Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Joyce şi alţi clasici de Mircea Mihăieş

S-au împlinit, în 2 februarie 2012, o sută treizeci de ani de la naşterea lui James Joyce şi nouăzeci de ani de la publicarea capodoperei sale, Ulysses. N-am scris nimic pe aceste teme – copleşit de enervante probleme ale contingentului.

Mai mult, a trecut pe lângă mine şi data de 16 iunie, aşa-numita Bloomsday, ziua în care a fixat Joyce acţiunea romanului său. 16 iunie 1904, o zigraniţă în istoria literaturii: din acel moment nimic n-avea să mai fie ca înainte. Nici măcar trecutul.
M-am bucurat să descopăr însă iniţiativa Editurii Humanitas de a propune noi traduceri în româneşte ale principalelor cărţi ale lui Joyce, într-o elegantă „serie de autor”. Oamenii din Dublin, suita celor cincisprezece povestiri dedicate „oraşului paralitic” irlandez, beneficiază de o inspirată transpunere datorată lui Radu Paraschivescu. Prefaţat de Dana Crăciun, volumul ne trimite în atmosfera tulbure, depresivă, plină de rataţi, nefericiţi ori învinşi ai unei istorii nedrepte. Recitirea cărţii evidenţiază similitudini – în zona grotescului şi a mizerabilismului – cu brava lume în care ne e dat să trăim. Deşi numele lui Joyce e legat de experimentalism, de explorarea tehnicilor monologului interior şi ale fluxului conştiinţei, Oamenii din Dublin e o scriere care nu depăşeşte cu mult graniţele realismului victorian. Punerea accentului pe analiza psihologică şi poeticitate indică, totuşi, existenţa intenţiilor reformatoare.
Finalul cărţii – respectiv al ultimei secvenţe a volumului, povestirea Cei morţi – sugerează pătrunderea într-un mediu al visării şi neantului, descriind scufundarea întregii Irlande sub zăpadă, deşi în Irlanda zăpada aproape că nu cade niciodată: „Da, aveau dreptate ziarele: zăpada acoperise toată Irlanda. Cădea pretutindeni în câmpiile mohorâte din centru şi pe dealurile despădurite, cădea uşor pe Mlaştina lui Allen, iar mai la vest cădea la fel de uşor peste valurile întunecate şi rebele ale Shannonului. Cădea, de asemenea, peste cimitirul părăsit de pe deal, unde fusese îngropat Michael Furey. Zăpada se aşternuse din belşug pe crucile şi pe lespezile strâmbe, pe ţepii metalici ai portiţei de la intrare, pe tufele uscate de scaieţi. Sufletul i se topea încet, în timp ce auzea zăpada căzând uşor peste univers şi la fel de uşor căzând, ca o pogorâre a zilei de pe urmă, peste toţi cei vii şi cei morţi.”
Filmul din 1987 al lui John Huston, ecranizare a prozei-sinteză The Dead, avându-i pe Anjelica Huston şi Donal McCann în rolul Grettei şi al lui Gabriel Conroy, propune, în final, o tulburătoare viziune plastică a unui tărâm dezolat şi dezolant, brăzdat de-o vegetaţie pipernicită, de plante cu spini, copaci doborâţi şi frânţi, bătuţi de vânt, în care doar crucile de cimitir şi ruinele vechii civilizaţii celtice par să reziste în poziţie verticală. Deşi simplă, metafora se dovedeşte atât de puternică, încât poate fi considerată o veritabilă marcă a aspiraţiilor plasate mereu de-a curmezişului istoriei ale metafizicii irlandeze.
Într-o formulă de-o complexitate adeseori deconcertantă, cartea următoare, Portret al artistului la tinereţe arată cât de radical a devenit, în doar câţiva ani, discursul lui Joyce. Monologul interior, fluxul conştiinţei şi chiar dezarticularea pronunţată din ultima parte a cărţii aparţin unui autor care-şi asumase tehnicile radicalismului modernist. Transpunerea Antoanetei Ralian a ţinut cont tocmai de aceste mutaţii din creaţia lui Joyce, beneficiind şi de excelenta cunoaştere a experienţelor mistice care, la suprafaţă sau în profunzimi, modulează proza joyceană. Fără a fi un autor religios, Joyce utilizează religiosul ca factor de structurare a romanului. Acesta reprezintă nu doar un model de „iniţiere în viaţă”, ci şi de organizare textuală.
Dificultăţile traducerii sunt incomparabil mai mari decât în cazul Oamenilor din Dublin. Ele pornesc chiar de la titlu (în engleză, A Portrait of the Artist as a Young Man, relativizează şi particularizează, subliniind unicitatea experienţei, faptul că acesta e doar unul din posibilele portrete ale artistului) şi continuă prin nenumăratele vocabulevaliză, aluzii culturale şi jocuri de cuvinte. D-na Antoaneta Ralian a optat pentru o traducere explicativă, amprentată de note de subsol şi de formule cvasideconstructiviste. Aggiornamento-ul lexical a reprezentat pentru traducătoare o prioritate şi, totodată, o provocare. Vasta experienţă şi „flerul” dovedit în abordarea frontală a capcanelor lingvistice şi ideatice au avut o contribuţie majoră în ducerea la bun sfârşit a acestui veritabil tour de force.
Proiectul iniţial al Editurii Humanitas trebuia să fie încoronat de republicarea traducerii capodoperei Ulise. Spre surpriza editorilor, a cititorilor şi a librarilor, în primăvara timpurie a acestui an, editura Univers a scos pe piaţă o ediţie ne-varietur a versiunii din 1984, în două volume, în traducerea şi cu notele lui Mircea Ivănescu, apărută la vechea Editură Univers. În 1996, sub dubla siglă Editura Univers / Editura Fundaţiei Culturale Române, cartea a fost repusă în circulaţie într-un volum masiv, cu o prefaţă de Ştefan Stoenescu, prin simpla reluare a textului din 1984. Iar acum, în 2012, cititorul poate achiziţiona ediţia cu coperte negre de la noua-vechea editură Univers.
Nu cunosc împrejurările în care a fost posibilă tipărirea unei cărţi de asemenea amploare fără necesarele aduceri la zi. Dar e limpede că la mijloc e ceva tulbure. Există, aşadar, temeiuri să credem că Editura Univers a pus în circulaţie o ediţie oarecum depăşită, fără a opera necesarele aduceri la zi şi corecturi. În opinia mea, e imposibil să faci o traducere corectă a lui Ulysses dacă nu ai la dispoziţie un instrument precum Ulysses Annotated. Notes for James Joyce’s Ulysses, al lui Don Gifford şi Robert J. Seidman. Or, e limpede că Mircea Ivănescu n-a putut folosi acest ghid indispensabil. El a apărut, într-o formulă restrânsă, în 1974, şi a fost revăzut şi augmentat în 1988. Ediţia pe care o am eu e un „monstru” format in octavo, de aproape 700 de pagini. Or, primele traduceri ale lui Mircea Ivănescu din Joyce, pentru revista Secolul 20, datează din 1970-1971. La publicarea în volum a substanţialului număr de pagini tipărite atunci, ele au fost reluate întocmai.
Iată câte probleme sunt ridicate de publicarea unei mici serii de autor! Şi asta în condiţiile în care despre opera lui James Joyce există tone de cărţi care au elucidat şi ultima silabă ambiguă din scrierile sale. În tratatul cvasiarheologic al lui Bruce Arnold, The Scandal of Ulysses. The Sensational Life of a Twentieth-Century Masterpiece (St. Martin’s Press, 1991), găsim o detaliată istorie a editării şi reeditării capodoperei lui Joyce, de la ediţia din 1922, tipărită de Shakespeare and Company, librăria-editură din Paris a Sylviei Beach, la ediţia „sinoptică”, din 1984, a profesorului Hans Walter Gabler, şi intrată în circulaţie în 1986 sub titlul Ulysses: The Corrected Text. Aceasta din urmă a dus la atacul vehement al lui John Kidd, publicat în 1988, în „The New York Review of Books”, în care ediţia lui Gabler este pur şi simplu dărâmată.
Am trecut în revistă toate aceste lucruri doar pentru a constata, într-o ţară în care avem o singură ediţie încheiată dintr-un autor clasic (seria Rebreanu), ce primejdioase continuă să fie legăturile şi forţa de atracţie/respingere a clasicilor!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara