Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Corespondenta din Stockholm:
Maestrul Bergman - credincios fără religie de Gabriela Melinescu

Ingmar Bergman a murit pe 30 iulie, dis-de-dimineaţă, la 89 de ani, pe Insula Oilor, înconjurat de femeile iubite ale vieţii sale. A murit atât de liniştit cum numai un om credincios poate să întâmpine despărţirea de viaţă.
în ultimul timp vorbea din ce în ce mai mult despre moarte, despre faptul că tatăl său, preotul, îl binecuvântase pe patul morţii, un moment greu pentru fiul rebel care a scris şi a vorbit mereu despre părintele său ca despre un "demon" -, dar recunoscând mai târziu că în acelaşi timp sufletul său a resimţit o bucurie înaltă primind binecuvântarea paternă.
Unui scriitor tânăr care acum doi ani se pregătea să scrie o carte despre regizorul Bergman, i-a mărturisit că dorea să atingă vârsta de 88 de ani, o cifră magică, că nu dorea să devină bătrân într-un fel dezonorant ci mai degrabă să-şi apropie sfârşitul cu linişte interioară, pregătit pentru "marea trecere". Aşa cum s-a şi întâmplat - murind acasă nu la spital, privind chipurile dragi până la ultima suflare. A fost ca un miracol pentru un creator a cărui viaţă fusese destul de dramatică prin luptele date, umilinţele şi agresiunile suportate stoic.
Drapele suedeze au fost puse în bernă - acum ca niciodată aproape că şi cei care-l urau pe maestru au tăcut, şocaţi că toate ziarele lumii au consemnat dispariţia regizorului pe prima pagină, mulţumindu-i pentru filmele sale care i-au ajutat să vadă mai bine în interiorul fiinţei umane.
Institutul Filmului Suedez tocmai se pregătea, încă de pe acum, să-i sărbătorească cei 90 de ani, anul viitor. Ca şi Televiziunea suedeză, ca şi Editura Norstedts care posedă drepturile cărţilor sale ecranizate. Acum toată lumea se grăbeşte să facă ce ar fi făcut anul viitor: să scoată noi ediţii ale cărţilor autobiografice şi ale celorlalte cărţi, iar criticul Mikael Timm, prietenul lui Bergman, să publice cartea despre el, Dorinţa şi demonii, la care a lucrat zece ani. O carte în care Bergman mărturiseşte marea frică de moarte - frica de moarte cu care până la urmă s-a împăcat - şi faptul că încetase să mai scrie, mulţumit de ceea ce realizase într-o viaţă lungă, plină de eforturi.
Şi mai mult decât atât: din cartea lui Mikael Timm aflăm şi faptul că maestrul îşi alesese singur locul de veci, în cimitirul insulei unde dorea să-şi odihnească trupul încercat de tribulaţiile vieţii. înainte de a în­chide ochii pentru tot­deauna, se gân­dise chiar la moşte­nirea sa care tre­buia bine împărţită între cei nouă copii ai săi ieşiţi din cele cinci căsătorii.
Cei care au ră­mas mai departe neobosiţii admira­tori ai maestrului şi contestatarii săi, s-au pus deja pe brânci să apro­fundeze şi mai mult moştenirea pre­ţi­oasă, să scrie cărţi groase despre nou­tatea cu care a venit Bergman în arta filmului, să des­copere secretul de a reuşi o lungă na­vigare pe furtuni şi timp frumos, sur­prinzând mereu publicul prin înnoirea până la limita de sus a angajării în viaţă şi artă.
Ah, şi numai acum, după moartea blândă a celui numit "regizorul demon", şeful de la Dramaten propune înfiinţarea unui Festival Internaţional Bergman, vara viitoare. Străzi - la Stockholm şi pe Insula Oilor vor purta numele lui Ingmar Bergman, statui vor imortaliza acel chip care s-a dovedit până la urmă că nu era al unui "regizor demon", ci al unui magician care insufla vitalitate oricui - chip în care s-au reflectat cosmic momentele cele mai intense ale trăirilor prin arta filmului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara