Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Lexicul petrecerii de Rodica Zafiu


Terminologia petrecerii constituie în română un câmp lexical extrem de bine dezvoltat. E drept că zona centrală a sinonimiei şi a înnoirii permanente se află în registrul colocvial-argotic, dar multe cuvinte şi expresii pătrund din aceasta în uzul curent. Sînt, mai întîi, substantivele care desemnează fenomenul însuşi, în globalitatea sa: petrecere, chef, bairam, paranghelie, chiolhan, chiloman, zaiafet, banchet, ceai, soir, party, chermesă, partuză, iureş, chindie, băută, beţie etc. Există apoi verbele – a petrece, a chefui, a benchetui etc. – , precum şi determinanţii caracteristici; cheful, de pildă, e în adeseori monstru: „Crede că de fiecare dată vin de la un chef monstru” (G. Arion, 1985); “cheful monstru al sfîrşitului de mileniu” (EZ 14.12.1999).

În vreme ce sărbătoare şi-a păstrat un uz sobru, tradiţional, religios sau laic-oficial (chiar mai evident în verbele a serba şi a sărbători), termenul petrecere e profan, aparţine registrului standard, iar sensul său poate acoperi toate gradele de intensitate - de la moderaţie la exces. Definiţia din DEX încearcă să prindă esenţialul: mulţime de participanţi, solidaritate de grup, mîncare, băutură, muzică, irelevanţa ocaziei: „reuniune, întîlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoţită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sărbători ori sărbătoriri ori pentru distracţie; chef, petrecanie”. Ultimul sinonim oferit de dicţionar – petrecanie – nu e, desigur, folosit în mod curent cu acest sens; că revenirea la un uz arhaic şi regional se poate totuşi produce am putut constata acum cîţiva ani, într-o anchetă de televiziune glumeaţă, în care subiecţii intervievaţi se arătau foarte dispuşi „să facă de petrecanie” celor apropiaţi, cu ocazia aniversării.

Chef – în DEX: „petrecere zgomotoasă cu mîncare, băutură (şi cîntec)” - rămîne marcat de apartenenţa sa la registrul colocvial, fiind greu compatibil cu stilul formal, oficial. Originea lui turcă este emblematică în română pentru un fenomen mai general: orientalismul inerent adevăratei petreceri. Se poate constata că şi alţi termeni din aceeaşi sferă au origine balcanică: turcismele bairam, zaiafet, chiolhan şi grecismul paranghelie. Structura etimologică a cîmpului lexical nu exclude totuşi sursele occidentale: din franceză provin soarea, soir, banchet, chermesă, partuză; iar englezismul party este foarte la modă în prezent (“Party-ul va continua la Discoteca Millenium, unde motocicliştii vor tăia lanţuri cu drujba şi se vor bate, pe bune”, EZ 14.12.1999; „servicii complete de catering pentru evenimente, cocktail-uri, party-uri şi aniversări”, ebony.ro). Pentru alţi termeni – familiar-argotici: ceai, balamuc, anarhie, iureş, chindie – etimologia nu e semnificativă, pentru că sensul de „petrecere” apare ca o inovaţie recentă şi adesea efemeră.

Între unii din termenii citaţi diferenţele semantice şi stilistice sînt destul de mari; evident, un party nu este neapărat un chiolhan; un ceai nu este numai o băută, o chermesă nu e o partuză ş.a.m.d. Moda limbajului juvenil poate însă crea sinonimii ad-hoc, prin exacerbarea frecvenţei în uz a câte unui termen. Astfel, seria soir – ceai – chindie – bairam - party oferă cîteva repere pentru plasarea unui discurs juvenil de-a lungul mai multor decenii. Nu sînt foarte sigură de raportul dintre ultimele elemente citate şi succesiunea generaţiilor mai noi; cuvîntul ceai mi se pare însă un exemplu cert şi uşor databil: curent în anii ’70, pare să mai circule azi doar în melodii nostalgice („Mi-e dor să mai merg la un ceai, la un ceai, / Să fiu liceanul bălai etc.”). Există, în plus, clare diferenţe regionale. Un schimb de mesaje de pe un forum din Internet pare să indice că substantivul bairam e simţit ca „regăţenism”, poate ca muntenism, dacă nu chiar ca element tipic al argoului din Capitală: un timişorean îi scrie unui bucureştean: „Păi trebuie să iei legătura cu ceva studenţi de pe-acolo să te «cazezi», adica să chefuieşti (bairam cred că spuneţi voi) timp de 2 nopţi”. Altul intervine: ”ahahah , deep, ce l-ai înţepat cu «bairam», mai bine îi ziceai că stă într-un oraş la 300 km de Istanbul. Totuşi cred că înţelegea singur ce înseamnă «a chefui» hahaha”. Primul revine: “eu i-am auzit zicand «bairam» la petreceri, chefuri etc. Mă gândeam că nu-i familiarizat cu termenul, nu a fost cu intenţia de-a face o glumă” (onlinesport.ro). Sensul de petrecere al lui bairam (evoluţie semantică foarte firească) e vechi în română şi este atestat, de pildă, în corespondenţa lui Creangă. Ceea ce probabil diferă de la regiune la regiune e uzul său în limbajul tineresc, pentru a denumi orice fel de petrecere; în unele zone, frecvenţa e maximă – „am agăţat o gagică la un bairam”, fanclub.ro); „înainte de Anul Nou a început calvarul: mai un Cristi (adica un bairam), mai un Ionuţ (încă 3-4 bairamuri), mai un Vasilică (vreo două bairamuri), la care s-a mai adăugat Revelionul” (EZ 4.01.2001); dovadă şi oscilaţiile pluralului: bairamuri, dar şi bairame (“Chestiile cu bairame şi aşa mai departe... sunt relative”, fanclub.ro).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara