Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Jan Kott de Olga Zaicik


În ajunul Crăciunului, la 23 decembrie 2001, a dispărut Jan Kott, cunoscut şi recunoscut printre teatrologi şi nu numai - în special - pentru două cărţi: Shakespeare, contemporanul nostru şi Zeul mâncat (în ediţia americană şi în cea engleză din anii 1973 şi 1974 purtând titlul The Eating of the gods, în cea franceză Manger les Dieux).
În prefaţa ediţiei poloneze din 1986 a acestei din urmă cărţi, Jan Kott explică în felul următor interesul lui pentru tragedia greacă: "Despre tragedia greacă am început să scriu după Shakespeare, contemporanul nostru. Contemporaneitatea pe care am descoperit-o în Shakespeare reprezintă propria mea experienţă: politică şi teatrală. În tragedia greacă am căutat de asemenea contemporaneitatea, altminteri de ce aşi fi scris despre ea. Ea este o altă contemporaneitate aflată nu doar în experienţa mea proprie sau chiar în experienţa generaţiei mele, ci cu mult mai generală şi neschimbătoare. E de ajuns un singur exemplu pentru a lămuri ce înţeleg prin contemporaneitatea generală a tragediei greceşti. Pentru toţi aceia care şi-au pierdut pe cei apropiaţi, singura consolare, dacă există vreuna, este de a înmormânta trupul celui dispărut, conform cu ritualul moştenit şi sacru. Pentru aceia dintre noi care nu se bucură de această favoare, care nu ştiu unde se află mormântul taţilor, mamelor, fraţilor, surorilor, fiilor şi fiicelor lor este o calamitate suplimentară. Contemporaneitatea tragediei greceşti constă din prezentarea în cuprinsul ei a atrocităţii sorţii, a atrocităţii vieţii, a atrocităţii lumii. Şi refuzul acestei lumi şi a celor care au rânduit-o şi o conduc: zeii şi stăpânitori."
Dar nu numai Shakespeare şi tragicii greci l-au atras pe Jan Kott, ci teatrul în genere, terenul prin excelenţă al controversei, al ciocnirii zgomotoase, adesea sângeroase a ideilor. De aici mai era doar un pas până la regie. Din propriile sale afirmaţii aflăm cum a încercat (fără folos oare? sau dimpotrivă) să se instruiască într-un domeniu esenţial pentru activitatea sa în foiletonul: Lecţia de regie. Era după spusele sale prin 1964 sau 1956 când a fost invitat de British Council din Varşovia pentru două, trei luni în Anglia. Astfel, în calitatea sa de "shakespeareolog polonez", participă la cursurile de engleză la Oxford. Curând după aceea, invitat să regizeze două piese de Mrozek, îl consultă personal pe Peter Brook a cărui îndrumare sună după cum urmează: "Există doar două taine ale regiei pe care nu ai voie să le uiţi. Când priveşti spre scenă din rândul cinci sau şase, să le atragi atenţia actorilor ca nici unul să nu-l acopere pe celălalt. Iar atunci când doi actori intră prin aceeaşi uşă, să le spui care să intre primul şi care al doilea, altfel se vor lovi în capete. Restul e o prostie şi nu-ţi va pricinui dificultăţi." Dacă "sfatul" lui Peter Brook este o glumă, ea a stat nu mai puţin la baza unei activităţi deosebit de îndrăgite. Aşa cum au demonstrat numeroşi cercetători, pe Kott în calitate de regizor nu l-a interesat să construiască în colaborare cu actorul un personaj, sau să compună un spectacol, ci să găsească mijloacele de a da piesei expresivitatea corespunzătoare. După opinia sa regizorul e liber să găsească "semnele" care nu sunt în textul propriu-zis dar trebuie introduse chiar dacă provin dintr-o altă operă sau dintr-un alt tip de teatru.

Extrem de interesante în acest sens mi se par fragmentele din scrisorile lui Jan Kott adresate confratelui şi prietenului său cu mult mai tânăr Jerzy Timoszewicz - publicate în "Dialog" numărul 7, iulie 2002 (mensualul polonez consacrat dramaturgiei contemporane, teatrale, de film, radio şi televiziune".
De pildă:
Edinburg, 10 septembrie 1963. (Se referă la două piese ale lui Mrozek) "Sunt după o săptămână de repetiţii şi mai am înaintea mea trei până la premieră... Mi-au cumpărat conform "partiturii" mele un mic supermarket şi am pentru În plină mare mai mult echipament şi gioarse decât într-un magazin pentru turişti. Iar pentru Poliţia un covoraş alunecând din ascensor - şi o ieşire inexistentă. Întrucât actorii nu pricep ce le spun, iar eu nu îi înţeleg pe ei, presupun că voi realiza o mare naturaleţe a expresiei. După premieră, regizorul va fi mâncat - "Kottcottlets". E un fel de mâncare nou. Şi o a treia limbă - a treia, deoarece ei au aici english şi scottisch, iar acum au "Kottish"."
Sau Berkeley, 3 decembrie 1967: "Pentru variaţie predau la cursuri pe greci, iar vara pun în scenă Oreste de Euripide cu coruri happening, cu două fragmente scoase din film, (războiul şi demonstraţiile), cu Elena pe trapez, Pilade pe motocicletă şi toată harababura pe treptele Casei Albe din Washington... Cronicile din presa londoneză cu privire la Cum vă place s-au adunat cât o mapă plină. Majoritatea criticilor se arată scârbiţi, dar biletele la spectacol sunt vândute pe trei luni de acum încolo. Am fost declarat drept papă al pederastiei, toţi scriu despre "Kotteria" care a cuprins teatrele iar un critic de la "Financial Times" a scris că am distrus teatrul englez şi tradiţia shakespeareană pentru cel puţin douăzeci de ani..."
Afirmaţii confirmând o vigoare morală de invidiat şi o mereu proaspătă viziune regizorală neinhibată de nici un fel de prejudecăţi.
Interesante pentru cunoaşterea ultimei perioade din viaţa lui Jan Kott, mai exact a ultimelor zile sunt mărturiile criticului literar Jadwiga Jaworowska din Zeszyty Literackie, nr. 79, vara 2002, căruia scriitorul i-a încredinţat ultimile sale pagini scrise: Piniakoteka, dedicate iubitei lui pisici (aşa cum scrisese mai demult foiletoanele despre balene, delfini sau cimpanzei).
E o perioadă extrem de grea pentru el, după pierderea soţiei, a cărei cenuşă fusese împrăştiată în ocean, aşa cum ea îşi dorise. Kott mai scrie foarte puţin şi cu mari pauze, lucrează jurnalul Piniei, debutând cu 3 octombrie 2000, când a luat-o de la adăpostul pentru câini şi pisici de pripas şi continuând cu meditaţiile privind comportamentul Piniei (de fapt un motan negru cu botul alb şi şosete albe) în diverse împrejurări. Un fel de jurnal al sfârşitului propriei sale vieţi.