Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

In Memoriam:
Leonida Lari de ---

Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a poetei Leonida Lari, membră a Uniunii Scriitorilor în cadrul filialei Bucureşti. Leonida Lari (pe numele real Liuba Tuchilatu) s-a născut la 26 octombrie 1949 în satul Bursuceni, judeţul Bălţi, Republica Moldova, într-o familie de învăţători. După studii de Filologie română absolvite la Chişinău, a fost colaborator la „Muzeul de literatură D. Cantemir” din Chişinău (1971-1973), redactor la revista „Literatura şi Arta” (1985-1988) din Basarabia, redactor-şef al primei publicaţii în grafie latină din Republica Moldova - „Glasul naţiunii” (1988-2003).
A fost autoarea a 24 de volume de poezie şi proză şi traducătorare din poezia universală. Leonida Lari a debutat cu mari dificultăţi, din cauza cenzurii ideologice, cu placheta, Piaţa Diolei (1974). Au apărut apoi alte cărţi, între care Mitul trandafirului (1985), Scoica solară (1987), Insula de repaos (1988), Dulcele foc (1989, 1991; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Anul 1989 (1990), Lira şi păianjenul (1992), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului, Lunaria (1995), Infinitul de aur (2001).
Leonida Lari s-a aflat printre fruntaşii mişcării de emancipare naţională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) şi membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 şi 1992. Între 1990 şi 1997 a activat în Liga Creştin Democrată a Femeilor din Moldova.
A fost deputat în Parlamentul României în trei legislaturi (1996, 2000, 2004). Timp de aproape zece ani, a fost membru al Partidului România Mare (PRM). În februarie 2005 singurul parlamentar al PRM Suceava, Leonida Lari, a anunţat că demisionează din acest partid deoarece preferă „libertatea de a gândi şi de a acţiona” şi „un limbajul civilizat chiar faţă de adversarii politici”.
Pe 6 ianuarie 2007, Leonida Lari-Iorga şi-a depus cerere de înscriere în PNŢCD. Ea a revenit, astfel, în partidul care a propulsat-o în Parlament, în 1992. Leonida Lari a fost cetăţean de onoare al oraşului Bacău şi din 1996 - Cavaler al Ordinului Republicii Moldova.
Prin dispariţia Leonidei Lari, literatura română suferă o dureroasă pierdere.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara