Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Lumea după Vadim de Mircea Mihăieş


Am bănuit de multă vreme că trebuie să fii oareşcum într-o doagă pentru a intra într-un partid precum "România Mare". Am ridiculizat, ca mulţi alţii, pretenţiile patrioţilor cu pumnale-n dinţi şi neobosita lor sete de scandaluri pe criterii etnice. Dar n-aş fi bănuit niciodată că voi avea o confirmare "la vârf" a ceea ce ştiau mulţi români. Ei bine, a furnizat-o însuşi Corneliu Vadim Tudor, în conferinţa de presă în care şi-a luat adio de la partid. În stilu-i inconfundabil, ex-tribunul şi-a motivat renunţarea la funcţie în felul următor: "Nu mai am timp să mă ocup de toţi nebunii din filiale". Or fi mulţi? Or fi puţini? Doar Vadim ne poate spune.

Nu ştiu câţi dintre cei care-au avut prilejul să-l urmărească explicându-ne schimbările din partid au sesizat cât de jos poate coborî în penibil cel care părea a fi liderul pe viaţă al partidului. Dat peste de cap de pierderea puterii, Vadim şi-a explicat renunţarea printr-un amestec de sacrificiu şi ambiţii: motivele ar fi concentarea pe crearea unui post de televiziune, "ancorarea" partidului (cu noua titulatură cu tot) la structurile europene şi, în fine, finalizarea unei teze de doctorat! Un talmeş-balmeş uluitor de public şi privat, de proiect politic şi ambâţ personal. Nimic nou, fireşte, pentru că şi până acum cariera politică a lui Vadim a fost o îmbinare de inspiraţie personală şi implicare heirupistă a subordonaţilor.

Să-l lăsăm, însă, pe Vadim cu problemele lui (nici puţine, nici uşoare) şi să încercăm să ghicim ce consecinţe va avea punerea botniţei europene acestui partid cu gură mare, dar cu foarte puţine idei, pentru scena politică românească. Trecerea în plan secund a lui Vadim va avea consecinţe mai serioase decât lasă actualii lideri ai partidului să se înţeleagă. Chiar dacă s-a străduit din răsputeri să minimalizeze efectele schimbării de poziţie ("Sunt preşedinte de onoare, nu preşedinte onorific", a încercat el să se joace cu cuvintele, distincţia dintre cele două sintagme existând doar în dicţionarul peremist, nu şi în logica limbii române, şi nici în DEX).

Privat de râşniţa verbală a lui Vadim, PRM-ul (enfin, PPRM-ul, ca să mă bâlbâi în ritm cu partidul) va scădea dramatic în sondaje. Întâmplarea că la ultimele alegeri liderul a adunat mai puţine procente decât partidul e pură întâmplare: spre deosebire de alegerile anterioare, în 2004 polarizarea şi personalizarea au fost, la prezidenţiale, extrem de mari, între cei doi concurenţi principali, Băsescu şi Năstase. Pe câtă vreme păstrarea formulei nefaste a votului pe listă a permis, la partide, dispersarea obişnuită a voturilor. Partid univocal, PRM-ul s-a hrănit exclusiv din osânza vadimiană, el rămânând factorul coagulant absolut.

E de presupus că dacă, forţat de împrejurări, îşi va reduce tonul şi va dilua mesajul politic agresiv de până acum, impactul partidului va descreşte simţitor. Mulţi dintre cei care-au votat pentru PRM visau la o România evoluând în arena circului, cu Vadim pe post de magician plesnind din bici şi cu partidul în rolul trăpaşilor înzorzonaţi şi înzurgălăiaţi. Că Vadim îşi face o socoteală greşită imaginându-şi că, schimbând tonul, îi va convinge pe români să-i voteze partidul, se va convinge cât de curând. Nu e suficient să ţii un talk-show zilnic, turnând cu tolcerul în capul românilor doctrina european-naţionalistă spre care se îndreaptă, pare-se, partidul. Mesajele trebuie ambalate atrăgător şi, mai ales, diseminate.

Oricâtă energie ar poseda Vadim Tudor, oricâtă poftă de a se asculta vorbind, oricâte idei şi oricâte dezvăluiri face, şansele de a cuceri electoratul sunt precare de tot. Nu-mi imaginez că el va fi capabil de altceva decât delirurile televizate ŕ la Păunescu, în emisiunile sale itinerante pe la diverse posturi, mai mult sau mai puţin famelice. Şi nici decât Dan Diaconescu direct, autorul unei formule de-un statism monumental, în care-l văd aşezându-se şi pe Vadim. Un post de televiziune care va transpune în limbaj vizual insanităţile de celuloză din revistele lui Vadim va avea soarta primei ediţii a OTV-ului de tristă amintire.

Există şi un element psihologic ce merge împotriva deciziei lui Vadim de a se reprofila în teleast. Metodă mai sigură de a-ţi toci imaginea nu cred că există. Un canal de televiziune aservit pe faţă unui partid are exact şansele de a se impune ale unui ziar de partid. Adică egale cu zero. O astfel de operaţiune trebuie amorsată cu mult timp înainte: mai întâi creezi o televiziune cât de cât credibilă, şi abia apoi începi manipularea. Dacă din start ţi-ai propus să toceşti mintea electoratului vânzându-i slogane şi aruncând cu promisiuni abracadabrante,

ţi-ai tăiat craca de sub picioare. În mod evident, Vadim nu are nici abilitatea lui Voiculescu, şi nici mijloacele financiare (cel puţin la mijlocul anilor nouăzeci) ale lui Sârbu. Această situaţie obiectivă se va răsfrânge în previzibila calitate proastă a emisiunilor, în subdotarea tehnică şi în tot ce decurge din lipsa de profesionalism.

Important, însă, e ce se va întâmpla cu voturile ex-PRM-ului. În ce direcţie se vor scurge ele? Cine va beneficia de pe urma prăbuşirii de imagine (vorba vine, imagine!) a PPRM-ului? Ce strategii de captare a electoratului - aparent captiv - al lui Vadim vor dezvolta celelalte partide? La prima vedere, de înnămolirea şi de încercarea disperată de a se reinventa a peremiştilor va beneficia PSD-ul. De altfel, între aceste două partide există o înrudire certă: o bună parte a activiştilor pesedei funcţionează după ritmul biologic al xenofobiei şi extremismului, după cum suficienţi membri ai partidului vadimiot ar fi schimbat oricând eterna povară a opoziţiei cu o guvernare alături de iliescani. Avându-şi, şi unii, şi alţii, originea în vechile structuri securisto-peceriste, s-au întrajutorat şi protejat reciproc de minune ori de câte ori s-a îngroşat gluma. Chiar în clipa de faţă, prezenţa lui Năstase şi a lui Văcăroiu în fruntea camerelor Parlamentului se datorează votului în masă al membrilor PRM.

Nu e exclus, pe de altă parte, ca o minoritate a electoratului tradiţional peremist să se orienteze înspre alte partide. De pildă, spre PD, al cărui lider spiritual continuă să rămână Traian Băsescu. Se ştie că la recentele alegeri o parte a celor care în turul întâi l-au susţinut pe Vadim, în al doilea s-au orientat spre actualul preşedinte. Nevoia de autoritate, de afirmare răspicată a opiniilor - chiar şi când acestea sunt discutabile -, de persoane hotărâte să acţioneze în forţă a fost lesne speculată de Traian Băsescu, pe care atât felul de a fi, cât şi vocea îl desemnează drept un moştenitor natural al direcţiei populiste - fireşte, cu diferenţele de rigoare: împinsă spre extremism, la Vadim, drapată în culorile entuziasmului "sans rivages" şi afirmării unor valori apăsat europene, la Băsescu.

N-ar fi exclus ca o altă parte a susţinătorilor actuali ai PRM-ului, şi anume, cei fascinaţi de discursurile rotunde, articulate după toate legile retoricii, în care Vadim a fost întotdeuana meşter, să caute un alt lider capabil să vorbească nu doar cursiv, ci şi expresiv. Din acest punct de vedere, Cosmin Guşă ar putea forţa câteva uşi în direcţia peremistă. Aparenţa de pragmatism, infuzia de tinereţe, spectaculozitatea acţiunilor pe care le promite ar putea face cu ochiul mai ales tinerilor care l-au votat pe Vadim nu pentru ideologia lui, ci pentru stilul "cool" de a-şi transmite trăznăile.

Aşadar, multe motive de satisfacţie pe spectrul politic. E de lucru pentru toată lumea. Cât despre Vadim însuşi, înconjurat de-o linişte din ce în ce mai apăsătoare, mi-e greu să mi-l imaginez, în ciuda temei doctoratului său (ceva despre "prezenţa îngerilor în Biblie"), ca ilustrând frumoasele cuvinte ale francezului, atunci când se lasă o tăcere enigmatică: "Un ange passe".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara