Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
"La scrisul ieftin" de Ioana Pârvulescu

În ziua de azi scrisul a devenit o marfă ca oricare alta, la fel cu salamul, cartofii sau pantofii. Aţi observat că nu se mai debutează cu poezie? La ce bun, dacă nu se vinde? Se scrie direct roman, iar dintre romane, neapărat unul cu subiect la modă. Ce importanţă are că a scrie roman presupune o acumulare de experienţă, nu numai de viaţă, dar şi de literatură! Ce importanţă are că merită să publici o carte atunci când "ţi se pare că pe cap îţi cade cerul"! Primesc de la diverse edituri sau agenţii literare liste întregi cu prezentarea unor romane propuse pentru traducere şi am observat că din ofertă nu lipsesc niciodată câteva titluri, călduros recomandate, semnate de iluştri necunoscuţi, dar pe teme tot mai frecvente: incest, în toate variantele lui imaginabile, lesbianism (homosexualitatea masculină e de mult demodată), "şolduri în exerciţiul funcţiunii" încă de pe prima pagină, cu voyeurismul aferent. Sex în cimitir sau în şcoală. Apoi ura angajaţilor faţă de patronul bogat, SIDA, exploatarea şi abuzarea copiilor din ţările subdezvoltate. Obligatoriu şi un viol detaliat: de preferinţă femeia albă să violeze un bărbat negru. Părinţii denaturaţi, în special mamele sinistre sunt personaje la mare preţ în literatura actuală. Chiar dramele războiului au revenit în atenţie, dar numai ca temă care aduce bani, scrisă cât mai despletit, deşi la rece. Pe HOTLIST sau pe BEST OF..., trimise de mari edituri (abundă autoarele, care îşi iau "revanşa" pentru anii de tăcere), subiectele sună cam aşa: "Julia, o fată de 14 ani vine de la şcoală, când este prinsă de un obsedat sexual care o torturează şi apoi o violează. Julia este a 21-a victimă a bărbatului. Dar Julia nu se teme de agresorul ei. Între cei doi se naşte pe neaşteptate un sentiment puternic, care îl face pe monstru să n-o omoare. Ei pornesc într-o frumoasă călătorie prin Europa, poposind numai la hoteluri de cinci stele. Până când, o nouă pradă, mult mai fragedă decât Julia, adică o fată de 12 ani, le iese în cale... Ce va face Julia?" (Prezentarea aceasta nu e o invenţie, abia dacă am schimbat câteva detalii). Materia primă fiind limpede, mai e de precizat metoda: ea constă în opacitatea totală faţă de orice subiect. Înţelegerea semenului fiind exclusă, descrierea brutală şi naraţiunea fără căpătâi sunt suficiente.

Aceste remarci despre starea literaturii contemporane m-au făcut să descopăr o lipsă gravă în industria scrisului de azi: un magazin de desfacere literară, pe modelul caselor de mode. Visez să-l înfiinţez, astfel că l-am gândit în detaliu. Iată proiectul, în speranţa că se vor găsi câţiva întreprinzători care să mă ajute să-l pun în practică.

Date generale. Organizarea magazinului

Am pornit de la nume şi, după câteva ezitări (La scrisul vesel, prea optimist pentru ziua de azi, Moda literară, prea abstract, Scrisul uşor, anticomercial, Eleganţa - romane şi nuvele autentice, frumos, dar prea lung, Scrisul iute, dă naştere la glume culinare, De-a gata, corect, însă nu se vede despre ce marfă e vorba), m-am oprit la firma cea mai potrivită cu conţinutul: La scrisul ieftin. Marfa vândută aici ar fi materia primă pentru romancieri de orice calibru care urmăresc succesul rapid şi, în ce priveşte investiţia sufletească personală, economicos. Magazinul meu va fi aerisit, bine luminat şi bine organizat. Personalul amabil şi discret, gata să ofere informaţia cerută şi să te îndrume spre raftul de care ai nevoie. Una dintre încăperi, imediat lângă intrare este dedicată persoanelor active, care trăiesc cu ochii pe ceas: Fast writing, pe româneşte Minuturi literare. Aici subiecte pentru romane de maximum 100 de pagini. O notă însoţitoare va preciza în cât timp se poate finisa produsul, la o medie de trei ore de scris pe zi, de la două zile la douăzeci, precum şi ingredientele, la alegere (numai dialog, dialog şi naraţiune, numai naraţiune, mici descrieri etc.).
Urmează compartimentul de subiecte de interes pe vârste şi sexe (mizez pe ideea că fiecare va voi să cumpere ceea ce nu i se adresează: adolescenţii-scriitori subiecte pentru vârsta a treia, maturii subiecte pentru nubili, romancierele subiecte pe care va fi banderola men only, iar domnii scriitori subiecte for her. Limba engleză e obligatorie pentru segmentul de public căruia îi e destinat magazinul.
Ceva mai în spate va fi spaţiul cu reciclarea temelor vechi, revenite în actualitate, ordonate cronologic, sector realizat cu ajutorul unor consultanţi de specialitate din zona istoriei literare: pentru tot mai mulţii amatori de incesturi, de pildă, se oferă de-a gata câteva variaţiuni pe tema Oedip: ca-n antichitate (naşterea lui Adonis, apoi Sofocle, Seneca), ca-n epoca clasicismului englez (John Dryden), ca-n cel francez (Corneille), ca-n romanele psihanalitice postfreudiene, până la laureata Nobel Elfriede Jelinek. Ceva mai scump sunt vândute subiectele oedipiene pentru carte plus audiobook (pe o temă de Igor Stravinski, respectiv George Enescu, la alegere).
Există şi un compartiment dedicat celor curajoşi, care merg la risc. Desigur, gândit tot ştiinţific, pe baza teoriilor de estetică a receptării, în special a orizontului de aşteptare (Erwartungshorizont) a lui Hans Robert Jauss. Aici vor fi subiecte care merg în contra curentului de azi, dar care au mari şanse, potrivit şcolii de la Konstanz, să fie extrem de gustate de generaţia următoare. Un alt sector, unde preţurile sunt modice, chiar neglijabile, ar fi cel cu teme demodate, fără şanse de a reintra vreodată în circuit (de pildă, tema romantică a ruinurilor). Aici pot zăbovi în linişte calofilii, amatori de singurătate literară sau cei care nu vor să aibă mai mult de doi-trei cititori, rude apropiate.

Dac| magazinul îşi va scoate cheltuielile, se poate extinde până la dimensiuni de magazin universal. Astfel ar fi de amenajat un spaţiu cu personaje gata făcute. Şi aici, pentru eficientizarea căutării (categoric computerizate) e esenţială organizarea pe trăsături fizice şi psihologice, anii de formare, meserii, CV, amoruri (conjugale şi adulterine). Apoi câteva rafturi cu începuturi şi cu sfârşituri bine scrise (happy end, tragic, sfârşit în coadă de peşte), foarte scumpe, pentru că reprezintă părţile cele mai citite sau, după caz, singurele părţi citite dintr-o carte.

Lista de preţuri*

Modelul meu sunt magazinele de îmbrăcăminte. Noutăţile literare, subiectele de sezon sincronizate cu Occidentul, vor fi cele mai scumpe, de la 400 de lei în sus. La sfârşit de sezon literar se organizează solduri, iar subiectele deja purtate de alţii se vor vinde cu reduceri între 30 şi 70%. Modelele unicat ar trebui să coste prohibitiv, de la 2-3000 în sus la materia primă pentru o povestire, mai ales dacă vin de la mari creatori, casa Vargas Llosa, casa Salinger, casa Golding etc. Se pot cumpăra şi accesorii: o replică, o rememorare, un calambur care, deşi scumpe, sunt pentru orice buzunar. Desigur, fiecare produs are înscris pe el termenul de garanţie. După limita înscrisă pe ambalaj, producătorul nu mai garantează succesul.

Idei de marketing

Vara, în faţa intrării, va fi scos un stativ rotitor pe care atârnă, fâşii-fâşii, legănate uşor de vânt, titluri de bestseller cu numai 1 leu bucata. Magazinul va ţine legătura cu editurile (care vor recomanda autorilor în pană de inspiraţie frecventarea lui) şi cu GSPLA (Grupul pentru Sondarea Preferinţelor Literare Actuale), adap­tându-se în permanenţă la nevoile pieţei. n

________________________
* Preţurile sunt în RONI.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara