Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Jurnalul unui cobai de Ana Selejan


Este titlul memoriilor lui Miron Radu Paraschivescu, tipărite în 1994 (Editura Dacia), după ce ediţia princeps apăruse la Paris, în 1976, cu titlul Journal d'un hérétique. Eram pe atunci în plină documentare (mai mult decât trudnică) şi elaborare a celui de-al doilea volum din Literatura în totalitarism, în care investighez fenomenul realist-socialist din anii 1952 şi 1953; apăruse primul volum (în 1994), apăruse, de asemenea, şi cartea Reeducare şi prigoană (1993) în care radiografiam, printre altele, marile procese ale anului 1948, intentate scriitorilor care încă nu se aliniaseră la ,cultura în sens unic" - ca să folosim o sintagmă a lui Miron Radu Paraschivescu, adică la cultura de stânga: ,literatura pentru masse" (sintagmă care avea să primească, în curând, alt nume: realism-socialist - ,metoda metodelor"). Printre primii incriminaţi: Tudor Arghezi, la demolarea căruia pusese şi Miron R. Paraschivescu destulă dinamită, după cum arătam în dosarul cazului Arghezi din pomenita carte.

Apărut postum, în ediţia primă, la cinci ani după moartea autorului său (şi la aproape nouă ani de când Miron Radu Paraschivescu îşi încredinţa manuscrisul lui Virgil Ierunca), Jurnalul unui cobai cunoaşte, în ediţia românească, o formă îmbogăţită şi îmbunătăţită de autor, spun editorii, deşi, încă nu este vorba de o ediţie integrală, căci mai există ,un număr important de însemnări disparate (...) pe care nu le-am luat în considerare"(p. 3). Consemnând evenimente din perioada 1940-1954, jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu nu este numai o scriere intimă, personală, care mărturiseşte despre nenumăratele obsesii şi drame ale diaristului (femeile, ,uscăciunea" lirică, antipatiile şi inamiciţiile literare, dorinţa de a scrie un roman, dorinţa de ascensiune), iluzia şi deziluzia politică - ,mă consider un comunist fără partid" - scria, în 1952; boala - ,sufăr de excitaţie maniacală" ş.a.), ci se doreşte şi ,un document al generaţiei noastre" (p. 8). Poate să mire de aceea că unele evenimente politice din primii ani postbelici în care M. R. P. a fost din plin implicat sau campaniile de presă pe care le-a dus împotriva lui Tudor Arghezi sau a ,criziştilor" sunt prea puţin sau deloc reflectate în jurnal.

Dar dacă despre ele jurnalul nu depune mărturie, despre ce este vorba, totuşi, în cele peste 480 de pagini? Despre foarte multe, încât nici în linii generale nu vor putea fi schiţate în acest context. Oricum, este vizibilă diferenţa de tonalitate şi de imagine a diaristului din prima parte a jurnalului (1940-1944) şi după aceea. în etapa mai calmă, chiar împlinită, a vieţii sale, surprinsă în filele jurnalului de până în 1945, Miron zis Nucicu are cultul prieteniilor (Traian Şelmaru, Ion Vinea, Ion Vlasiu, Ghiţă Roll, V. Iliu, Marcel Iancu, Mircea Streinul ş.a.); al lecturilor (Dabit, Exupery, Pierre Herbart, Thornton Wilder, Const. Mille etc.); al poeziei (,Să mă întorc la mahala! Acolo e, pentru mine, toată poezia pe care o iubesc atâta"); al iubirilor (pentru Florina, Loti, Magdalena, dar mai ales pentru Loti, singura lui iubire). Diaristul are şi antipatii, dar sunt accidentale, fără adâncime afectivă: pentru Vladimir Streinu, Bogza, Bellu Zilber, Mircea Grigorescu - şef la Timpul.

Se-nţelege că jurnalul este şi un document al vremii: despre cutremurul din 1940, despre legionari, dar mai ales despre atmosfera şi colegii de la Timpul, unde lucra (şi semna cu pseudonimul Paul Scorţeanu), despre grupul de la Albatros (Tiberiu Tretinescu, Virgil Untaru (Ierunca), Geo Dumitrescu, ,poet până-n vârful unghiilor", Marin Preda, Stelaru, T. Bărbulescu ş.a.), cu toţi talentaţi şi îndrăgiţi: ,care mai de care poet (...) cu un munte de tinereţe în ei. îi iubesc şi îi admir".

Jurnalul anilor 1944-1948 dezvăluie câteva obsesii: de a fi romancier, de a pleca în diplomaţie, ca ,ataşat de presă", de a continua ,scrisul politic" chiar dacă ,azi, când comuniştii sunt la putere, înverşunarea mi-e mult mai redusă". Tot de-acum se înmulţesc şi nemulţumirile faţă de lumea politică şi literară. Paginile jurnalului de după 1948 au o tonalitate mult schimbată. Din ele se conturează imaginea unui ratat, a unui ins dual, rău cu sine, rău cu ceilalţi, cangrenat de eşecul profesional, măcinat de boală şi de marginalizarea profesională, dar încă însufleţit de ambiţii de tot felul.

După 1948, este nemulţumit de cariera literară, deşi - spirit autoscopic - se ştia mereu în impas, în aporie şi-n lipsă de creativitate. Publică volume de poezie partinic-encomiastică: Cântarea României (1951), Laude (1953 - distins cu Premiul de Stat cl. II), Laude şi alte poeme (1959), Declaraţia patetică (1960), beneficiind de cronici ponderat-laudative, dar figurând întotdeauna în enumerări pozitive, printre poeţii ,pe linie". în decembrie 1949 apare la Cluj Almanahul literar al cărui prim-redactor este, pentru numerele 1-6. Boala nervoasă - al cărei debut şi primă tratare medicală şi-o face în aprilie 1948 - recidivează. Abandonează gazetăria cotidiană (sau este nevoit s-o facă). Se consideră un nedreptăţit, un exilat în provincie (Cluj, Braşov). Se refugiază în himerice proiecte de roman (acelaşi la care visa încă din primele pagini din jurnal - ,mult aş da să pot scrie un roman" - scria în 6 martie 1940).

Le scrie (nu se ştie dacă le şi trimite) scrisori înalţilor demnitari responsabili de soarta culturii, unii foşti buni prieteni (Traian Şelmaru), ceilalţi bune cunoştinţe: Leonte Răutu, Iosif Chişinevschi (în 1953 şi 1954), Constanţa Crăciun (1954).

Jurnalul anului 1953 începe, de pildă, cu o scrisoare (trimisă sau nu?) lui Gheorghiu-Dej. în toate epistolele, printre problemele de interes general, M. R. P. strecoară cu subtilitate ideea necesităţii reabilitării şi revenirii sale, făcând risipă de sentimente, elogii, cunoştinţe şi idei, după destinatar. Lui ,dragă Traiane", bunăoară, îi scrie în 1952 cum, cu ,multă prudenţă de grija sănătăţii încerc să reintru în lume", scriind poezie de calitate, căutând ,versul de sonoritatea şi limpezimea cristalului", în contrast cu ,monumentele de mediocritate" din vreme. ,Dar cred că e timpul, dragă Traiane, ca voi (...) spunând ,da" producţiilor submediocre ale unor Frunză şi Deşliu, să lăsaţi să se afirme şi producţia de calitate, a unor Tulbure sau Marin Preda."

Lui Gheorghiu-Dej, după un succint dar impresionant CV, încheiat cu formula ,mă socotesc comunist fără partid", îi mărturiseşte adânca emoţie (,am plâns ca un copil şi am scris poezia pe care v-o alătur") la auzul unei conferinţe a aceluia împotriva birocraţiei. Ca om din ,viaţa provincială" (,de cinci ani trăiesc şi lucrez în provincie. De cinci ani aud glasul oamenilor pe care-i conduceţi..."), ca tovarăş nedreptăţit (,}inut departe de Bucureşti, din 1948 stau în provincie şi zadarnic încerc să mă mut în capitală, nici secţia de agit-prop a CC-ului, nici Uniunea Scriitorilor nu-mi pot înlesni găsirea unei locuinţe"), se hotărăşte să-i spună lui Dej ,ceea ce ani de zile îmi coace în suflet", adică propria sa situaţie, nerezolvată din cauza rutinei birocratice precum şi slaba calitate a secţiilor de agitaţie ideologică (agit-propul) care ,cultivă neadevărul, bombasticismul, înfloriturile de paradă" etc. etc. şi încheie: ,Vă stau oricând la dispoziţie cu argumente concrete".

Lui Iosif Chişinevschi îi scrie, tot în 1953, o scrisoare în termeni categorici şi ultimativi, pentru că ,izolat de Capitală, cu toate repetatele mele demersuri, nu mi s-a putut găsi o locuinţă cu două odăi" şi pentru că volumul de la ESPLA depus în 1951 ,aşteaptă (...) o viză pentru tipar, care nu mai vine". Ambele probleme solicitate îi vor fi rezolvate, dar scrisoarea merită citită pentru îndrăzneala critică la adresa sistemului de propagandă comunist (presă, edituri, cărţi).

De altfel, savoarea jurnalului lui Miron Radu Paraschivescu stă în dimensiunea lui criticistă, în formulările memorabile, în etichetele plastice pe care le pune cu uşurinţă în dreptul multora. Lumea şi viaţa literară (şi nu numai) pare, astfel, o imensă porcărie - vorba lui Arghezi. Să concretizăm:

,Articolul - ca şi întreaga lui activitate - al lui Zaharia Stancu din România liberă de azi, e un model al genului oportunisto-fripturist (p. 316) l Lucia Demetrius, care pare să fie autoarea preferată, reprezentativă, chipurile, a regimului (...) şi-a tipărit, adică i s-au tipărit trei cărţi (...). Literatură fadă, icnită, stearpă, falsă (...). Ce mai pot spera eu, oare, care nu pot scrie un rând fără sinceritate şi înverşunare? (p. 363). l Petru Dumitriu (alt limbric netalentat şi mincinos faţă de el şi faţă de lume) - p. 364 l Dintre toţi tinerii pe care i-am cunoscut, cel mai profund antipatic (deşi talentat) mi-este Baconsky (p. 371) l în studiourile noastre care înghit miliarde (...) nepricepuţi ca Novicov, Nicolae Bellu, Asia Moraru, diletanţi ca Dinu Negreanu, duşmani deschişi ca Marietta Sadova, îşi fac veacul şi mendrele în scaunele de răspundere ale acestui departament (p. 381) l Ridicula Maria Banuş, oportunistă şi penibilă, s-a apucat să-l modifice pe Shakespeare, în Hamlet. La schimbarea gărzii din primele tablouri, când replica este: ,Trăiască regele!", nefericita de Banuşa, lipsită şi de decenţă, şi de un elementar bun simţ, a pus pe româneşte: ,Trăiască republica!" E poeta oficială a UFDR-ului! Halal poetă!" (p. 396) l De ce s-o fi mulţumind Răutu să aibă Ciceroni şi Stanci când poate avea, la un preţ egal, pe Blaga sau Barbu? (p. 427) l Invazia asta a ,crapulei" a copleşit şi a viciat până-n măduvă încercarea noastră revoluţionară. Pătura crapularzilor a căpătat aproape un caracter de masă: de la nulităţi ca familia A. Toma, T. Şelmaru, A. Baranga etc., până la notorietăţi ca Mihail Sadoveanu şi trena (Sevastos, Cezar Petrescu, Demostene Botez etc.), tot terenul e inundat de ,foştii rezistenţi"; foşti, în realitate, agenţi camuflaţi de poliţie, provocatori notorii sau pur şi simplu slugi ale marii burghezii şi foşti curteni regali ca Zaharia Stancu, Al. Rosetti, Horia Liman, Tiberiu Vornic, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu, Maria Banuş etc. (...) pretutindeni aceeaşi sacrosanctă misiune de agenţi acoperiţi: Eusebiu Camilar, Mihu Dragomir, Florea-Rarişte, Baconski etc. (p. 462) l în plin succes, după primirea premiului de stat (...). Apoi, o surpriză: Marin Preda. Uite că a-nceput să se civilizeze, îmi ziceam. Dar mitocănelul dintr-însul n-a pierdut nici acum prilejul. Zice că e invidios, fiindcă ăsta l-a primit şi el acum un an şi-l credea ceva unic. Pe când aşa... ce valoare mai are dacă mi s-a putut acorda şi unuia ca mine! Nu astea i-au fost cuvintele, dar asta era ceea ce simţea, o ştiu bine. (p. 480) l Citesc într-o revistă literară, o poezie a lui Eugen Jebeleanu împotriva ,duşmanilor păcii" cu un vers care sună aşa: ,Dar dacă totuşi chiar şi-atunci..." Dar totuşi, Evghenie e poet naţional-revoluţionar! (p.486)."

Ce-ar mai fi de adăugat?

Că acest negativism se diluează în substanţa compozită a jurnalului: relatări amoroase şi casnice, fragmente de poezii, scrisori, prefeţe, idei pentru roman, teatru, reproduceri din ,enormităţile presei", reflecţii despre revoluţie, despre ,guvernul nostru", despre diferenţa dintre comunismul revoluţionar (cel interbelic) şi cel guvernamental, despre romanul său favorit, Bietul Ioanide (,Prestigiul culturii se salvează în RPR prin această carte").

Că, marginalizat, spre sfârşit de an 1953 hotărăşte să-şi scrie opera ,numai pentru sertar. N-am ce căuta în concertul dezolant al literaturii noastre de azi". Hotărâre vremelnică, spulberată la prima adiere de succes literar (tipărirea volumelor, premii, sejur la Pelişor - căci ,e înviorător să vezi în cuibul Hohenzollernilor, fiii poporului instalaţi ca la ei acasă").

Că jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu este chiar romanul pe care şi l-a dorit, romanul compozit şi corintic despre ,un hidalgo român", cabotin şi cârcotaş, sentimental şi resentimentar, dorind să aibă nume şi renume, atât în eternitate cât şi-n actualitate.

Un utopic, un cobai, un histrion.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara