Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Document:
Matematicianul Simion Stoilow îi scrie în 1952 lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de Solomon Marcus

Punem la dispoziţia cititorilor un document semnificativ pentru starea culturii româneşti în prima parte a anilor '50 ai secolului trecut. Cele mai multe mărturii privind întunecatul, "obsedantul" deceniu al şaselea s-au referit, până acum, la literatură, artă, filosofie şi ştiinţe sociale, mai puţin la celelalte ştiinţe.

Situaţia cercetării ştiinţifice în Republica Populară Română oferă un tablou derutant, care numai la o analiză mai atentă îşi dezvăluie liniile de forţă. Este perioada în care criteriul dosarului produce victime în serie în şcoli şi universităţi, dar în acelaşi timp numărul de studenţi creşte rapid şi, inevitabil, creşte şi numărul cadrelor didactice, cu consecinţe pozitive şi negative deopotrivă. Pe de altă parte, în cadrul preluării modelului sovietic, ia naştere, în 1948, Academia R.P.R., după exemplul Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. (deşi România avea propria ei tradiţie academică). Aceasta din urmă a reuşit să-şi păstreze o anumită onorabilitate, cel puţin în domeniul ştiinţelor cu slab impact ideologic. în cadrul acestei Academii şi al institutelor de cercetare afiliate ei s-au format mulţi oameni de ştiinţă care au primit ulterior o recunoaştere internaţională, iar revistele ştiinţifice pe care acestea le editau în domenii ca matematica, fizica, chimia şi informatica erau imediat traduse în engleză, în Occident, Academia R.P.R. a înfiinţat şi ea o serie de institute de cercetare şi a dat membrilor ei privilegii similare celor acordate membrilor Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S.: case de odihnă, indemnizaţii substanţiale, îngrijirea sănătăţii, maşină cu şofer. Este adevărat că mulţi oameni de ştiinţă valoroşi nu au fost primiţi în Academie din motive de dosar, mulţi fiind aruncaţi în închisori; dar, în acelaşi timp, mulţi dintre cei primiţi aveau o valoare incontestabilă.

La numai câţiva ani de la înfiinţare, s-a putut constata că preluarea unor forme de la sovietici nu a fost urmată de o preluare corespunzătoare a ceea ce trebuia să dea substanţă formelor preluate. Revistele ştiinţifice ale Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. au rezistat, au avut stabilitate şi s-au impus pe arena ştiinţifică internaţională, multe dintre ele fiind traduse sistematic în engleză. Revistele Academiei R.P.R., fie că s-au desfiinţat după câţiva ani ani, fie că şi-au schimbat mereu titlul sau s-au adaptat cu greu nevoii de a se adresa lumii ştiinţifice în limba internaţională a ştiinţei, engleza. în ciuda ravagiilor produse de stalinism, Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. nu s-a prostituat, alegându-i pe atotputernicii politici ca membri ai ei. Nu ştim ca Stalin, Hruşciov sau Brejnev să fi fost academicieni. în România, a fost altfel. în institutele Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. s-a putut dezvolta cercetarea fundamentală în condiţii incomparabil mai favorabile (chiar dacă nu optime) decât în R.P.R., unde presa îi ataca tot timpul pe savanţii care nu leagă ştiinţa de practică.

La sfârşitul anilor '40 şi începutul anilor '50 are loc o campanie furibundă sub sloganul luptei împotriva cosmopolitismului. Am simţit personal efectele acestei campanii; lucrarea mea de diplomă a fost blocată timp de câteva luni, pentru a se verifica dacă numele de autori străini pe care le citam nu erau ale unor "duşmani ai democraţiei noastre populare". Revistele cu titluri latineşti au fost şi ele considerate cosmopolite şi desfiinţate iar folosirea limbilor occidentale trebuia echilibrată prin folosirea mai intensă a limbii ruse.

La Academie, Mihail Roller îl apostrofa pe matematicianul Gr. C. Moisil în felul următor: "Tov. Moisil, în Uniunea Sovietică se construiesc vapoare pe baza lucrărilor matematicienilor; cu lucrările dv. ce se construieşte?" Responsabil cu ştiinţa la Comitetul Central al P.M.R. (= Partidul Muncitoresc Român, denumirea de atunci a partidului comunist), Mihail Roller a căutat să impună la Academie o politică de forţă. Cei mai mulţi cercetători erau resemnaţi, nu aveau curajul să i se opună sau pur şi simplu nu credeau că o eventuală opoziţie avea o cât de mică şansă de succes. Modul în care dispăreau peste noapte cei care contestau, într-un fel sau altul, politica P.M.R. era un avertisment de natură să-i intimideze pe eventualii contestatari.

Exista însă o soluţie, accesibilă mai cu seamă celor care dispuneau de un capital de încredere la conducerea P.M.R.: să te adresezi acesteia, semnalând anomalia şi calificând-o pe aceasta ca o abatere de la linia partidului, exprimând totodată convingerea că Secretarul General al P.M.R. nu va tolera starea de lucruri incriminată. Acest scenariu a funcţionat în numeroase cazuri, el a devenit un adevărat ritual căruia i s-au supus şi personalităţi din afara partidului, ca sociologul Anton Golopentia şi matematicianul-poet Dan Barbilian-Ion Barbu.

Vom recunoaşte scenariul respectiv şi în documentul reprodus alăturat, datat 2 iulie 1952. După plecăciunile de rigoare (o cuvântare a lui Dej este apreciată ca un îndreptar pentru Academie) şi după afirmarea insistentă a rolului decisiv al partidului în crearea şi îndrumarea Academiei, critica la adresa lui Roller este precedată de un examen autocritic, din care nu puteau lipsi recunoaşterea propriilor păcate şi efortul de "a se dezbăra de tot felul de rămăşiţe" ale unei educaţii şi ale unor influenţe nefaste. Dar urmează momentul şocant, de maximă încărcătură emoţională: acela în care Stoilow mărturiseşte că i se adresează "din adâncul conştiinţei mele de comunist". De fapt, lucrurile sunt mai nuanţate. în 1952, poate că încrederea lui Stoilow în partidul comunist nu era încă total zdruncinată, dar îndoiala îl măcina profund, aşa după cum pot confirma toţi cei care l-au cunoscut. Trecând la prezentarea faptelor care-l incriminează pe Roller, Stoilow are grijă, în mod repetat, să precizeze că nu interese personale, ci considerente privind bunul mers al Academiei şi, mai presus de orice, apărarea prestigiului partidului în Academie, sunt cele care-l ghidează în acţiunea sa. în ultimă instanţă, Stoilow, nu numai că nu critică partidul, dar îl denunţă pe Roller pentru mentalitatea sa burgheză.

în mod cert, nevoia practicării unui dublu limbaj, unul faţă de conducerea P.M.R., altul faţă de colegii de încredere, se instala cu rapiditate. La numai 9 ani după acest episod, Stoilow moare, după repetate vizite la Comitetul Central, pentru a-i îndupleca pe şefii din partid să accepte diferite cereri privind o desfăşurare cât de cât normală a vieţii ştiinţifice. Să nu uităm că anii '50 sunt perioada cea mai neagră în ceea ce priveşte posibilitatea de a călători în Occident, perioadă în care revistele şi cărţile din U.R.S.S. şi din ţările de "democraţie populară" erau aproape singurele care alimentau bibliotecile noastre ştiinţifice. în mod cert, spre sfârşitul anilor '50 Stoilow trăia dezamăgirea faţă de creditul pe care-l acordase unui regim la instalarea căruia a contribuit.

Pentru a realiza dimensiunea tragică a documentului pe care-l prezentăm, vom preciza că două dintre celelalte personaje la care el se referă au avut şi ele un sfârşit nu mai puţin tragic. Mihail Roller moare numai şase ani mai târziu (deci în 1958), în vârstă de 50 de ani, după ce i se retrage puterea de care dispunea în partid; era foarte bolnav, circumstanţele morţii sale nu sunt bine cunoscute, se pare că s-a sinucis, realizând în ultimul ceas eroarea în care se afla. Aparent tot prin sinucidere dispare (în 1964, când avea numai 50 de ani) şi unul dintre cei incriminaţi de Stoilow drept colaborator, în diferite acţiuni nefaste, al lui Roller, Andrei Popovici, profesor la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti (cu două articole în colaborare cu marele geometru Gheorghe Vrănceanu). în ceea ce-l priveşte pe Aurel Pârvu, denunţat de Stoilow drept unealta principală a lui Roller la Academie, se ştie că a lucrat în mecanică, fiind de formaţie inginerească, dar prestaţia sa ştiinţifică a rămas destul de modestă. Moare în anii '80.

Nu cunoaştem soarta scrisorii lui Stoilow către Gheorghiu-Dej, nici măcar nu ştim dacă ea a fost efectiv expediată. Am găsit-o în arhiva Stoilow, atunci când lucram la monografia Simion Stoilow (coautor cu Cabiria Andreian Cazacu), apărută în 1983, la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Scrisorii pare că-i lipseşte sfârşitul, iar anexa la care se referă în partea finală nu a putut fi găsită. Directorul de atunci al Editurii nu a aprobat introducerea în carte a acestui document, după cum şi la alte documente a trebuit să se renunţe din acelaşi motiv.

Subtitlurile cu ajutorul cărora segmentăm scrisoarea lui Stoilow ne aparţin.

Solomon MARCUS


2/VIII/ 1952

Tovarăşului Gheorghiu-Dej

Secretar general al P.M.R. şi Preşedinte al

Consiliului de Miniştri al R.P.R

Cuvântul lui Dej, permanent îndreptar

După o activitate de trei ani şi jumătate dusă în Academia R.P.R., ca membru în Prezidiul Academiei, ca secretar al secţiei I (Matematica şi Fizică) şi ca director al Institutului de Matematică al Academiei, şi după o chibzuinţă îndelungată, am ajuns la concluzia că este de datoria mea de membru al P.M.R. să aduc la cunoştinţa C.C. al partidului, ca şi a guvernului R.P.R., cele ce fac obiectul acestui memoriu.

Academia R.P.R. este o creaţie a P.M.R. şi depinde direct de Preşedinţia Consiliului de miniştri. Ea a fost inaugurată de către D-stră tovarăşe Gheorghiu-Dej, atunci când într-o cuvântare rămasă pentru Academie ca un permanent îndreptar i-aţi trasat sarcinile fundamentale. Astăzi D-stră întruniţi cu calitatea de secretar general al P.M.R. şi pe aceea de preşedinte al Consiliului de miniştri al R.P.R. Este firesc să mă adresez prin D-stră acestor foruri.

Din faptele şi situaţiile pe care le voi reda mai jos nu m-am grăbit să trag concluzii pripite. Le-am cântărit şi am căutat să verific, pentru mine, pe cât am putut temeinicia concluziilor la care ele m-au dus.

"Am avut - şi am încă - lipsuri numeroase"

Ştiu, şi m-am străduit să nu pierd niciodată din vedere, în ce gând şi cu ce menire, P.M.R. a creat, acum 3 ani şi jumătate - după modelul Acad. de Ştiinţe din U.R.S.S. - înaltul organ ştiinţific din patria noastră: Academia Republicii populare române. îndrumător şi conducător în ştiinţa şi cultura noastră, el are şi menirea de a veghea ca roadele muncii şi creaţiei noastre să fie puse în slujba poporului nostru muncitor, în slujba construirii socialismului. Ştiu, pe de altă parte, că în exercitarea misiunii mele în cadrul acestei instituţii, în îndeplinirea sarcinilor mele, am avut - şi am încă - lipsuri numeroase; că, în unele privinţe, nu am reuşit încă să mă dezbar de orice rămăşiţe - poate şi unele inconştiente - ale unei educaţii şi ale unor influenţe primite, şi că greşesc în faptă, în vorbă, şi poate uneori şi în modul meu de a gândi. Totuşi, în ceea ce priveşte cele ce urmează, pot afirma, din adâncul conştiinţei mele de comunist, că aceasta, şi numai ea, îmi dictează să le supun judecăţii forului suprem al partidului.

Degetul pe rană: Mihail Roller

Nodul întregii situaţii de la Academia R.P.R. pe care vreau să v-o aduc la cunoştiinţă stă - după mine - în concepţia greşită pe care tov. Acad. Mihai Roller şi-o face despre rolul şi rostul său în Academie. Această concepţie derivă atât din mentalitatea personală a tov. Roller, cât şi din tendinţele sale temperamentale. Dar situaţia creată în Academie de pe urma acestei concepţii, aminteşte, din nefericire, prea adesea de unele moravuri ale vechii noastre pături conducătoare din timpul regimurilor trecute.

Tov. Roller are, în Academia R.P.R., o sarcină de o însemnătate fundamentală, o sarcină de care depinde, în mare măsură, orientarea ideologică justă a activităţii Academiei, şi deci desfăşurarea sănătoasă a acestei activităţi. Ei bine, o asemenea sarcină, tov. Roller ajunge - graţie mentalităţii şi temperamentului său - să o deformeze, uneori, în aşa grad încât creează impresia că - acoperindu-se de autoritatea partidului - el poate adopta atitudini şi duce acţiuni în care ambiţii personale sau interese de acelaşi fel, ca şi sentimentele legate de asemenea consideraţiuni, stau pe primul plan. Este, desigur, inutil să adaug că - dat fiind caracterul politic cunoscut de toţi al sarcinilor pe care tov. Roller le îndeplineşte în cadrul Academiei - o asemenea comportare riscă să desfigureze - spre satisfacţia duşmanilor - partidul nostru în ochii multora din acei oameni cinstiţi care nu sunt informaţi suficient asupra adevăratelor metode de lucru ale P.M.R.

Este, dimpotrivă, poate necesar să menţionez aici că, în interesele mele personale, nu am avut niciodată să sufăr de pe urma tov. Roller şi că nu am aşadar niciun motiv de a nutri faţă de d-sa sentimente ostile. Iar dacă tov. Roller are, poate, să se plângă de mine, aceasta nu ar putea fi decât pentru că, în repetate rânduri, i-am atras atenţia asupra celor ce urmează.

Arivişti, profitori şi timoraţi

Tov. Roller lucrează, de preferinţă, cu oameni aparţinând următoarelor două categorii: I) arivişti ambiţioşi sau, pur şi simplu, profitori; II) timoraţi, fie din motive precise, fie prin natura lor; unii şi alţii, socotesc prudent să nu iasă niciodată din cuvântul tov. Roller: pete din trecut care pot uşor fi scoase la iveală, ca şi legenda atotputerniciei tov.

Roller /cu grijă întreţinută de adversarii partidului/, îi determină, pe aceştia toţi, să adopte o atitudine corespunzătoare.

Faţă de cei dintâi - colaboratorii săi activi - tov. Roller caută să dovedească - şi dovedeşte prin fapte concrete - că poate acorda avantaje. Faţă de cei din urmă - cei mai mulţi - tov. Roller uzează de mijloacele cele mai potrivite de presiune, de intimidare; aceasta şi prin colaboratorii săi activi, din prima categorie de mai sus.

Dintre aceştia menţionez aici, în treacăt, pe tov. Andrei Popovici, director adjunct ştiinţific la Institutul de Fizică, căruia i se datoreşte, într-o foarte largă măsură, situaţia de la acest Institut, situaţie care a dus la ancheta cunoscută, ce nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Dar principalul colaborator activ al tov. Roller în cadrul Academiei R.P.R. este incontestabil tov. Aurel Pârvu, secretar adjunct la secretariatul Academiei.

Mâna dreaptă a lui Roller: Aurel Pârvu

Tov. Aurel Pârvu este un inginer de 42 de ani care, în preajma războiului mondial, şi-a consacrat vremea cu mult mai puţin studiilor şi lucrărilor sale inginereşti decât meciurilor de box, beţiilor şi curselor de automobile de la Nisa şi Monte Carlo, la care concura. A funcţionat până în anul trecut ca profesor de mecanică la Institutul de Construcţii, de unde a fost îndepărtat în toamna trecută. A rămas conferenţiar la Facultatea de Matematică şi Fizică, unde - în cunoştinţă de cauză - pot afirma că nu a avut şi nu are nici o activitate ştiinţifică, iar activitatea sa pedagogică este dintre cele mai nemulţumitoare.

Tare de protecţia tov. Roller, tov. Pârvu exercită în Academie o putere foarte mare, care se manifestă printr-o serie de abuzuri şi ilegalităţi, lovind pe unii şi protejând pe alţii după criterii care cu greu ar putea fi socotite conforme cu interesele Academiei, stârnind nemulţumiri, indignare şi teamă, pe care orice anchetă făcută la Academie le-ar pune numaidecât în evidenţă.

Tov. Pârvu este recompensat pentru aceasta prin felurite avantaje, dintre care unele seamănă foarte mult cu faimoasele "consilii de administraţie" prin care regimurile noastre din trecut obişnuiau a recompensa diversele devotamente. Astfel, obligaţiile pe care le am ca secretar al secţiei I-a (de care depinde Institutul de Fizică) m-au făcut să descopăr la finele anului trecut că tov. Pârvu era trecut în statele de plată ale acestui Institut, unde nu a prestat şi nu prestează nici un serviciu, ca referent ştiinţific cu un salariu care reprezintă dublul salariului mediu al vreunui post. D-sa figura, în ordinea salariilor, al treilea pe o listă de 64 referenţi ştiinţifici. Am semnalat acest abuz printr-un raport oficial către Prezidiul Academiei, arătând şi imoralitatea sa, fiind vorba aici de un membru al secretariatului Academiei, care "controlează" activitatea personalului ştiinţific al Academiei.

"Aşa vreau eu"

Am revenit asupra acestui caz, (care a rămas totuşi nesoluţionat) şi în diverse şedinţe la care era prezent tov. Roller. Atitudinea sa cu această ocazie m-a lămurit pe deplin: tov. Roller, nu numai că nu a fost indignat de acest abuz, dar a căutat să-l "justifice".

De altfel, tov. Roller obişnuieşte să-şi recompenseze devotaţii în diverse moduri: un tânăr care lucrează la secţia de istorie este, pe state, inginer şef la Observatorul astronomic. Tot el ocupă în permanenţă la Casa oamenilor de ştiinţă o cameră destinată academicienilor din provincie, când ei sunt în trecere în Bucureşti. (Mi se spune că baia a transformat-o în bucătărie.) Pe de altă parte, tov. Roller, direct sau prin tov. Pârvu, ordonă numiri în posturi ştiinţifice ale unor Institute, fără avizul şi fără ştirea directorilor respectivi (pe lângă cazul de mai sus, o încercare nereuşită la Inst. de Biochimie), opune refuzul său categoric la alte numiri cerute de directori - refuzând să dea orice explicaţii, lăsând să se înţeleagă că aşa vrea el şi dăunând astfel activităţii ştiinţifice. Aş putea arăta cazuri concrete în care această atitudine a tov. Roller a avut un efect dăunător şi asupra desfăşurării activităţii noastre ştiinţifice, asupra colaborării noastre efective cu ştiinţa sovietică - în special colaborare pe care tov. Roller vrea s-o reducă la declaraţii solemne pur ocazionale. Influenţa asupra unora dintre academicieni a unei asemenea atitudini este uşor de înţeles. Ea ar putea fi calificată, uneori fără exagerare, de teroare. Pentru că am arătat în diverse împrejurări că este greşită comportarea tov. Roller, am fost sfătuit "prieteneşte" de unii să nu mai fac asta căci "este f. periculos". Asemenea tovarăşi (membri de partid) socot că nici o părere, nici o măsură luată de tov. Roller nu trebuie discutată şi ei sunt dispuşi să accepte - fără să se gândească la gravitatea consecinţelor unei asemenea mentalităţi - să identifice acţiunile, vorbele şi atitudinile tov. Roller cu ale partidului.

Purtător de cuvânt al partidului în Academie

în şedinţe ale Prezidiului am atras atenţia tov. Roller asupra acestei situaţii. Am căutat să-l fac să înţeleagă că - dacă este adevărat că comportarea fiecăruia dintre noi, membri ai partidului, se poate răsfrânge asupra partidului întreg, într-o oarecare măsură, aceasta este cu mult mai adevărat pentru d-sa, de care se ştie că este în general purtător de cuvânt al partidului în Academie. Am arătat că nu este bine ca în toate chestiunile să se audă printre academicieni: vrea Roller, nu vrea Roller, că această atmosferă este dăunătoare pentru partid. Am însă impresia că tovarăşul Roller se complace în situaţia aceasta de a fi temut. în mentalitatea atât de profund burgheză a tov. Roller, autoritatea şi prestigiul se confundă cu celebrul: o să vedeţi voi cine sunt eu. în manifestările sale, totul o exprimă: actele sale, vorbele sale, tonul întrebuinţat de cele mai multe ori, chiar şi în şedinţele Prezidiului. Repet ceea ce am spus la începutul acestui memoriu: nu am avut personal nimic de suferit în interesele mele particulare de pe urma tov. Roller şi nu am nici un motiv să-i fiu personal ostil.

Pentru a da o idee de stilul în care au fost, şi sunt concepute, criticile mele la adresa sa, îmi permit să anexez în copie intervenţia mea în şedinţa plenară a Academiei în cursul Sesiunii generale din martie trecut. Pe de o parte, ea arată şi un aspect al activităţii tov. Roller la Editura Academiei, pe care o conduce în calitate de vicepreşedinte al Comitetului de Edit. (Preşedinte este preşedintele

Acad.), pe de altă parte însă ea a dat loc la manifestaţii semnificative: am fost felicitat (discret) de mai mulţi academicieni. Alţii

m-au sfătuit "prieteneşte" - şi tot atât de discret - să fiu "prudent" căci "Roller este tare". Poate mai bine decât am reuşit să redau în liniile de mai sus atmosfera creată în Acad. de tov. Roller, această manifestare o arată.

Sunt gata să dau toate lămuririle sau detaliile privitoare la cele relatate mai sus. Partidul le va aprecia cum va crede de cuviinţă.

Simion Stoilow

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara