Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Însemnări cu morala la urmă:
La ce sunt bune revistele de cultură de Interim

De câte ori am vorbit despre revistele de cultură, n-am reuşit să- i convingem pe mulţi de utilitatea lor. N-am prea fost, cu alte cuvinte, luaţi în serios. De data asta, promitem să lăsăm argumentele, plictisitoare ca toate argumentele, de-o parte şi să umblăm la coarda sensibilă. Şi ce coardă e mai sensibilă decât aceea comică? Veţi vedea ce lucruri hazlii se găsesc în revistele noastre cele de toate săptămânile şi lunile anului, în lipsa cărora am avea puţine motive de râs. Comicul informează şi delectează totodată. Şi e plin de substanţă, una la fel de misterioasă ca materia neagră din univers, deşi nu la fel de răspândită ca ea. Spre a o percepe n-avem nevoie decât de un sâmbure de umor. Cititorii fără umor sunt rugaţi să nu citească decât reviste de umor. Revistele serioase le sunt contraindicate. Din pudoare, nu voi însoţi totdeauna exemplele care urmează de numele revistei în care au apărut.
După ce „servea dimineaţa un pic de ceai”, Constantin Noica se plimba până pe la ora 2 p.m., când „începea din nou scrisul şi gândirea”. Apud Andrei Pleşu, apud Ramona Găină: scrisul şi gândirea unei bibliotecare de la Păltiniş. Mircea Eliade, „la 14 ani a scris articole de entomologie”. Ibidem. Dar de „yesmanele” domnului Mihai Cimpoi de la Chişinău, de Republica Moldova aţi fi auzit dacă nu supravieţuia încântătoarea „Flacără” a lui Adrian Păunescu? Cu siguranţă, n-aţi fi auzit. Nici de legătura de rudenie dintre Patapievici, Mihăieş et. comp. şi speculantul internaţional Soros n-aţi fi ştiut, dacă n-ar fi denunţat-o cu demnitate patriotică, presărată cu câteva grăunţe antisemite, masivul romancier şi eseist de sorginte nietzscheană Nicolae Breban, cu ocazia unui discurs de zile mari, în care a veştejit (Doamne, în ce nobile cuvinte!) „literatura asta de pizdă, de pulă, de cur (şi) de prostituţie” pe care o scriu contemporanii noştri. Sau aţi fi aflat de la Narcisa Iorga că Lilian Zamfiroiu ar fi lăsat la ICR „un buget redus la jumătate” şi la UNESCO o soţie-diplomat, „deşi chimist” la bază. Nu înainte de a „aplana nişte tensiuni imaginare”. Comicul informaţiilor constă în caracterul lor curat imaginar. Fiind vorba despre ICR, cine ne-ar fi ţinut la curent cu oribila expoziţie de la New York consacrată avangardelor româneşti, dacă o parte a presei, conform inubliabilei expresii iliesciene, n-ar fi preluat protestul lui Grid Modorcea, specialist în dezinformarea cu solid temei naţionalist, aflat pe aceeaşi lungime de undă rău vestitoare cu autorul romanului Bunavestire.
Miezul acestui comic publicistic constă în judecăţile de valoare. Criticii generaţiei 2000 se gratulează reciproc şi îşi mângâie tandru pe creştet congenerii poeţi şi prozatori. Cărţile de poezie ale anului 2014, acordate după negocieri subtile între Dan Mircea Cipariu şi trei Gale de poezie, a Tinerilor Scriitori, Radio şi Observator cultural? Iată-le: „nordul e o stare de spirit” de Gabi Eftimie, „Şi cuvintele sânt o provincie” de Adela Greceanu, „anaBAsis” de Bogdan-Alexandru Stănescu sau „garda de corp” de Merlich Saia. Aferim! S-ar părea că valoarea are vârstă. Una mică. Comicul poate îmbrăca uneori o haină poetic-nostalgică, când iese de sub un condei eminamente liric, de data asta fără vârstă: „Pentru a câta oară mi se confirmă că luna mai începe la Sighişoara, aşa cum soarele nu poate să înceapă decât la răsărit şi nostalgia e cum ţi-ai aminti un dor.” Şi cum să nu tresari de emoţie intelectuală când afli, cu reconfortantă precizie, că joi, 14 mai, ora 18, în cea de a doua zi a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, au oferit unui public generos lecturi din poeziile lor Dumitru Ion Dincă, Ioana Greceanu, Valentin Iacob, Laurenţiu Ion, Constantin Marafet, Mircea Măluţ, Tiberiu Neacşu, Daniel Pişcu şi alţii, vorba cuiva, „buni, foarte buni poeţi”. Nelipsitul Dan Mircea Cipariu s-a lipsit cuviincios, de data asta, şi bine a făcut, de calitatea (sic!) de poet, preferând-o pe aceea, croită mai pe măsura sa, de moderator, organizator şi selecţioner. Cât priveşte recenziile de carte, îndeletnicire, mai mult sau mai puţin, colectivă a generaţiei 2000, ele sug exclusiv sângele scriitorilor de aceeaşi etate cu criticii-vampiri. Dincolo de ferocitatea laudelor şi de gingăşia negaţiilor, recenziile descoperă, ca şi unele din cărţile la care se referă, roata. A se vedea cazul Marin Sorescu, beneficiar de luminile lui Cosmin Borza, după trei studii mediocre semnate de Maria Ana Tupan, Crenguţa Gânscă şi Mihaela Andreescu, şi transformat de Paul Cernat în torpilă bine ţintită spre generaţiile de critici dinainte. Un prezenteism fatidic întoarce torpila spre generaţia 2000. Care se autotorpilează conştiincios, după metoda acreditată de Ion Barbu: „Sfânt trup şi hrană sieşi, Hagi rupea din el”.
Interim

(N. M. va lipsi un timp de la rubrica de editoriale)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara