Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critica Plastică:
Marin Gherasim de Pavel Şuşară

(schiţă de portret)



În primii ani ai deceniului şapte, cînd Marin Gherasim, Horia Bernea şi Teodor Moraru începuseră deja să se manifeste public, în pictura românească lucrurile întraseră încet pe o direcţie oarecum normală. Propagandiştii anilor cincizeci îşi cam cheltuiseră avîntul retoric, loturile de tractoare sosite din U.R.S.S. nu mai făceau obiectul extazierilor cromatice, iar cei însărcinaţi cu verificarea şevaletelor şi a pensulelor artiştilor suspecţi se cam leneviseră şi ei. Ba chiar au apărut cîţiva tineri artişti care, pe nesimţite, au părăsit ogorul şi imaginea de şantier şi s-au impus cu autoriate în peisagistică, în natură statică şi în compoziţia neutră. Pictori ca Ion Pacea, Ion Gheorghiu, Constantin Piliuţă şi alţii, profitînd de o oarecare amorţire a vigilenţei, au reconectat limbajul artistic la formele sale specifice de manifestare. Ochiul putea iarăşi, chiar dacă nu era eliberat cu totul de precauţii şi de sfieli, să se hrănescă din bucuria pură a culorii şi din geometria legitimă a desenului. Pe acest fundal, apariţia generaţiei lui Bernea avea loc în condiţiile unei anumite relaxări ideologice, estetice, psihologice şi morale. Nici Horia Bernea, nici Marin Gherasim şi nici Teodor Moraru nu erau obligaţi acum să redescopere valorile elementare ale picturii, după cum nu mai era imperativă nici proba devotamentului faţă de noile realităţi ale patriei şi de succesele fără precedent ale regimului. Insă de vreme ce ",picturalitatea,, picturii fusese reafirmată şi alfabetul ei repus în circulaţie, se năştea de la sine o problemă nouă, tot atît de complexă pe cît de grav era enunţul ei: încotro se îndreaptă pictura, care este sensul ei intim şi cum poate fi determinat orizontul său moral. Chiar dacă nici unul dintre pictorii amintiţi nu şi-a pus explicit o asemenea problemă, toţi răspund nemijlocit acestei întrebări latente.

Beneficiar al unui limbaj gata constituit, ceea ce era în firea lucrurilor, dar şi al unui limbaj care-şi redobîndise dreptul la asumarea propriei sale existenţe, un fapt care ţinea, de această dată, de capriciile istoriei, Marin Gherasim se găseşte, în deceniul şapte, la intersecţia a două tendinţe: una a gestului exploziv, a expresiei seduse de propria ei vitalitate şi de conştiinţa proaspătă a libertăţii - a cărei consecinţă era un expresionism lirico-abstract - şi una a rigorii în construcţia imaginii, a definirii formale şi a dubitaţiilor morale, de regăsit într-un figurativism bizar şi uşor halucinat. Intr-una din lucrările care aparţin acestei perioade, cele două tentaţii formale sînt chiar exprimate simultan: în registrul de sus al imaginii, în zona ei aeriană şi celestă, dacă ar fi să recurgem la o topografie simbolică, limbajul este liber, exploziv, încărcat de energie şi de un patetism ingenuu, în timp ce în registrul inferior, cel corespunzător lumii materiale şi existenţei terestre, culoare se ordonează, liniile converg către un centru gravitaţional şi forma capătă o evidentă structură antropomorfă. Această oscilaţie va mai continua o vreme, dar conţinutul ei îşi va însuşi o tot mai evidentă coloratură conceptual-simbolistă. Dacă ar fi să asociem aceste investigaţii ale lui Marin Gherasim unui alt moment din istoria artei noastre, asocierea nu s-ar putea face nici cu suprarealismul anilor 30-40 şi nici cu experienţele moderniste, în general, ci, mai degrabă, cu gîndirea mitologizantă a lui Paciurea din perioada Himerelor. Gherasim încearcă acum să scruteze existenţa interogînd sursele, timpurile mitice cu alte cuvinte, şi îi adaugă limbajului o uşoară componentă narativă, iar imaginii o importantă funcţie moral-speculativă. Insă această perioadă în care conceptualismul, expresionismul şi un simbolism de o anumită factură coexistă, se succed şi se intersectează, va fi depăşită repede şi se poate observa cu uşurinţă că nu gestul instinctiv şi nici glosele pe marginea unor lumi imaginare îl interesau cu adevărat pe artist. Ele sînt doar forme de contact cu idealitatea, mici tentative de ieşire din real, inclusiv din ",realul,, imaginaţiei, şi de a intra în culturalul acreditat şi, de aici, direct în sfera imponderabilă a spiritualului. Marin Gherasim părăseşte, aşadar, simbolismul pentru a recupera simbolicul, părăseşte o lume convulsivă, patetică şi în permanentă stare de combustie pentru a-şi dobîndi echilibrul în proximitatea unor semne plastice deja investite moral şi înlăuntrul unei tot mai pronunţate aspiraţii către sacru. Incepînd chiar cu ciclul Megalopolis, pictura sa se structurează sever, nucleele compoziţionale devin imperative, liniile curbe se îndulcesc sau dispar cu totul în spaţiul unei geometrii fără concesii. Topografia devine topos, oraşul devine cetate, spaţiile mari se preschimbă în incinte, în spaţii intermediare (arcade, porţi, ferestre) sau în spaţii simbolice şi rituale propriu-zise ( abside, cărţi, veşminte etc.). O componentă hieratică, de extracţie oriental-bizantină, se exprimă tot mai vizibil în pictura lui Gherasim, fără, însă, a impinge reprezentarea în zona mimetismului sau în aceea a reanimării teziste. Cu toată vocaţia hieratic-abstractă pe care pictura sa pare a o dezvălui tot mai mult în ultima vreme, Marin Gherasim rămîne în continuare un volupuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănţuit ca altădată, ci unul care a descoperit, după îndelungi exerciţii, că strigătul sălbatic poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se poate stinge în tihnă contemplativă.

Aventură a unei conştiinţe artistice autentice şi neliniştite, imagine amplă a unei cariere exemplare, opera lui Marin Gherasim este şi mărturia unui timp şi a unei opţiuni. Ea descrie convingător atît ruptura faţă de ideologizarea deceniului şase, cît şi de pictura precaută, cuminte şi neutră. In definitiv, atestă fuga unei întregi generaţii din paradigma retiniană şi intrarea precipitată în aceea a unui spiritualism larg, ale cărui dimensiuni vor trebui cîndva analizate mai amănunţit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara