Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
La umăr arm' (ageddon)! (Pamflet de Anul Nou) de Mircea Mihăieş


Mai zilele trecute, un fost şef al gărzilor lui Ceauşescu evalua capacitatea armatei române de-a fi rezistat unui atac al ex-sovieticilor la între şase şi douăsprezece ore. De-atunci încoace, lucrurile au mers din rău în mai rău. Şi nici nu se putea întâmpla altfel, când în afara ofiţerilor din C.A.D.A. (organizaţia care, în 1990, propusese un program de restructurare morală a armatei) nici unul dintre burtoşii cu stele pe umăr n-au fost daţi afară. Dimpotrivă, într-un torent demenţial, a plouat peste noi cu generali făcuţi 'la kilometru', ca-n faimoasa naraţiune a lui Caragiale. Care mai de care, Iliescu şi Constantinescu, şi iarăşi Iliescu, au avansat la gradul suprem tot soiul de purtători de uniforme a căror competenţă se măsoară în slugărnicia faţă de şef şi în fidelitatea faţă de politrucul care le dă un os de ros.
Nu împărtăşesc, nici pe departe, entuziasmul unui Bogdan Chirieac faţă de cadrele tinere din armată, şcolite în Occident. Că vor fi fiind şi excepţii, nimic de zis. Problema e că selectarea celor trimişi să studieze în Apus au făcut-o tot vechii Moş Teacă, după criterii bineştiute: pila, ploconul sau mita. Astfel încât nu e de mirare că mulţi dintre ei ilustrează perfect cugetarea populară 'A plecat bou şi
s-a întors vacă'. Din câte-mi dau seama, destui ofiţeri români trimişi să studieze la academiile din Vest s-au întors mai naţionalişti şi mai anti-occidentali decât talibanii.
Că armata română e unul dintre rezervoarele cele mai dinamice de şovinism şi de xenofobie e uşor de demonstrat: faceţi o statistică a voturilor din cazărmi sau a orăşelelor în care garnizoanele sunt instituţiile cele mai importante din localitate. Sau, şi mai simplu, urmăriţi în ce partid se înscriu majoritatea covârşitoare a ofiţerilor după pensionare. Cum s-a ajuns aici nu e greu de explicat: prin refuzul obstinat al celor care-au avut puterea în ultimii doisprezece ani să reformeze instituţiile dotate cu grade şi arme. Dacă însuşi preşedintele democrat al României, Emil Constantinescu, n-a găsit un om mai potrivit pentru a-l aşeza în fruntea Statului Major General al armatei decât pe generalul Mircea Chelaru e limpede că brambureala din această instituţie nu mai poate fi tratată doar cu cârpa de praf şi cu lichidul de lustruit mobila. Ca dovadă, generalul cu pricina poate fi găsit azi de-a dreapta 'tribunului' Vadim.
Documentul pus în circulaţie de curând pe internet sub denumirea 'Raportul Armageddon' constituie, din acest punct de vedere, un foarte serios semnal de alarmă privind o instituţie care-ar trebui să-i ofere românului sentimentul real al siguranţei, şi nu senzaţia că hrăneşte din sudoarea lui o haită de brute incapabile, profitoare şi leneşe. Un ziar care-a publicat fragmente din ceea ce el numeşte un 'atac pe Internet împotriva Armatei' califică documentul 'pe cât de incendiar, pe atât de dubios'. De ce 'incendiar' ' se înţelege la simpla lui lectură. Dar de ce 'dubios'? Chiar nu pricep de ce adevărul trebuie scuipat în faţă cu atâta virulenţă. Am trecut cu toţii ' partea bărbătească a naţiei ' prin instituţia armatei, iar astăzi se întâmplă să avem 'sub arme'' cum poetic-belicos se spune ' copii, nepoţi, verişori sau vecini. Grozăviile care ne ajung la urechi sunt floare la ureche faţă de ceea ce cuprinde 'Raportul Armageddon'.
Sigur că e comod să califici totul ' în noua manieră ciocoiască adoptată, de sus până jos, de către partidul de guvernământ ', aşa cum face şeful Statului Major General, dl. Popescu, drept o 'mânărie' a forţelor retrograde, a minorităţii care nu doreşte integrarea ţării în N.A.T.O. Nimic din cele scrise în Raport nu conduce la ţâfnoasa concluzie a generalului. Dimpotrivă, dosarul subliniază persistenţa mentalităţii retrograde din armată şi cultivarea unui stil de instrucţie şi de educaţie care-au făcut ravagii pe vremea lui Ceauşescu şi care astăzi pare să-şi propună să ne ţină departe de armatele cu adevărat moderne ale lumii. E vina autorilor Raportului, sau a mai-marilor armatei, că un loc important în instruirea soldaţilor îl constituie modul de utilizare şi de instalare a minelor antipersonal? Şi asta deşi România este semnatară a Tratatului privind interzicerea acestui fel de arme.
Şi atunci? Nu e limpede că armata reprezintă un stat în stat, în care destui mârlani cu grade pe umăr îl tratează pe soldat drept un automat care-l aprovizionează cu ţigări, ţuici şi cafele, şi care, se înţelege de la sine, trebuie să-i facă micile reparaţii din gospodărie, când nu e convertit în dulgher, zidar sau electrician obligat să muncească pe gratis la vila pe care şi-o construieşte (din salarul de bugetar) dom' gheneral.
Mai grav e că în armata română ' în care poţi da cu tunul şi nu vei găsi la bibliotecile unităţilor o revistă culturală, dar sălile de studiu gem de numere din 'România Mare' ' se practică discriminarea pe motive etnice. Nu ştiu dacă s-a păstrat directiva comunist-xenofobă din vremea lui Ceauşescu de a angaja ca ofiţeri doar etnici români. Dar ştiu ' nu doar din recentul Raport ' că ungurii şi ţiganii sunt un fel de ciucă a bătăii de joc a tot felul de analfabeţi în care plesneşte rânza de-atâta rromânism. Mentalitatea celor care-au făcut din 'Deşteaptă-te, române!' imnul ţării atinge apogeul în mintea caporalului cu I.Q. negativ, care-l obligă pe subordonatul său maghiar să cânte faimosul şlagăr de altădat' 'Treceţi, batalioane române, Carpaţii'. Spun de altădat', pentru că în ultima vreme batalionele de români înfometaţi trec mai degrabă, pe şest, graniţa spre alte zări de farmec pline'
Dubios sau nedubios, sunt de părere că acest document trebuie luat în considerare cu toată seriozitatea. Mai eficientă şi mai ieftină decât cei o sută patruzeci de mii de militari pentru care cazarma e doar o anticameră a cavoului din cimitir ar fi o armată alcătuită exclusiv din profesionişti. Ar dispărea, în felul acesta, posibilitatea ca nişte tolomaci să fie avansaţi la grade înalte, doar pentru că prin comparaţie cu amărâţii aduşi direct de la stână ei sunt o lumină. În plus, mi se pare anormal ca unor amatori (pentru că asta sunt soldaţii în termen) să li se ceară să execute misiuni de înaltă performanţă, aşa cum pretind războaiele moderne. Am avut, din nefericire, ocazia să vedem pe viu, în ultima vreme, cum se desfăşoară un conflict armat, mai întâi în Iugoslavia, iar acum în Afghanistan . Dacă o ţinem tot cu întoarcerile de pe loc şi tot cu montarea şi demontarea baionetei ' şi aia moştenită de la Peneş Curcanul! ', putem fi siguri c-o să ne snopească în bătaie nu doar superputerile militare, dar până şi galeriile unor echipe de fotbal. Dotaţi cu o memorie istorică de invidiat, noi ne pregătim, în secolul al douăzeci şi unulea, tot pentru bătăliile de la Rovine, Călugăreni şi Podul Înalt.
Probabil că o armată profesionistă de cincizeci-şaizeci de mii de oameni n-ar mai avea nevoie de sutele şi miile de generali şi colonei care populează astăzi cazărmile-muzeu ale patriei. Contez, însă, pe faptul că vom avea mereu preşedinţi de stat cu imaginaţie, care vor şti să le dea înstelaţilor rămaşi pe dinafară o bună întrebuinţare. De pildă, la reţeaua de autostrăzi cu care am putea cuceri Europa mai repede decât cu vitejii ce se amăgesc că apără şi azi cetăţile lui Decebal jucându-se cu lopăţica de-a valul lui Traian.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara