Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Optimistei:
Lucruri la care nu ne gândim niciodată de Ioana Pârvulescu

Există oameni de ştiinţă care practică gânduri extreme, aşa cum unii practică sporturi extreme. De obicei din mintea unor asemenea inşi ies teoriile care revoluţionează imaginea noastră despre lume. Dar formularea coerentă şi completă a unei noi teorii nu e opera unui singur om, ci a unui şir de gânditori de geniu, adesea chiar din tabere adverse. Expusă pe-nţeles, istoria marilor idei ştiinţifice e mai pasionantă decât orice bătălie.

Am avut mereu o slăbiciune pentru cărţile de ştiinţă şi le citesc de mult. Sunt cărţi cu miză. Între cele din romanul meu de formare intră Treizeci de ani care au zguduit fizica de George Gamow sau Elicea vieţii de James D. Watson, despre descoperirea ADN-ului. Dar "povestea" lui Simon Singh (doctor în fizica particulelor elementare la Cambridge şi autor al unui serial BBC intitulat Tomorrow's World) despre teoria big bang, explozia şi expansiunea universului, m-a entuziasmat mai mult decât oricare alta. Ştiu de mult că numai oamenii deosebit de inteligenţi reuşesc să spună pe-nţelesul oricui lucrurile cele mai dificile, iar autorul face parte din această categorie. Paul Dirac, un fizician britanic care a luat Premiul Nobel la 31 de ani, are chiar o glumă pe temă, aleasă drept motto al primului capitol: "În ştiinţă încercăm să spunem oamenilor, aşa încât să fim înţeleşi de toţi, ceva ce nimeni nu ştiuse până atunci. În poezie însă e exact pe dos". Performanţa lui Simon Singh e că scrie un adevărat roman, cu personaje bine conturate, fizicienii, cu acţiune, războiul din jurul teoriei big bang, cu mult umor, cu nuanţe, cu suficient tragism ori "umilitate" şi cu o temă care ne priveşte pe toţi: cum s-a format universul în care ne aflăm? (În treacăt fie spus: nu e lipsit de importanţă că am citit cartea Big bang. Originea universului în traducerea lui Vlad Zografi, coordonatorul colecţiei de ştiinţă de la Editura Humanitas. Având un doctorat în fizică obţinut la Paris şi, pe de altă parte, fiind unul dintre cei mai buni traducători de literatură pe care-i ştiu, a izbutit să menţină limpezimea primă a textului, care într-o traducere de mâna a doua s-ar fi opacizat).

Fizica cuantică, cosmologia cuantică sunt profund şocante, contrazic bunul-simţ comun, la fel teoria big bang asupra formării universului ivită din ele. Aceasta e cea mai importantă realizare ştiinţifică a secolului 20, deşi sau pentru că a intrat şi pe teritoriul consacrat al mitului şi al religiei. Ca întotdeauna în marile teorii este greu de spus, constată Singh, cui îi revine meritul principal: "Dacă la întrebarea cine a descoperit oxigenul e greu de răspuns, la întrebarea cine a inventat big bang e practic imposibil. Elaborarea, testarea, revizuirea şi demonstrarea modelului în întregul său a presupus mai multe etape teoretice, experimentale şi observaţionale, fiecare cu eroii ei". În serie intră Einstein, "fără de care nici un model cosmologic serios n-ar fi putut apărea", apoi matematicianul rus Aleksandr Friedmann şi preotul-cosmolog belgian Georges Lemaître care au elaborat teoria big bang, observaţiile astronomice ale Henriettei Leavitt şi, mai ales, ale lui Edwin Hubble, care a demonstrat că universul e în expansiune, contribuţiile de fizică teoretică ale mai multor grupuri de cercetători, între care Gamow, Alpher şi Herman, şi destule alte "personaje secundare". Numai în romanele lui Jules Verne mai era implicat un evantai atât de variat de naţii şi personaje la un mare proiect al omenirii. La limpezirea teoriei big bang au contribuit şi adversarii ei, prin polemicile purtate - adesea cu un umor pe care, prin prejudecată, rareori îl asociem lumii savanţilor. Scriitorii au de ce să-i invidieze pe oamenii de ştiinţă: îi depăşesc la imaginaţie, la umor şi la crearea de lumi posibile.

Se poate spune cu precizie, în schimb, cui i se datorează numele sub care e cunoscută azi, atât de savanţi, cât şi de profani, complicata idee a exploziei universului, nu în spaţiu, ci de spaţiu, de la dimensiunea unui vârf de ac - momentul 0 al timpului - până la infinitul galaxiilor de azi. Surpriza e că meritul acestui nume simplu, cvasi-clişeu, îi revine unia dintre principalii adversari, Fred Hoyle şi a fost dat într-o emisiune radiofonică la BBC. Faimosul post de radio care funcţioneză după reguli stricte până la militarizare îl avea pe Hoyle pe lista neagră: rebel din fire, fizicianul risca să strice orice emisiune în direct. Pe dosarul lui era scris: "Nu apelaţi la acest om!" Din fericire un realizator a încălcat interdicţia, iar Hoyle a ţinut în 1950 o serie de cinci conferinţe, duminica, la oră de vârf, publicate apoi într-o revistă. Succesul a fost incredibil, iar conferenţiarul a devenit peste noapte celebru. Pentru că Hoyle făcea parte din gruparea care susţinea modelul static, folosise sintagma ironic. Cum la oamenii de ştiinţă şi ironiile sunt exacte şi fertile, fac şcoală, formularea big bang, scurtă şi mai ales sugestivă, a înlocuit-o pe cea de dinainte (modelul evoluţiei dinamice) şi s-a impus cu uşurinţă în toate limbile. În 1993 revista Sky & Telescope a propus un concurs pentru înlocuirea acestui nume, cu un juriu ştiinţific de elită. Dar nici una dintre cele 13.099 de propuneri venite din 41 de ţări nu a fost mai convingătoare decât cea a lui Hoyle, care a rămas neclintită.

Cartea lui Singh începe poetic, de la mituri, în care lumea prinde contur, iar unele pagini îl trimit pe literat direct la Rig Veda, la Scrisoarea I sau la densul poem La steaua. Urmăreşte apoi pas cu pas teoriile asupra universului cu pandantul lor astronomic, şi evoluţia gândirii ştiinţifice până la marile răsturnări din secolul 20, posibile şi datorită perfecţionării aparatelor pentru experimente şi verificări. Nu sunt ocolite nici ciocnirile sau întâlnirile cu religia, precum şi barierele cunoaşterii, cumva irelevante pentru ambele domenii. La întrebarea despre ceea ce a fost înainte de big bang sau despre Creator nu se află răspuns. Fair play-ul îl face pe Singh să citeze un astronom american care, într-o carte intitulată Dumnezeu şi astronomii, spune despre temerarul adept al big bang-ului: "El a urcat munţii ignoranţei; este pe punctul de a cuceri piscul cel mai înalt; când îşi ia avânt spre ultima stâncă este întâmpinat de un grup de teologi care se aflau acolo de secole". Câtă maliţie, atâta adevăr. Ciudat poate părea că unul dintre principalii făuritori ai teoriei, Georges Lemaître, era monsenior, şi că Papa Pius al XII-lea a luat poziţie publică în favoarea ideii de big bang, lucru care a nemulţumit de altminteri pe toată lumea. Thomas Gold, savant din tabăra adversă, a replicat scurt: Papa a susţinut şi modelul geocentric!

Punctul culminant al cărţii lui Simon Singh este capitolul despre disputele între adepţii modelului evolutiv şi cei ai stării staţionare, între care Thomas Gold, Fred Hoyle şi Hermann Bondi, creatorii modelului staţionar. Chiar dacă ideile lor nu au învins, ei au contribuit la menţinerea temperaturii întregii dispute astfel încât aceasta să nu fie sterilă, iar paginile în care le este descrisă munca sunt copleşitoare.

Aşa cum în viaţa umaniştilor apare un moment de la care începe aventura conştiinţei, în biografiile fizicienilor, matematicienilor şi a altor savanţi intră un moment-cheie, un soi de scânteie care se produce la vârste foarte diferite: clipa când au îndrăzneala de a gândi altfel decât toţi ceilalţi sau de a descoperi pe cont propriu, de obicei la vârste fragede, ceea ce altora li se explică cu mari eforturi, mult mai târziu, în şcoală. La ucraineanul George Gamow (n. la Odessa în 1904) declicul s-a produs când, copil fiind, a primit împărtăşania la biserica ortodoxă din oraş. Avea acasă un microscop dăruit de tatăl lui: a venit şi a pus bucăţica de pâine şi vinul sub microscop, comparându-le cu cele obişnuite: n-a văzut nici o diferenţă. A devenit deci om de ştiinţă. O vreme sovieticii l-au agreat. Dar cercetările lui Gamow au intrat repede în conflict cu dogmele marxist-leniniste, care erau socotite deasupra ştiinţei, "ceea ce a făcut ca pentru o vreme savanţii sovietici să recunoască existenţa discreditatului eter şi să nege, în ciuda evidenţei, teoria relativităţii". Atunci Gamow s-a antrenat împreună cu soţia lui într-un mic caiac, plănuind să fugă pe Marea Neagră, în Turcia, în 1932. O furtună le-a zădărnicit planul utopic, însă, un an mai târziu, după multe emoţii administrative, au izbutit să obţină aprobarea de a pleca la o Conferinţă Solvay, la Bruxelles, de unde au emigrat în America. Cât despre Hoyle, declicul s-a produs la el la 4 ani, când a descoperit pe cont propriu care este principiul ceasului. De atunci, atât prietenii, cât şi adversarii i-au recunoscut capacitatea de a gândi singur, provocator, rebel. Ce e frumos în ştiinţe e că nonconformismul e mereu cu mult rost.

Uităm prea des de lucrurile fundamentale ale existenţei noastre, între care, de pildă, de călătoria noastră "gratuită" anuală în jurul soarelui. Plină de suspans, cartea lui Simon Sing ni le reaminteşte. Povestea despre big bang, univers (şi multivers, adică o pluralitate de universuri) se încheie cu o ipoteză tulburătoare. Cea a unei posibile mari implozii viitoare, big crunch, care să ne reducă din nou la dimensiunea unui vârf de ac. Poate că o merităm.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara