vieţile
iarba

n-a mai dat colţ n-a mai spart asfaltul
n-a mai răsturnat maşinile din parking
florile n-au mai crescut
nu şi-au mai scuturat zăpada fierbinte peste gâze
izvoarele de la automatul de cafea au amuţit
oglinzile cele vii
s-au înnegurat au crăpat şi varsă irealitate

de când Doamne
ţi-ai cules stelele apele albinele risipite prin lume
şi trudit te-ai dus să te odihneşti
în
pădurile arse de smog de urât şi de tim
pe
apele noroioase ale mărilor- haznale
s-au tras obloane
s-au pus lacăte

şi corbul dostoievski dragul de el blestematul de el răscrăcăratul
îşi drege cu trăscău psihedelic
glasul

DAR VOI- chiar aşa chiar
DE UNDE ?TI?I C? SUNTE?I VII

cârpaci ai nimicului

chiar aşa chiar
iar oamenii au creat moartea de când tare trudit
Doamne
te-ai aşezat pe zări să te odihneşti
să te visezi

o fată pictează urma vântului pe apă

e ca şuierul trenului în somnolenţa amiezii
în câmpia de var
strigătul acru
al vânzătorului de cafea şi acadele şi angelli

vai vai
se-ntunecă în plină amiază
aduceţi cenuşi
pânză de sac

vai vai
stingeţi focul din oglinzi lăsaţi să vă crească bărbile
unghiile de-a valma

da da
fata cu pulover roşu
nu mai pictează direct pe inimă cu acul şi gheara
linia
subţire
care ne desparte de noaptea definitivă

a fost luată pe sus
de un vânt rece ca gheaţa
de pe scăunelul ei de lângă zidul şcolii
şi dusă

"bucură-te în neştire
că mândră floare îţi vine
da nu vine la-nflorit
ci vine la putrezit" - îi spun la telefon lui Murphy

aşa: e vântul care ia tot
şi lasă
piaţa goală viaţa fără viaţă
şi trage
sârma ghimpată-a-mpotrivirii
prin liniştea de var
de sub osul frunţii
printre cuvinte
de carne şi de piatră

în urmă -
mamă a mea tată al meu frăţioare-
strigătul acru şi roşu al vânzătorului
o eşarfă în flăcări PLANÂND
printre tarabe castani de fier păsări tâmpe şi căpcâni
peste linia subţire care ne desparte de
ţara viitorului
cenuşi
pânză de sac
sare şi var

acolo e ceva care ne aşteaptă şi nu e om - zice -
NU E OM

o să veniţi şi voi în curând da da
cu bănuţ în palmă şi bilet dus-dus

***

un clinchet de cădelniţă se cerne
mărunt din cer
în ceaşca de cafea
peste treierul unui greiere cri-cri inexistent
pentru fata cu pulover roşu
dintr-un oraş care se scufundă de trei ori pe an
în apa oglinzilor şi dispare din lume ca şi când niciodată n-a fost

o fată
printre locuitori fără identitate fără amintiri
care nu pot trăi în prezent şi n-au viitor

mamă a mea tată al meu frăţioare

o mână rea invizibilă
înşfacă eşarfa de fum
florile de nu-mă-uita de pe scăunel
lumina amiezii
puloverul roşu

les jeux sont faits madames et messieurs
les jeux sont faits
"acum chiar de-o săptămână umbla moartea prin grădină
rupând fir din rădăcină şi pe tine de inimă"
fată cu pulover roşu

iar lumea se face mică de tot
şi urâtă
şi friguroasă
sub stindard negru

vedere de pe pod în infranegru

dacă îţi vine să-ţi sfâşii carnea
când priveşti amurgul ăsta fără sfârşit dintre cuvinte
când simţi că Dumnezeu nu mai e cu tine
şi ţi-a uitat limba
şi te-a uitat pe movila ta de bălegar

dacă îţi vine său urli dintre pulpele uscate ale micii vicioase
poezia

dacă se-ncheagă din frigul zidurilor între care a sfârşit dragostea
zidul depărtărilor
din smogul cianotic
cianoza acestei primule
din croncănitul de corbi ai Bacăului
croncănitul inimii
din tusea acră cu cheaguri
din
oţetul cu care îmi spăl rănile
durerea de a fi

dacă se zbate între pereţii subţiri ai minţii
un rock'n'roll în dezacord cu muzica firelor de telegraf
cu vântul huind
prin ochii statuilor

dacă sufletul şi creierii nu mai produc vise şi visări ci doar
vânt şi uruit de mecanisme în delir de autodistrugere

dacă în new brave world nu-i nimic altceva decât
ceaţă şi smog nebunie şi vomă şi vene sparte

dacă nu-ţi mai aminteşti
cine eşti cine suntem

dacă eu nu pot exista
în zilele
în care nu scriu

dacă hălci din viaţa din trupul meu s-au dus deja pe apa sâmbetei
deşi chiar aici în ciuda tuturor şi a morţii vreau să ridic
edificiu din cristale pufoase şi mângâieri
pentru vaca-Domnului pentru merişorul sălbatic
pentru copilul din no man's land

dacă el de pe pod
aruncă
ochi şi degete din care încă mai picură lumină şi litere

dacă el aruncă
poeme cu unghii cu intestine şi dinţi de fiară
bilete de tramvai cu poveşti răsuflate de dragoste
chitanţe ştampilate cu bocancul
flori stanţate cu firul roşu
suflete perforate cu picamerul
texte de fier

dacă e gata-gata să arunce capul însângerat pe tavă
cu arginţii încleiaţi alături

dacă eu îl împing în hăuri şi nu se întâmplă nimic
şi de pe pod în infraroşu în infranegru
durerea n-are contur
şi eul n-are contur nici ţară nici drum

dacă stau singur pe un pod care nu leagă nimic
într-o lumină de oţel şi mâl
ca o pasăre între două lumi

iarna iernilor NU

ai luat chipul durerii dar în tine nu e numai durere
- ceva sfâşietor de frumos stă gata să se risipească
într-un fel de cântec - plâns
într-un fel de mamă-copil cuibărită-n copiii pe care nu i-a avut

carne ruptă cu cleştele
ca să hrăneşti zgripţorul din tine - numai gheare şi scârnă
- numai NU numai NU
un fel de somn în sudori reci cu moartea de mână
prăvălit între flori de fum piei de şarpe ochi sparţi

acum eşti merişorul sălbatic care îşi trăieşte prima iarnă
după o înflorire fără rod
iarna iernilor neagră
iarna iernilor NU

da
trece prin odăi cu ochii în sânge disperarea
se agaţă de mobile varsă pe covor fiere neagră-verzuie
carne şi sânge - strigă
var şi cărămidă - strigă
lumină şi ţărnă -
pentru zgripţorul cuibărit în tine înfometatul nesătulul dezmăţatul

LEAP?D?-L LEAP?D?-L

da da
o dragoste ostilă împovărează apusul
pe tarade se face ţăndări
lumina
se face pământ

o mână bătrână şi osoasă deşurubează creierul
apoi desprinde
de sub osul frunţii cu bisturiul şi dalta
cerul înstelat
textul
cu poemul acesta în care o mână bătrână şi osoasă
taie
ombilicul unui zgripţor bătrân deja albit deja altul
şi el
să aprindă focuri în hăurile din tine
în poem
altele

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara