Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Marină de Adrian G. Romila

Radu Niciporuc, Pascal desenează corăbii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2016, 177 pag.

Numeri pe degetele de la o mână câţi autori marini avem, prozatori sau nonficţ ionari. Îi reamintesc pe Jean Bart, pe Radu Tudoran, pe Pavel Chihaia şi pe Bogdan Hrib.

Şi poate, cu voia dumneavoastră, pe subsemnatul, dacă două cărţi (un roman şi un mic eseu de analitică a imaginarului de profil) te pot clasa ca autor al mării. Cauzele sunt multiple, unele le-am menţionat în altă parte, nu mai insist. Mai adaug doar că marea e o temă extrem de generoasă estetic şi e păcat că suntem pauperi cultural, în domeniu, ca naţiune cu un litoral atât de pitoresc şi de strategic, istoriceşte vorbind.

În aceste condiţii, placheta de debut a lui Radu Niciporuc e o plăcută surpriză. Pascal desenează corăbii e un volum cu opt povestiri inspirate din experienţa autorului, mulţi ani inginer mecanic pe vapoare româneşti (înainte de 1989, când mai aveam o flotă) şi străine (după 1990). Aflăm că antrenamentul narativ s-a făcut, anterior, prin apariţii revuistice, însă ele au fost destul de puţin cunoscute. Stilul sec, precis, aproape reportericesc, e rar deturnat de pasaje mai elaborate şi „sentimentale”. Acest lucru construieşte migălos un univers specific, încă exotic în literatura română, derulat cu încetinitorul şi revelat ca-ntr-o dioramă, în toate detaliile lui importante. E dovada certă că ce-i scris descinde direct din ce-i trăit, ceea ce sporeşte autenticitatea scriiturii, pe care nici nu ştii unde s-o încadrezi, la ficţiune sau la fragmente din jurnale ţinute la bord. Naraţiunile avansează în ritmul în care curge timpul din lungile săptămâni petrecute pe mare. Prezenţa personajului-narator din cadrul tuturor povestirilor respectă (ca şi-n realitate) durata contractelor companiilor navale şi toanele căpitanilor de vapor. De aceea, evenimentele se grupează, în cea mai mare parte, pe culoarele dintre cabinele strâmte de la pupa, pe punţile aglomerate de tambuchiuri, macarale, cabluri şi conducte sau în tot felul de magazii şi subsoluri plutitoare, pline de motoare şi ceasuri măsurătoare. Staţionările în porturile de pe Mediterana sau Atlantic ar îmbrăca aspectul unor popasuri odiseice, dacă n-ar fi şi preocuparea pentru încărcătură, siguranţă, acurateţea documentelor şi legalitatea personalului care debarcă sau se îmbarcă. Nu că ar lipsi aventurile la subiect. Când experimentează ruliul sau tangajul, adică sunt în marş, marinarii muncesc din greu, fiecare la postul său, veghind la respectarea parametrilor, dar şi petrec în salonul oficial al navei ori la grătarul improvizat pe punte, cu gândul la pajiştile de acasă. Micile conflicte din interiorul echipajului, clandestinii pitiţi şi descoperiţi în santină, defecţiunile aparent irezolvabile şi imprevizibilitatea comandanţilor fac parte din peisaj. Ancorând la dane, între curse, echipajul vizitează oraşele străine, face comerţ ilicit, înfruntă vameşi scrupuloşi, produce dezordine în baruri sau se bucură de escapadele erotice cu specialistele în domeniu.

Farmecul povestirilor îl dau tipologiile umane şi, desigur, micile întâmplări. Portretele originale ale unora dintre protagonişti sunt comportamentale, făcute „din mers”. Ele rezultă din parcursul evenimentelor şi din mărunţişuri redundante, care capătă uneori o surprinzătoare importanţă. „Tata Mare” (poreclă generală pentru căpitani), de exemplu, mestecă mereu o scobitoare, e autoritar, corect şi competent, dar îşi arată, când trebuie, sub masca severă, umanitatea. Pascal, un ofiţer de limbă franceză, pare pasionat de navigaţie (ţine oricui prelegeri despre marile descoperiri geografice care au marcat istoria lumii şi desenează instant corăbii celebre), deşi sunt zvonuri că s-ar fi îmbarcat şi ca să evite un trecut dubios. Un pasager clandestin se ataşează ca un copil de naratorul care-l protejează şi sfârşeşte luat la ţintă, lângă aeroportul de transfer, de militarii suspicioşi ai unui stat aflat sub dictatură militară. Altul, melancolic, e recuperat cu greu de o barcă lansată în larg, deşi nu era deloc agreat de salvatori. Un fost marinar, retras pe uscat, gâfâie urcând scările blocului cu sacoşele de cumpărături, la nici un an de când înfruntase furtunile, îmbarcat pe vas. Naratorul însuşi trăieşte micile drame ale celui care colindă mările îndepărtate; între ele, descoperirea că iubita îl înşela, acasă, în România, sau că fata frumoasă cu care cochetase, într-un port sud-american, era o traficantă periculoasă care-i aduce poliţia pe cap.

Avem în cele opt naraţiuni ale fostului mecanic naval palpitul unei lumi care, adăstând luni de zile pe o punte legănată de valuri, rezumă lumea omoloagă, de pe uscat. Ultima e mai mare, mai sigură şi mai stabilă, dar nu are tensiunea, concentrarea şi potenţialul oniric al celei plutitoare. În aşteptarea unor continuări care să consacre un anume imaginar, salut apariţia acestui remarcabil volum de proză scurtă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara