Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Lamura filosofilor de Andrei Marinca

Este foarte tentant să citești Lanțul de aur (București: Humanitas, 2017), cel de-al doilea roman al lui Andrei Cornea, legându-i trama și detaliile de contribuțiile extraliterare ale autorului. Astfel, pentru cititorul dispus să asume un asemenea pariu, diferitele episoade ale romanului evocă pe rând căutarea elementului secund ca soluție rezonabilă în fața unor opțiuni intelectuale ireconciliabile, studiile despre problematica neființei în filosofia greacă, sau rezerva lui Andrei Cornea față de utopiile politice ale modernității mai mult sau mai puțin recente. Aceeași strategie de lectură a putut fi aplicată cu folos și în cazul primului său roman, Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia (București: Humanitas, 2015), unde paralelismul dintre furorul mesianic care a cuprins comunitatea evreiască în secolul al XVII-lea și pretențiile de raționalitate ale stângii revoluționare dezavua promisiunile utopice ale celei din urmă.
Subiectul romanului este următorul: sosirea în Atena anului 528 e.n. a unui străin misterios, care își declară apartenența la neamul legendar al hyperboreenilor, declanșează o parte din evenimentele care au determinat închiderea Școlii de filosofie din Atena de către împăratul Iustinian, și migrarea filosofilor spre Imperiul Persan, unde li s-a promis libertate religioasăși garanția unor funcții la Curtea regală.Dar membrii Academiei, în frunte cu neoplatonicienii Damascius și Simplicius, vor fi repede dezamăgiți de cruzimea intelectualăși morală a persanilor, astfel încât cer și obțin dreptul de a se întoarce în teritoriul roman. Intercalând elemente de ficțiune pură printre date istorice reale, Andrei Cornea construiește o narațiune captivantă, în care sunt legate ca prin „lanțuri invizibile” comploturi politice la nivel imperial, conflicte acerbe între creștini și păgâni, dezbateri teologicofilosofice, și un love story al cărui loc în intrigă poate fi chiar cheia romanului: faptul că proasta interpretare a filosofiei a născut ideologii inimaginabil de sângeroase, care nu își reneagă nicidecum originea lor nobilă. Memorabilă este disputa intelectuală în care se iau la întrecere un creștin adept al creației ex nihilo și un filosof elen, susținător al tezei platonicoaristotelice a eternității lumii, tocmai fiindcă personajele redau argumente și contraargumente reținute de tradiția filosofică. În cele din urmă, disputa este încheiată fără a fi ales un câștigător, și ștearsă din istorie printr-un edict imperial, ceea ce sugerează subtil că mintea umană nu poate decide între teze egal de plauzibile, și că victoria vremelnică a uneia dintre poziții se datorează doar unor conjuncturi istorice.
Cititorul este însă liber să uite de apetența autorului pentru concept și să judece cartea doar prin măsura de romancier înzestrat a acestuia. Scriitura lui Andrei Cornea este puternic intertextuală; personajele citează din Homer, Platon, Aristotel, Plotin sau liricii greci la fel de natural precum respiră. Dar niciunde în roman nu este mai spectaculoasăși mai plină de sens această intertextualitate ca în acele pagini admirabile în care naratorul, renunțând la travesti, își dezvăluie identitatea feminină: acolo, pe malul râului Ilisos, naratorul/naratoarea repune în scenă discursul socratic al îndrăgostitului înnebunit de ființa iubită, iar odată ce recunoașterea feminității devine stringentă, acest discurs este abandonat printr- o trecere aproape imperceptibilă la un nou limbaj al iubirii pătruns de erotismul liricii lui Sappho. Este doar una din numeroasele scene ale romanului care seduc și surprind.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara