Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Limbaj şi instituţii sociale de Cătălin Constantin


Se poate ca o carte cu un autor celebru, bine vîndută în Occident - deşi e o carte de filosofie - şi bine tradusă în română să treacă neobservată?
Realitatea ca proiect social a apărut la Polirom acum doi ani, în 2000, şi, ca multe alte cărţi bune, a fost probabil prost difuzată - deşi apare la o editură serioasă, din moment ce am văzut-o în puţine librării din Bucureşti; nu-mi amintesc nici să fi citit despre ea în presa culturală. Autorul ei, John R. Searle, profesor de filosofie a spiritului şi a limbii la Berkley, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai citiţi filosofi americani contemporani, cu cărţi traduse în peste douăzeci de limbi, revendicate de domenii şi discipline extrem de diverse, de la ramurile cele mai noi ale lingvisticii, pînă la cercetările privind inteligenţa artificială. Începînd cu prima carte - Speech Acts, 1969 - şi terminînd cu ultima - Rationality in Action, 2001 - Searle le propune cititorilor o teorie unitară şi extrem de complexă a limbii şi a intelectului.
Realitatea ca proiect social e una dintre scrierile recente ale filosofului american pe tema limbajului ca element esenţial de construcţie a realităţii sociale. Cartea a apărut în 1995, în original sub titlul The Construction of Social Reality, iar publicarea traducerii în română la doar cîţiva ani de la ediţia americană s-ar cuveni apreciată ca atare. E cu atît mai ciudat faptul că ea trece neobservată. Ca filolog, te pot interesa în cartea lui Searle ipotezele despre natura şi funcţia limbii, înţeleasă şi descrisă ca instituţie socială, sau implicaţiile tezelor sale privind relaţia realitate - reprezentare într-un domeniu ca teoria literaturii. În mod evident însă, deschiderile oferite de discursul lui Searle sînt mult mai largi - limba, reprezentările şi raportul lor cu realitatea sînt constante ale discursului filosofic al ultimelor decenii, iar Realitatea... este un titlu de referinţă pentru domenii din cele mai diferite.
O scenă banală dintr-un restaurant din Paris, bani, căsătorii, jocul de şah şi alte asemenea fapte, minore, cotidiene, poartă "povara metafizică" a realităţii sociale şi formează materia auxiliară de analiză a unei argumentaţii ce seduce prin inteligenţă, plasticitate şi, nu în ultimul rînd, prin simplitatea şi claritatea unei expuneri care frecvent îşi aduce în prim plan contraargumentele cele mai puternice pentru a le elimina sau a le pune între paranteze printr-o uimitoare demonstraţie de abilitate logică. Nu trebuie să fii un cititor erudit, nu trebuie nici măcar să fi parcurs autorii (de altfel, toţi foarte cunoscuţi) pe care Searle îi "atacă" (ţinta favorită sînt deconstructiviştii - polemica lui cu Derrida a rămas celebră) pentru a putea citi această carte. E genul de text, destul de rar cînd e vorba de un discurs filosofic atît de elaborat, care oferă o lectură accesibilă la nivele extrem de diferite. Simplitatea expunerii e o eficientă strategie a lui Searle, care lasă impresia că-şi "face praştie" adversarii (parafrazez numele unui cunoscut argument împotriva teoriei de corespondenţă a adevărului care, nu întîmplător, dă titlul ultimului capitol al cărţii) cu eleganţă şi savantă "indulgenţă". În ciuda acestei afişate simplităţi a expunerii, e dificil să prezinţi tezele cărţii în spaţiul pe care ţi-l oferă o recenzie - stilul alert al lui Searle te "păcăleşte", cîştigîndu-te mai mult decît e poate cazul, conceptele propuse de filosof se "aglomerează" într-un sistem cu o arhitectură destul de complicată, discursul său, polemic şi maliţios, e constant intertextual, deşi filosoful "are aerul" de a fi primul care îşi alege exemple precum regulile jocului de şah ori performative ca cele în detaliu analizate de Austin, profesorul său de la Oxford.
O prezentare schematică a ideilor lui Searle riscă să "naivizeze". Încerc, totuşi, să desprind cîteva idei fundamentale. Poziţia filosofului e tranşant realistă. Există, potrivit lui Searle, o singură lume, ale cărei trăsături esenţiale sînt cele descrise de fizică, chimie şi alte ştiinţe ale naturii; există o realitate exterioară nouă, complet independentă de reprezentările noastre, aşa cum e zăpada de pe Everest, şi infinit de multe sisteme posibile de reprezentare adecvată a acesteia; există o realitate socială, fapte sociale, ca vînarea unui leu de către hiene, iar unele dintre faptele sociale devin, prin atribuirea de funcţii-statut obiectelor, prin ceea ce Searle numeşte intenţionalitatea colectivă, instituţii sociale, aşa cum sînt dolarii americani. Ierarhia de fapte, de la cele brute, la cele instituţionale, taxonomia pe care o stabileşte Searle e, evident, mult mai complicată - ea presupune şapte niveluri succesive; Searle elaborează o adevărată ontologie a instituţiilor sociale. Fundamental şi parţial constitutiv în trecerea către instituţiile sociale e limbajul, precondiţie a socialităţii prin caracterul său simbolic. "Rezumatul" acesta, mult prea "esenţial", nu ratează doar idei fundamentale ale cărţii, ci şi savuroase exemple, de o deosebită plasticitate. Cititorul trebuie să le descopere. John R. Searle - Realitatea ca proiect social, trad. din engleză de Andreea Deciu, prefaţă de Monica Spiridon; Polirom - Col. Plural M, Iaşi, 2000; 192 p.; 75.000 de lei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara