Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Liniile morţii de Simona Vasilache

Am primit cu uluire vestea morţii lui Andrei Bodiu, la început de aprilie, dintr- un infarct. L-am cunoscut acum aproape zece ani, la un colocviu studenţesc.
Noi, bucureştenii, reuşisem, nu ştiu cum naiba, să ne rătăcim/ pierdem unii de alţii printr-un Braşov, altminteri, foarte familiar. Şi am ajuns, spre indignarea gazdei, cu o întârziere de Mitici. Peste asta, am şi plecat devreme, fiindcă era, pasămite, meci mare în capitală şi microbiştii dintre noi au învins. Fapta n-a rămas nesancţionată, într-o dedicaţie pe care am regăsit-o acum, pe o monografie a lui Andrei Bodiu. Decanul de atunci al Literelor braşovene avea şi ironie, şi umor. Ştia, de bună seamă, să pună un cuvânt la locul lui.
Tot cam pe-atunci, prin 2005, i-am recenzat Bulevardul Eroilor. Se dorea un roman universitar, al unei generaţii care crescuse în cenaclurile din facultăţi, care avea mulţi reprezentanţi la catedră şi care trăia, cheltuind multă energie, şi pentru problemele obştii academice. Am scris atunci cu empatie dulce-amară, scoţând în evidenţă o bonomie, o îngăduinţă de romancier care vede exact cum stau lucrurile, dar nu se indignează mai mult decât trebuie, nu aruncă verdicte acre, dimpotrivă, se bucură de lume aşa cum e. Nu mă îndoiesc că tot aşa era şi omul din spatele scrisului, binedispus şi răbdător printre corvezi de tot soiul, care fireşte că nu puteau să nu macine.
Într-un octombrie năbădăios, când la Braşov ningea ca-n toiul iernii şi telefonul meu îşi pierduse semnalul (iar era să mă rătăcesc, iar era să- ntârzii...), i-am dus teza mea de doctorat, să o citească. Şi a citit-o până la cele mai subtile detalii. Am zăbovit destul atunci, vorbind despre proiecte şi finanţări, despre mărunţişurile (mari probleme!) care-l preocupau zi de zi, despre indicatori şi comisii, despre, în fine, tot ce poate păţi un poet care se apucă de administraţie. Câteva asemenea daraveri au trecut în versurile din Oameni obosiţi, ultimul lui volum de poezie, din 2008, pe care mi l-a dat în Poiană, pe ploaie. Parcă un singur poem, împărţit în mai multe secvenţe, despre cotidianul banal şi ucigător. Despre energia care ţi se scurge printre degete, făcând sute de drumuri, îndeplinind sarcini mici şi repetitive, absorbind griji care nu te slăbesc nici în somn. Şi încercând mereu să te încadrezi în liniile morţii, traducerea frisonantă pe care i-o găsise ştersului, deja, pentru urechile noastre, deadline.
Era un om al faptei, preocupat să crească instituţii (cea mai recentă e Institutul Confucius de la Braşov), tot atâtea oportunităţi pentru ceilalţi. Susţinea sincer oameni la început de drum şi se bucura de orice nouă carte pe care o publica cineva. Poate pentru că se lansase, ca poet, într-o echipă, având mereu şi camarazi, şi repere. Poate fiindcă văzuse că nimic nu se urneşte uşor şi căpătase o anumită vocaţie de facilitator, şi la cursurile de scriere creativă, şi-n vremelnicele funcţii universitare. Nu pierdem, deci, nedrept de devreme, doar un scriitor de anvergură, ci şi un ferment.
Dumnezeu să-l odihnească!



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara