Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Litera D de Rodica Zafiu

Au apărut recent două noi volume din Dicţionarul Academiei - Dicţionarul limbii române (DLR), serie nouă, Tomul I, Litera D, partea a 3-a, D-deînmulţit - şi partea a 4-a, deja-deţinere (Bucureşti, Editura Academiei, 2006). Ştirea e utilă pentru filologii şi pentru bibliotecile care adună, de decenii, tomurile şi fasciculele celui mai important şi mai bogat dicţionar românesc - dar şi pentru orice cunoscător, utilizator avizat al bibliotecilor, care ştie că astfel se apropie de mult aşteptata situaţie în care va avea la dispoziţie un mare dicţionar al limbii române, în formă încheiată. Trebuie să mai apară doar ultima parte a literei D, literele E, K, Q (însumând, mai ales ultimele două, puţine pagini) şi L (întreruptă, cum se ştie, la lojniţă, în 1948).
Coordonatorii volumelor din litera D (redactate la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" din Bucureşti) - Marius Sala, Gheorghe Mihăilă şi Monica Busuioc - insistă, în prefaţă, asupra continuităţii dintre vechiul dicţionar, coordonat de Sextil Puşcariu în prima jumătate a secolului XX - identificat de obicei prin sigla DA - şi noul dicţionar, publicat începând din 1965, pentru care s-a consacrat sigla DLR. Conştiinţa profesională şi tradiţia lingvistică s-au dovedit mai puternice decît cenzura politică şi presiunile ideologice din epoca instaurării comunismului: pînă la urmă, Dicţionarul lui Puşcariu s-a continuat prin noul DLR. Litera D devine un element-cheie în articularea celor două mari părţi - vechiul dicţionar, cu literele A,B,C, F-I - şi seria nouă, urmînd pînă la sfîrşitul alfabetului. E o articulare retroactivă, dar construită inteligent: volumul actual unifică bibliografia - care ocupă peste 100 de pagini -, introduce o traducere a prefeţei în franceză (vechiul DA oferea traducerea cuvintelor în franceză); prefaţa explicitează raportul dintre cele două segmente, subliniind asemănările şi justificînd diferenţele. Normele redacţionale sînt cele ale seriei noi, lucru perfect normal, cu tot regretul pe care îl poate provoca renunţarea la explicaţiile semantice şi etimologice foarte interesante din vechiul DA. Coordonatorii aduc argumente solide pentru opţiunile lor (nevoia de unificare, posibilitatea de a integra explicaţiile etimo­logice într-un dicţionar specializat). E evident că trebuie păstrată unitatea, dar rămîne regretul că la conceperea noii serii a dominat un principiu al austerităţii maxime, pentru care informaţiile de tip enciclopedic şi comentariile semantico-pragmatice constituiau abateri de la rigoarea lingvistică, balast neştiinţific.
În definitivarea literei D din DLR s-a folosit prima oară - se arată în prefaţă - o bază electronică de texte, care a permis descoperirea unor atestări mai vechi, a unor sensuri neînregistrate pînă acum. Pe de altă parte, se observă cu uşurinţă multe citate noi, din presa şi literatura ultimilor ani. Forma daimon, de pildă, inclusă sub cuvîntul-titlu demon (opţiune contestabilă în sine, dar corespunzînd principiilor de grupare etimologică ale dicţionarului), e ilustrată cu citate din Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. La substantivul denominare găsim un citat din România liberă, din 2005, despre "proiectul de lege privind denominarea monedei naţionale" ş.a.m.d.
Litera D (din care apăruse deja o primă fasciculă, în 1949: întreruptă brusc, în mijlocul articolului despre prepoziţia de) se reia în Tomul I, partea a 3-a de la început; dispunem astfel de o porţiune de text (D-de) tratată atît în vechea, cît şi în noua formă; e o bună ocazie de a observa schimbările concepţiei lexicografice şi unele evoluţii ale limbii. Cum se ştie, noua serie a manifestat o mai mare permisivitate pentru înregistrarea neologismelor. E interesant că unele apăreau totuşi în vechiul DA: e cazul anglicismului dancing, înregistrat în 1949 cu paranteza "cuvânt nou, din ce în ce mai răspândit", ilustrat de citate din proza lui Cezar Petrescu şi pentru care se indica franceza ca intermediar; în DLR, cuvîntul nu mai e desigur nou, citatele sînt mai numeroase iar sursa indicată este direct engleza. În noul DLR sînt cuprinse şi creaţii familiare, impuse în uz, precum decreţel, la care explicaţia mi se pare totuşi cam laconică şi neclară pentru cititorii din viitor: "copil (nedorit) născut în urma decretului din anul 1966". Dimensiunile unor articole sînt impresionante şi uneori îl pot chiar intimida pe cititor: descrierea semantică şi ilustrarea prin citate a verbului a da se întinde pe 18 pagini, cea a prepoziţiei de pe mai mult de 80 de pagini (cu un material foarte util pentru lingvist, dar riscînd să devină impracticabil prin dificultatea de a găsi informaţia căutată: într-o viitoare formă electronică, acest neajuns ar putea fi redus). Desigur, se pot face întotdeauna observaţii punctuale: de pildă, cred că persistă tendinţa mai veche de a prefera explicaţia prin franceză celei prin etimologie multiplă: la cuvîntul demisie apare ca etimon doar franţuzescul démission; e greu de crezut că forma mai veche dimisie ar fi doar o variantă populară: avînd în vedere că aceasta apare la Asachi, e foarte probabilă o a doua sursă, italiana (cu dimissione). Frustrantă rămîne (dar nu e vina dicţionarului !) şi eticheta "etimologie necunoscută" aplicată unui cuvînt de mare importanţă şi frecvenţă cum este conjuncţia adversativă dar. Şi prin asemenea goluri ale informaţiei noastre, dar în primul rînd prin materialul extrem de bogat pe care îl cuprinde, dicţionarul academic stimulează în continuare cercetarea în domeniul limbii române.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara