Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Jung sau Steiner? de Dorin-Liviu Bîtfoi


Poate părea destul de ciudată, la o primă vedere, trasarea unei paralele între destinele şi operele celor doi întemeietori din titlu - unul al psihologiei analitice, celălalt al antroposofiei. Nici nu este, de altfel, un demers obişnuit, neexistând, până la autorul lucrării de faţă, decât prea puţine şi sumare apropieri ale antroposofilor de psihanaliză ori de psihologia analitică - şi viceversa.
Interesant este că Rudolf Steiner şi Carl Gustav Jung ar fi avut unele premise, în epoca lor, de a se cunoaşte reciproc, personal, ori cât priveşte teoriile dezvoltate de fiecare (dincolo de unele menţiuni izolate din corpusul operei lor). Este vorba în primul rând despre premise biografice, cei doi "giganţi" (cum îi numeşte autorul) fiind contemporani, la o numărătoare foarte riguroasă a anilor, o jumătate de veac - şi evoluând în spaţii geografice destul de apropiate.
Aşa cum remarcă însă şi Wehr - ţine de legile interioare ale unei mari gândiri să rămână foarte adesea complet surdă la adevărurile unui alt mare gânditor - care este poate de aceeaşi magnitudine (nu de puţine ori chiar în interiorul aceluiaşi domeniu, sau câmp de idei: nu mărturisea oare Bergson, la un simpozion, că nu pricepuse nimic din ideile lui Husserl? Şi nu evita oare Freud să-l citească pe Nietzsche - pe baza presimţirii că ar putea întâlni la acesta idei mult prea asemănătoare cu ale sale, faţă de care
s-ar simţi asimilat?).
Pentru Wehr, Jung şi Steiner sunt mai întâi de toate întemeietorii a două ştiinţe care aproximează adevăruri din zona atât de înfricoşătoare a numinosului, depăşind prin aceasta domeniul rămas îngust al ştiinţelor axate pe o realitate senzorială şi pe datele experienţei empirice. Din acest punct de vedere, de pildă, Jung se apropie mai mult de Steiner decât de Freud, ultimul având un limbaj mai accesibil în limitele experienţei pozitive. Pe acest tărâm al ştiinţelor spiritului, sau al "spiritualului-sufletescului", atât Jung, cât şi Steiner vor fi avut grijă (fiecare la momentul şi în contextele specifice) să precizeze cu stricteţe că nici personalitatea lor culturală, nici teoriile lor nu trebuie preluate dog-matic, ci aşezate întotdeauna sub semnul provizoratului şi al revizuirilor critice de către urmaşi.
Demersul lui Gerhard Wehr din această carte nu este aşadar, printr-o frumoasă consecvenţă cu spiritul operelor maeştrilor săi, nici unul foarte transparent (deşi e totuşi foarte bine documentat), cât unul al intuiţiei şi al racordurilor nu foarte evidente; şi nici reverenţios peste măsură nu este cu litera acestor opere (pe care o cunoaşte totuşi în amănunt). Dorinţa lui Wehr este de a realiza o confruntare între Jung şi Steiner (care să o schiţeze, poate, întrucâtva, pe cea evitată ori ratată de cei doi în timpul vieţii), ceea ce revine, într-o primă instanţă, la a semnala deosebirile dintre două perspective fundamentale ale timpului nostru (fără a le nivela cu scopul unei armonizări forţate) şi a decanta ulterior, cu atât mai profitabil, punctele comune ale acestora, către o perspectivă pe cât posibil integratoare, sau oricum sinoptică.
Ca un folos secundar, din pasionanta confruntare a ideilor celor doi un cititor perspicace, dar poate mai puţin familiarizat cu psihologia analitică sau / şi cu antroposofia va obţine schiţe destul de corecte ale acestor idei - în mod paradoxal, tocmai pe baza unei abordări complexe şi aprofundate a două domenii de o subtilitate extremă.
La vremea sa, titanicul Martin Eden îşi începea educaţia cu lectura unei cărţi de teosofie a lui H. P. Blavatsky. E de presupus că personajul lui Jack London s-ar fi simţit mai puţin descurajat în eforturile sale dacă ar fi avut la îndemână şi o carte explicativă precum cea a lui Gerhard Wehr.




Gerhard Wehr, Doi giganţi: Jung şi Steiner. Confruntare şi sinopsis, trad. Daniela Ştefănescu, Ed. Trei, Bucureşti, 2002, 246 p., f.p.