Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Istoria abandonată de Cristian Teodorescu

Din ambiţiosul proiect interbelic al unei istorii ilustrate a comunei Slobozia n-au rămas decît vreo cîteva fotografii şi, poate, paginile introductive scrise de învăţătorul P. Ideea i-a venit primarului, în timpul unei partide de table cu învăţătorul. Jucau în curtea casei lui P., sub umbrar, şi bunicul meu, care se apucase de fotografiat, le-a făcut o dată o poză. Învăţătorul, patriot local s-a oferit să scrie textul, iar bunicul meu să pozeze edificiile şi personalităţile comunei. Contribuţia lui nu era tocmai dezinteresată: avea nevoie de o ţidulă de la primărie ca să facă fotografii la minut prin tîrguri şi la bîlciuri. Învăţătorul s-a împiedicat în originile comunei. Nu ştia nimeni cît erau de îndepărtate. Iar în istoria ei orală existau mărturii neconvenabile pe care iniţial P. voia să nu le menţioneze. Ulterior s-a răzgîndit, căutînd un nume mai vechi al comunei, pe care nu l-a putut descoperi, sau cel puţin o altă explicaţie pentru numele ei, "Domnu Ilie, cum să fie localitatea noastră sat de ţigani sloboziţi?" "Păi dacă o fi fost..." "Şi unde sînt, domnu Ilie, ţiganii ăia sloboziţi?" Învăţătorul i-a enumerat cîteva nume. Nu erau prea mulţi: "S-or mai fi amestecat cu românii, S-or mai fi dus şi prin alte părţi" "Şi noi, ăştilalţi, tot sloboziţi sîntem?" Bunicul meu, mai închis la piele, ţinea brutăria comunei, dar se cam săturase de ea. De aceea se apucase de poze. El auzise că "înainte", la ţară, fierarii, brutarii, de lăutari nu mai vorbim, erau ţigani. Dacă n-aveau pămînt, trebuia să trăiască şi ei din ceva. "Mă, nea Fănică, te complaci prea uşor. De-aia zic, să facem o istorie a comunei şi s-o tipărim la Bucureşti! Şi un album de fotografii!" Primăria, biserica, şcoala, monumentul şi notabilităţile.
Într-o săptămînă,dl Ştefan Theodorescu, artist-fotograf, Slobozia a pozat tot, chiar şi pe şeful de post, deşi nu era localnic. Pozele nu erau cine ştie ce - artistul încă îşi făcea mîna în vederea expediţiilor la bîlciuri şi nu stăpînea toate tainele developării. Toată comuna s-a dus la primărie să le vadă. Dl Fănică i-a fotografiat pe treptele primăriei. Preotul era în mijloc, totuşi primarul se vedea mai bine. Mai erau acolo notarul, moaşa, tînăra soţie a învăţătorului, iar sus în stînga, în haine de duminică şi cu gîtul lungit, sărăcia de Papurică, negustorul de peşte şi de raci. |sta umbla din casă în casă cu coşul de papură, dimineaţa cu peşte, mai pe la amiază cu raci.

Dl Ilie învăţătorul se ducea la bătrîni acasă şi îi întreba ce mai ţin minte. Cercetase fără mare spor catastifele bisericii şi îşi făcea curaj să-i scrie lui Nicolae Iorga. A prins el cîteva fire, că poate satul o fi fost numit aşa de ruşii lui Kiseleff, ori că ţiganii care au plecat de aici în alte sate or fi zis că vin din slobozie, dar nimic sigur. După ce şi-a făcut treaba, nea Fănică a vîndut brutăria şi cu ce bani a mai adunat din poze a cîştigat licitaţia cîrciumii din gara Medgidia. Învăţătorul a fost trimis din greşeală în linia întîi, pe frontul din Rusia, confundat cu un legionar care avea acelaşi nume. Numele acestui patriot local n-a ajuns pe monumentul eroilor din Slobozia, ci doar într-o scrisoare prin care tînăra dnă P era anunţată că soţul ei a căzut pe cîmpul de luptă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara