Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi:
Literatura SF de Gabriela Toma

În istoria receptării ca şi în studiile dedicate sociologiei culturii, literatura SF a fost aşezată într-un plan secund comparativ cu literatura propriu-zisă, acest fapt datorându-se ambiguităţii statutului său de a se plasa ambivalent, la nivelul mecanismelor discursive, înăuntru şi în afara retoricii main-stream-ului. După al Doilea Război Mondial, între anii 1950 şi 1970, SF-ul românesc cunoaşte două ipostaze majore - fie este folosit pentru ilustrarea modelului sovietic, absolut, unde succesul tehnicii capitaliştilor atrage autodistrugerea şi pericolul subjugării planetelor, omenirea fiind însă salvată la timp de utopia comunistă, fie funcţionează ca o zonă de evaziune lirică şi anticipaţie naivă departe de orice tentativă subversivă la adresa ideologiei.

În volumul retrospectiv Figurine de ceară, Mircea Opriţă părăseşte aceste expresii prin abordarea unei noi paradigme: integrarea recuzitei tematice a literaturii propriu-zise ansamblului structural şi funcţional al SF-ului.

O serie de povestiri în dialog, cu imagini recurente, complementare, supradimensionate situează societatea viitoare în tablouri individualizate şi legate prin lianţi narativi, prin care traversează fante şi rupturi ale unui permanent lirism nostalgic faţă de istoria pierdută, trecută în legendă şi muzeu al referentului realităţii pământeşti în afara oricărei utopii politice.

Meduza, memoria, himera şi licornul sunt elementele-cheie ale unor transfigurări simbolice care oferă soluţia decodificării nuanţelor semantice înlănţuite. Teme şi motive ale literaturii main-stream sunt reformulate: tanaticul, fascinaţia vânătorului pentru vânatul "de o frumuseţe inegalabilă" transpus în registru SF în povestirea întâlnire cu meduza, creaţia ce mişcă fiinţa umană pe dubla axă a ontologicului, fiorul unicatului şi teama de anonimat, acestea fiind completate de o recitire a temelor specifice SF, spre exemplu "terraformarea" sublimată în povestirea Dincolo de ploaie, unde furtunile programate au rolul de a "terraforma" spaţiul imens nepopulat şi acoperit de nisipuri şi, totodată, de aducere a coloniilor la un numitor comun.

Privirea participativă, interioară este firul după care se compune întreaga sintaxă a eposului SF. Jocul auctorial propune ca efectele experienţelor insolite să trezească reflexe, sentimente, uimiri şi atitudini profund omeneşti. în Noaptea pragurilor, saltul intelectiv ar produce privilegiaţi dez-umanizaţi, privaţi de fascinaţia aşteptării, a pragurilor dintre spaţii şi timpuri. în linia complementarităţii, autorul propune personaje care coboară pe axa ontologicului, orbite de căutări, cărora participantul la insolit, străinul, îi reproşează: "nu-ţi pasă că murim înăbuşiţi de propria-ţi descoperire" şi îl ucide cu arma pe care nu o inventase încă (Judecătorii). Creatul este, în ambele cazuri, o ardere a etapelor fireşti ale timpului.

în ceea ce priveşte organizarea textului, remarcăm preocuparea autorului de a aşeza un dublu ecran în faţa receptorului pe care situează imagini care se anunţă reciproc, se suprapun - prima fiind cea a rememorării, a unui timp consumat, iar cea de-a doua aparţinând circumscrierii personajelor într-o situaţie insolită, căreia trebuie să-i supravieţuiască. Cele două straturi ale scriiturii sunt într-o permanentă dinamică, rotite de ochiul polimorf al autorului care repartizează - printr-un dozaj nu întotdeauna reuşit literar - lirismul, ironia, discursul emfatic şi pe alocuri dialectic, filmul interior al personajelor cu necunoscute ce schimbă ecuaţia şi dimensiunea insolitului.

Viziunea arhitectonică a autorului, sfidătoare a monotoniei, a structurilor clasice, nemişcate este oglindită în planul urbanistic al lui Nic Benga, personajul din Structuri cinetice. Originalitatea demersului scriitoricesc este sugerată în mod exemplar în povestirea metatextuală Figurine de ceară. Disponibilitatea mimetică a mediului, automodelatoare şi disponibilitatea ludică a creatorului fac abstracţie de etapele intermediare, oferind tabloul unei lumi fără evoluţie, o simulare a vieţii. Tema creaţiei care dislocă lumea creatorului este reluată în Semnul licornului. Conştientizarea stării de umanoid sau a celei de mutant sunt descoperiri care induc regretul, fuga de creat sau, în al doilea caz, dorinţa revenirii la starea iniţială, a căutării dinaintea creaţiei propriu-zise.

În registrul semnificaţiilor, povestirile tind spre o unitate de ansamblu la nivelul celor patru volume circumscrise unor labirinturi narative, integrate tehnicii joyceene a romanului. Lectura volumului retrospectiv propune cititorului o retorică a alterităţii, un act de refacere a relaţiilor intersemice subtil sugerate de autor de la o constelaţie la alta şi totodată dezvăluie singurătatea fiinţei umane în faţa propriilor stări, precum şi dorinţa de a-şi marca efemeritatea în prezenţa absolutului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara