Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochean:
JUSTINA de Paul Miron


Prea cuvioasa maică stareţă Justina de la Saon, o mănăstire de pe malul dobrogean al Dunării, se uita de pe cerdac în zare, aşteptînd sosirea vehicolelor poliţieneşti. Decizia nemiloasă fusese luată: chinovia fusese desfiinţată, gospodăria ei predată unui colhos care se ocupa de creşterea păsărilor. Îşi făcu din palmă acoperiş ochilor ca să vadă mai bine ce se mişca pe cîmpia arsă de soare. Un nor de praf însoţea o grămadă de maşini încercînd parcă ruşinat să le ascundă, dar vîntul trădător sufla, dezvelind perdeaua cenuşie. Erau ei. Monarhia îşi aşeză scufia mai bine pe părul rebel, îşi curăţă cu un ciucălău mantia de glod. Cînd potera intra în curte, stareţa era deja în turnul bisericii, la clopote. Se agăţă de coarda celui mai burtos care se bălăbăni greoi, respingînd deranjul. Dar, pînă la urmă, fu totuşi silit să mişte limba şi să bată din ce în ce mai puternic. Sunetele se loveau de dealurile de la Niculiţel, se despicau şi făceau calea întoarsă ca să se piardă în nesfîrşitul apelor din Deltă. Jos, musafirii nepoftiţi împresurară biserica, ţintind cu puştile spre clopotniţă.
O voce acră răbufni de după gard: "Sîntem noi, căpitanul Urdă. Dă-te jos, coţofano, că de nu, te facem sită englezească!" - "Ba, nu mă dau!" Puştile sloboziră foc. În peretele de sus, se deprinseră bucăţi de var. Colbul alb se cernu peste rasa maicii, din nou bună de curăţat. Coborî. Căpitanul o aştepta la capătul scărilor: "Ce faci, maico? Ne jucăm de-a puia-gaia? N-am timp să discut cu dumneata. Ţi-am adus doar o lectură pentru seara asta. Decizia definitivă de evacuare. Ce sfînt o mai fi astăzi? Roagă-te la el, poate te-o ajuta, după cum te lauzi. Noi am sărbătorit de alaltăieri Sînzienele. Am fost repartizaţi pe sate ca să ne înfrăţim cu poporul muncitor. La voi n-a venit nimeni? M-aş fi mirat. Spune-mi, din calendarul vostru, cine e astăzi de jurnă să vă păzească? Hei, nu ştii tu toate."
Justina se închină întorcîndu-se cu faţa spre altarul bisericii şi vorbi ca şi cum ar fi citit într-o carte: "Întru această zi facem pomenirea Sfintei Preacuvioasei mult-pătimitoarea Fevronia care din fragedă vîrstă, luînd asupra ei jugul Domnului Hristos..." Comandantul o opri: "Ajunge. Hai să vedem mai bine ce bilet de amor ţi-am adus!" - "Cum să nu?" Cu o mişcare pricepută, Justina apucă actele şi le rupse aruncînd în vînt petecele de hîrtie zburdalnice. "Cioară boită, curajoasă eşti, dar nu-ţi foloseşte la nimic. În trei zile v-am evacuat. Marţi sosesc bateriile cu puii de găină. N-au voie să răcească. Unde-i băgăm? Tot în biserică. E mai cald." Stareţa plîngea plînsul răscolitor al deznădejdei: "Cum o vrea Dumnezeu." La plecare, căpitanul îi mai strigă din automobil: "La noapte vin tîmplarii. Să-i primeşti bine, că cei mai mulţi sînt de-ai voştri."
Justina deschise uşa bordeiului în care diretica de săptămîni.
Sora Fevronia, care rămăsese cu dînsa, citea, întinsă pe patul de lemn: "Blagosloviţi maică stareţă, azi e ziua numelui meu!"
Justina se lumină la faţă: "Ai dreptate, e un sem de la Dumnezeu pe care nu l-am înţeles îndată."
Trei ani de zile au stat cele două călugăriţe în bordeiul umed şi întunecat, păzind proprietatea soborului lor. Au fost umilite, chinuite, batjocorite, înfometate şi lipsite de apă. Nu s-au clintit din loc.
Dar într-o zi...