Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi libere:
Memorialul de Gabriel Dimisianu

Cum se construiește un miracol de Romulus Rusan, o carte cu largă deschidere către un spațiu dramatic al istoriei noastre recente, acela al confruntă rii , în variate planuri, cu totalitarismul comunist.
O carte care conține, cum consemnează în prefață Ana Blandiana, „o bună parte a vieții lui Romulus Rusan din ultimele două decenii”, aceea pe care a închinat-o Memorialului de la Sighet al Victimelor Comunismului. A înființat propriu-zis instituția, i-a dat viață organizând colocvii, expoziții, conferințe. A strâns documente. A transformat cele 60 de celule ale fostei închisori de la Sighet în săli de muzeu care vorbesc despre destinația lor inițială. A creat legături cu instituții asemănătoare din alte țări foste socialiste. De ce aceste acțiuni? Întâi de toate pentru că au în vedere fapte istorice, instituții și personalități care au dat sens istoriei. A le fi lăsat în uitare, a le ignora ar fi fost să lipsim istoria noastră de constituenți care au însuflețit-o. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, este vorba de a aduce trecutul recent într-o dreaptă lumină, ceea ce nu se poate întâmpla chiar de la sine. Romulus Rusan vorbește convingător (și expresiv) în carte ,într-un interviu acordat Rodicăi Palade, despre „benignizarea comunismului”, tactică adoptată de forțe, de curente occidentale care refuză să adopte față de comunism poziția pe care au adoptat-o față de fascism. Crimele fascismului și făptuitorii lor au fost, după război, obiect al condamnărilor în toate planurile și, în primul rând, la propriu, în procese. O rezoluție din 1996 a Consiliului Europei, adoptată nu chiar în unanimitate, ce e drept, spunea într-un articol: „Căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală și Orientală nu a fost urmată nici de o anchetă internațională exhaustivă aprofundată, nici de o dezbatere asupra crimelor acestor regimuri. Pe deasupra, crimele în chestiune nu au fost condamnate de comunitatea internațională așa cum s-a întâmplat în cazul oribilelor crime comise de național-socialism (nazism)”.
Citim în Cuvântul Înainte al Ioanei Boca, alcătuitoarea ediției: „Este o carte despre victimele comunismului și modul în care trebuie să fie acestea omagiate...”.
Într-adevăr, victimele comunismului stau în atenția principală a cărții despre care vorbim, una dintre ele fiind Iuliu Maniu, mort, ucis de fapt, în închisoarea de exterminare de la Sighet. Dar nici memoria lui, și încă în prezent, nu s-ar putea spune că are parte de o soartă prea bună. Într-un „manual de istorie contemporană” fruntașul țărănist martirizat de comuniști „se bucură de un spațiu egal cu al unei crainice TV”. Chiar în mediile academice de azi, în care, desigur, se știe totul despre Beatles, o masterandă în istorie crede că Maniu a fost șeful Gărzii de Fier și că, din această poziție, „a deportat evrei în lagărele morții”.
Alte victime ale comunismului, astfel cum sunt evocate în cartea lui Rusan: țărănimea în întregime, constrânsă să accepte colectivizarea, reacționând prin revolte dur înăbușite, bănățenii transmutați cu forța în Bărăgan, spre a fi îndepărtați de influența titoistă, revoltându-se în destule cazuri și contrazicând astfel, la rândul lor, sintagma despre „mămă- liga care nu explodează”. Sintagmă invocată în exces, crede Rusan, când e vorba să fie caracterizați românii.
Secțiunea finală a cărții este consacrată lui Romulus Rusan însuși și acțiunilor lui îndrăznețe legate de Sighet. Comentariul vizează literatura sa, temele sale cele mai preocupante, locul pe care Rusan și l-a dobândit în proza contemporană și în jurnalistica de azi. Un număr mare de confrați îl evocă pe Rusan omul de fiecare zi, spre a vorbi astfel,pe confratele generos, săritor să-l ajute totdeauna pe cel lovit de vreun necaz. Proiectarea, în carte, alături de Blandiana era de rigoare, mereu împreună, mereu alături, cum au fost receptați de contemporani. Pentru mulți raportul de dominare este în favoarea unuia dintre ei, dar aceasta îmi pare a fi o impresie superficială. Cine i-a privit atent observă că relația lor este una de echilibru, tot astfel cum se întâmpla, observă Gabriel Andreescu, în cazul altui cuplu vestit din lumea culturii. Dar să-i dau mai bine cuvântul lui Gabriel Andreescu însuși, o încheiere de care textul meu își ia libertatea să beneficieze: „Cuplul Romulus Rusan - Ana Blandiana m-a dus deseori cu gândul la un altul de asemenea celebru: Virgil Ierunca și Monica Lovinescu. Ambii bărbați le-au oferit partenerelor lor pasul de solist în dansul vieții ; dar ambii au știut să le slujească păstrând, veghind asupra întemeierii de sine”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara